Cu ani în urmă înainte de erupția „gilets jaunes”, geograful social Christophe Guilluy a anticipat-o în eseul „Fractures Françaises”. Mai târziu, în „La France périphérique”, și-a dezvoltat teoria, argumentul său fiind unul clar, nu foarte complicat: Franța, o țară uniformă (economic, social) în trecut, se divide acum în două zone aflate în opoziție.
Pe de o parte, centrele globalizate, vibrante cultural și economic, precum Paris, Lyon sau Bordeaux. Pe de altă parte, periferiile deprimante ce includ orașele mici și medii, deșerturile post-industriale și zonele uitate de la țară, areale ce cuprind peste 60% din populația Franței de azi. În aceste periferii moderne, condițiile de viață și infrastructura publică s-au erodat, șomajul, sărăcia și insecuritatea au înflorit, majoritatea cetățenilor deconectându-se de politic-politică, simțindu-se slab reprezentați, fie chiar nereprezentați sau, mai rău, ducându-se în zona gri a naționalismelor, protecționismelor și populismelor, abandonându-se, spre exemplu, unor politicieni precum Marine Le Pen – în aceste spații, mesajele anti-imigraționiste au prins rădăcini solide.
Această evoluție recentă a afectat și Partidul Socialist Francez, tradițional apărătorul celor dezavantajați, la alegerile prezidențiale și parlamentare din 2017, acesta terminând pe locul cinci în competiția electorală, cu un scor mai mult decât umilitor – 7,4% și doar 30 de parlamentari, o situație dezastruoasă, având în vedere cei 280 de parlamentari de la precedentele alegeri generale din 2012. Colapsul electoral al socialiștilor (cu ridicarea lui Marine Le Pen) a fost repede urmat de revoltele Vestelor Galbene, a celor prost plătiți și ultra-taxați.
Într-o altă lucrare, „Le Crépuscule de la France d’en haut”, tradusă și în engleză la Yale University Press („Twilight of the Elites”), cu mult mai multă vigoare și îndârjire, Christophe Guilluy își continuă argumentele din precedentele volume, pentru situația pe care o traversează Franța acum considerându-i vinovați nu atât pe capitaliștii globali, „big capital”, ci mai degrabă pe hipsteri, pe cei denumiți în Hexagon „bourgeois-bohèmes” (bobos – „La Gauche Hashtag”). În analizele lui Guilluy, bobos nu doar că au acceptat fără să conteste politicile impuse de clasele dominante, dar sunt și ipocriți: predică diversitatea, dar își trimit copiii la școli private, iubesc autenticitatea condițiilor de viață din zonele muncitorești, dar contribuie la destructurarea acestora prin creșterea prețurilor proprietăților etc. În acest cadru, geograful francez avertizează că revoltele se vor înteți, iar Brexit-ul (Guilluy vede în Brexit un fel de confruntare de clasă) și alegerea lui Trump sunt semnele timpului ce (ni) se așterne în față. Este noua formă a conflictului contemporan, iar rebeliunea celor marginalizați este în curs de desfășurare. Cei economic și social excluși se revoltă împotriva condițiilor de viață în care sunt forțați să trăiască. În consecință, noua lume va fi desenată nu de politicienii și de economiștii planificatori, ci de insecuritatea socială și deprivarea claselor de jos. Să nu ne așteptăm ca Vestele Galbene să plece repede din cetate. Dimpotrivă!
Ultimei lucrări, deocamdată doar în franceză – „No Society. La fin de la classe moyenne occidentale” (vezi Margaret Thatcher: „there is no such thing as society”) – ar fi vrut să-i dea titlul „No Future”. A renunțat, ar fi fost o paralelă mult prea evidentă la post-punk-iștii Joy Division (trupă pe care, de altfel, Guilluy o admiră). Societatea franceză contemporană renunță la solidaritatea inter-clase și merge, total neașteptat pentru francezi, în direcția individualismului anglo-saxon. Chiar dacă societatea a devenit un concept abstract, există oamenii („working class”, imigranții, săracii etc.) și aceștia, la pachet cu suferința lor, sunt reali. Și cești oameni refuză tot mai mult să fie invizibili. Iar Christophe Guilluy este un geograf ale cărui idei merită luate în seamă.
Această prezentare include în principal idei din următoarele articole: (i) Christophe Guilluy (2019). „How Macron discovered the soft power of the working class”. The Guardian, October 15. Disponibil online la: https://www.theguardian.com/commentisfree/2019/oct/15/macron-soft-power-working-class-france; (iii) Jon Henley (2019). „Twilight of the Elites by Christophe Guilluy review – France and a new class conflict”. The Guardian, January 17. Disponibil online la: https://www.theguardian.com/books/2019/jan/17/twilight-of-the-elites-christophe-guilluy-review. (iii) Andrew Hussey (2019). „The French elites against the working class”. NewStatesman, July 24. Disponibil online la: https://www.newstatesman.com/world/europe/2019/07/french-elites-against-working-class.
- Micile comunități depărtate de centrul cultural - 9 decembrie 2023
- Aurelian Giugăl: „Împotriva gustului comun, s-au făcut și se fac multe filme bune în România” - 12 noiembrie 2022
- Abisurile omului. „Balaur” - 12 noiembrie 2022