La 3 ani de la trecerea în nemurire a lui Augustin Buzura

Devenit scriitor, Augustin Buzura, analizează tristețea și bucuria de a trăi, devenind din tămăduitor al unui singur bolnav, tămăduitor de neam. În romanele sale analizează structura omului în singurătate și suferință, realizând o operă de destructurare a singurătății și suferinței. În revista „Cultura” publică editoriale care merită să fie înmănunchiate într-un volum omagial.
În anul 1990, la vârsta de 52 de ani, este fondatorul și președintele Institutului Cultural Român, pentru o perioadă de 14 ani. În anul 1992 este ales membru titular al Academiei Române. Aflat în fruntea ICR-ului, înțelege situația geopolitică și consecințele ei economico-sociale de criză morală. Observă cu luciditate cum guvernanții permit degringolada educației și sănătății. Sesizează dezinteresul pentru carte și îndreptarea societății spre mass media televizată. La o distanță istorică de 10 ani, de la ridicarea cortinei de fier, se angajează în acțiunea de răspândire a culturii române în capitalele lumii: Beijing, Tokyo, Madrid, Seul, Ierusalim, Budapesta, Rio de Janeiro și Stockholm. În anul 1999 organizează o grandioasă cascadă a culturii române în capitala lumii libere, Washington: prezintă celor 1.100.000 de vizitatori și unei populații de 40.000.000 de americani, tezaurul cultural român și participă la cele 500 de articole scrise în presă despre festival. Transmisiunile televiziunii americane interesate de tezaurul culturii române nu au precedent în istorie. La afirmația că reușita sa este ieșită din comun, a răspuns cu un „mi-am făcut pur și simplu datoria”. La 5 ani de la acest eveniment, este destituit de noul președinte al României Traian Băsescu, în baza articolului 12 al legii 356 din 11 iulie 2003. Destituirea are loc într-un moment de mare cumpănă pentru starea sănătății sale, aflate în pericol. Iată cum mi-a relatat acest episod al vieții sale, pe care-l redau, azi pentru prima oară: „Urma să plec la Viena pentru a fi operat, mi s-a spus că operația are un procent ridicat de pericol, dar recomandarea specialiștilor este de a-mi asuma riscul. În acea dimineață am primit un telefon de la un prieten, care m-a anunțat că a auzit la radio că voi fi înlocuit, i-am răspuns că mie personal nu mi s-a spus nimic. După un timp, însă, am primit telefonul secretarei domnului președinte Băsescu, care m-a anunțat că voi primi un act prin care am fost înlocuit. Am rugat secretara să-i comunice președintelui despre plecarea mea imediată pentru a fi operat la Viena și rugămintea de a păsui înlocuirea cu 10 zile, până la reîntoarcere, pentru a evita suspiciunea că datorită înlocuirii am plecat din țară. După câteva minute am fost anunțat că acțiunea nu suferă nicio amânare. Am plecat. În ziua operației eram preocupat de întrebarea dacă voi rezista sau nu operației. Tânăra anestezistă vieneză, prin sinceritatea explicațiilor ei despre cum voi adormi și cum mă voi trezi, mi-a redat optimismul.”
După operație a mai trăit 13 ani, în care descrie consecințele prolet-cultismului: „Suntem pe ultimul loc din Europa la tipărituri”.
Devenit orb, consideră că divinul în care crede i-a luat dreptul de a mânui slova și-și poartă povara cu aristocrată demnitate, stingându-se.
Pentru prima oară, joi 5 octombrie 2017, Institutul Cultural Român îl omagiază ca fondator al Institutului Cultural Român, evocându-i viața și activitatea în slujba culturii române.

Lasă un răspuns