Goana după „aur cosmic”. Impactul geopolitic și de securitate al noii curse spațiale

Cu un an în urmă, la conferința de securitate GLOBSEC, am surprins audiența vorbind despre „aurul” cosmic și digital. Pe scurt, am dorit să scot în evidență faptul că în prezent asistăm la o adevărată „goană după aur” în două spații sau domenii-cheie pentru dezvoltarea societății umane: spațiul cibernetic (digital) și cel cosmic (extra-atmosferic). Această „goană” este, bineînțeles, alimentată de accelerarea fără precedent a dezvoltării din domeniul tehnologiilor spațiale și informaționale. Iar „aurul” din aceste domenii este reprezentat de spectrul inimaginabil, până de curând, al aplicațiilor dezvoltate sau în curs de a fi dezvoltate în aceste domenii, cu impact profund asupra vieții noastre individuale, sociale, economice, politice și în planul securității internaționale. Legătura dintre aceste două domenii este evidentă și manifestă o tendință de amplificare. Domeniul cibernetic sau digital a generat deja un efect de stimulare a dezvoltării în toate domeniile, inclusiv (sau mai ales) în cel spațial. Domeniului spațial va determina, printre altele, creșterea potențialului domeniului digital. Acest efect se manifestă prin dezvoltarea semnificativă a capabilităților satelitare, care sporesc volumul și viteza de transmitere a datelor și determină o lărgire spectaculoasă a spectrului de aplicații digitale. Sunt domeniile asupra cărora mi-am concentrat o mare parte din activitate și studiu în ultimii ani, din perspectiva impactului evoluțiilor tehnologice fără precedent asupra securității internaționale.
Analiza succintă care urmează își propune să scoată în evidență câteva din aspectele cele mai interesante și spectaculoase ale revoluției tehnologice, definitorii pentru conceptul de „New Space”, precum și câteva dintre implicațiile geopolitice, geoeconomice și de securitate.
În prezent gravitează pe diverse orbite terestre în jur de 2400 de sateliți funcționali. Numărul acestora ar urma să crească de 10 ori în următorii câțiva ani, ca urmare a unor mari constelații de sateliți, majoritatea aparținând unor companii private. Practic, capabilitățile spațiale au devenit indispensabile pentru lumea digitalizată în care trăim. În consecință, atât utilizatori guvernamentali, cât și privați investesc considerabil în tehnologii spațiale pentru a putea dispune de capabilități cât mai complexe, cu avantaje critice în fața competitorilor. Asistăm la o accelerare fără precedent a așa-numitei „curse spațiale”. Pe fondul acesteia se conturează două tipuri de preocupări, care tind să amenințe exploatarea și utilizarea largă, garantată, în condiții de predictibilitate, siguranța și securitatea capabilităților spațiale.

Provocarea „poluării spațiale”
Prima preocupare majoră se referă la siguranța și sustenabilitatea activității spațiale în contextul creșterii exponențiale a numărului de sateliți și în fața pericolului în creștere generat de așa-numitele „reziduuri spațiale”, cu efect de „poluare spațială”. În momentul de față, mai mult de 20.000 de obiecte spațiale (de dimensiuni mai mari de 10 cm), respectiv – sateliți, lansatoare sau reziduuri spațiale, orbitează în jurul Pământului. După cum arată graficul privind catalogarea actualizată a obiectelor spațiale, numărul acestora este în permanentă creștere, punând importante probleme de securitate și sustenabilitate.
În funcție de masa și viteza lor, aceste reziduuri spațiale pot distruge actualele și viitoarele capabilități satelitare sau chiar obiective terestre, în situația în care forța gravitațională va determina revenirea lor necontrolată pe pământ. O mare parte a acestor obiecte sau fragmente reziduale este fie rezultatul abandonării în spațiu a rachetelor lansatoare sau a sateliților ieșiți din uz, fie al unor coliziuni accidentale în spațiu. Creșterea exponențială a numărului de sateliți în următorii ani va genera o creștere a pericolului unor coliziuni accidentale. O altă sursă de fragmente reziduale spațiale este reprezentată de distrugerea, cu rachete anti-satelit lansate de la sol, a unor sateliți ieșiți din funcțiune. O serie de state și-au distrus sateliții proprii pentru a semnala potențialilor adversari că dețin astfel de arme anti-satelit, mesajul implicit fiind că astfel de arme pot fi folosite contra sateliților adversarilor, în caz de conflict. Pe 11 ianuarie 2007, China a lansat o rachetă împotriva unui satelit propriu, aflat la o altitudine de 865 km, distrugându-l și creând astfel peste 3300 de fragmente, majoritatea lor aflându-se încă pe orbită și constituind un risc pentru operatorii de sateliți. La numai 2 ani după testul efectuat de China, pe data de 10 februarie 2009, doi sateliți de comunicație, unul comercial operațional, Iridium 33, și unul rusesc neoperațional, Cosmos 2251, s-au ciocnit accidental cu o viteză de peste 11.700 m/s la o altitudine de 789km, fiind astfel primul eveniment de coliziune în spațiu a două obiecte artificiale de mărimi considerabile. Acest eveniment a creat peste 2200 fragmente cu o dimensiune de peste 10 cm.
Problema majoră este ca aceste resturi spațiale pot rămâne pe diferite orbite zeci de ani, cu un potențial distrugător aleatoriu. Având în vedere că nu există încă tehnologii economic viabile de „colectare” sau „curățare” a acestor resturi, principala modalitate de a evita coliziunile este aceea de monitorizare a acestora și avertizare a operatorilor de sateliți funcționali asupra necesității efectuării unor manevre de schimbare a orbitei pentru a evita un potențial impact distrugător. Având în vedere că evenimente de acest tip pot să provoace coliziuni succesive, în lanț, așa-numitul efect „Kessler”, existența lor are implicații atât la nivel de securitate în spațiu, putând limita utilizarea acestuia, cât și geopolitice.
După cum se poate observa și în imaginile CelesTrack, care reflectă monitorizarea în timp real a reziduurilor spațiale, densitatea acestora este îngrijorătoare, în special pe orbitele apropiate de pământ. Această situație generează nevoia unei activități de supraveghere și urmărire a obiectelor spațiale („Space Survaillance and Tracking” – SST), care, la nivel european, este realizată de un consorțiu de opt state (printre care și România), de Agenția Spațială Europeană ESA, Centrul Satelitar al UE având un rol de „interfață” între senzorii pentru monitorizarea obiectelor spațiale și operatorii satelitari, interesați de evitarea coliziunilor accidentale.

Spațiul cosmic: de la militarizare la înarmare
A doua preocupare majoră se referă la militarizarea și înarmarea spațiului cosmic. Tehnologiile spațiale, precum multe alte tehnologii, susțin atât activități civile, cât și militare. Ele sunt, prin natura lor, tehnologii cu utilizare dublă („dual use”), civilă și militară. Utilizarea crescândă a capabilităților spațiale pentru a susține funcții militare de apărare și de securitate națională a accentuat dezbaterile privind așa-numita militarizare a domeniului cosmic. Sunt numeroase exemplele de bruiere sau „orbire” satelitară prin pulsuri electromagnetice, raze laser sau atacuri cibernetice care au provocat distorsiuni, disfuncții sau chiar distrugerea unor sateliți de telecomunicații sau cu funcții de poziționare geografică. Efectele sunt periculoase. Tehnologiile spațiale moderne generează noi posibilități de spionaj, urmărire, de apropiere sau chiar „întâlnire” neautorizată cu sateliți ai unor puteri competitoare. Se poate constata, de asemenea, dezvoltarea de către un număr în creștere de țări a unor sisteme de rachetă anti-satelit sau preocuparea față de posibila plasare în spațiul cosmic a unor „arme” cu efect distrugător (chiar dacă ar fi în categoria celor convenționale). Toate aceste evoluții generează o atenție sporită asupra impactului „cursei tehnologice spațiale” asupra aspectelor legate de confruntarea geopolitică și de securitatea internațională.
Trebuie făcută însă o distincție conceptuală între termenul de „militarizare” și cel de înarmare spațială. Primul termen se referă la funcții de susținere a activităților militare cu ajutorul capabilităților satelitare și reflectă, practic, o stare de fapt. Astfel de funcții de telecomunicații, poziționare geografică (GPS) sau observare terestră prin intermediul sateliților sunt valorificate atât în domeniul civil, cât și în cel militar. Al doilea termen este legat de folosirea armelor, adică a acelor capabilități menite să producă efecte operaționale directe, cu potențial letal. Din această perspectivă, orice acțiune de „înarmare spațială” ar viza obținerea unor efecte operaționale militare directe prin folosirea unor capabilități spațiale. Astfel de acțiuni ar determina o deviere semnificativă de la dezideratul utilizării în scopuri pașnice a spațiului cosmic, asumat de state la nivel ONU.
Este important de observat, de asemenea, faptul că în unele state cu tradiție în domeniul capabilităților spațiale au fost create „comandamente spațiale”. Rolul acestora este, pe de o parte, acela de coordonare, comandă și control al resurselor necesare pentru gestionarea crizelor care ar putea avea o componentă spațială, iar, pe de altă parte, de a avea un rol în domeniul „descurajării spațiale”, un concept considerat necesar în noul context generat de confruntarea spațială. Apărarea și descurajarea spațială vizează limitarea potențialului de lansare a unor operațiuni ostile la adresa capabilităților satelitare. Domeniul spațial devine într-adevăr un domeniu operațional din punct de vedere militar, inclusiv în noua politică spațială a NATO.

Nevoia imperativă de acțiune coordonată
În concluzie, domeniul spațial devine, din perspectiva accelerării cursei tehnologice spațiale, din ce mai atractiv și competitiv. Utilizarea acestuia pentru aplicații civile și militare reflectă o tendință de creștere de tip exponențial. Sateliții s-au dovedit a fi o resursă esențială, pe Pământ, în contextul restricționării mobilității sau a unor activități din timpul pandemiei. Senzori satelitari optici sau electromagnetici au putut monitoriza eficient aspecte de interes la nivelul solului atunci când acest lucru nu a fost posibil prin activități terestre. Domeniul spațial devine, de asemenea, din ce în ce mai aglomerat, chiar „congestionat”, și este caracterizat de dezvoltări cu potențial conflictual. Asemenea evenimente cu caracter accidental sau conflictual ar putea avea efecte devastatoare, care ar putea limita sever utilizarea spațiului în viitor. Într-adevăr, viața noastră de zi cu zi, activitatea economică și securitatea noastră sunt practic de neimaginat fără comunicații spațiale, fără sistemele satelitare de poziționare geografică – GPS, fără monitorizarea terestră din spațiu și predicția climatică sau fără siguranța capabilităților spațiale care stau la baza sistemelor de descurajare nucleară, spre exemplu.
Este deci nevoie de un dublu efort pentru a menține sustenabilitatea, siguranța și securitatea spațiului extra-atmosferic. Primul este de natură investițională și implică nevoia de a spori numărul de senzori (radare, telescoape) și capacitatea de transmitere și procesare a datelor relevante pentru a obține o monitorizare cât mai atentă și precisă a reziduurilor cosmice și o reducere a riscului de noi coliziuni. Al doilea set de eforturi trebuie să fie unul de coordonare și colaborare atât la nivel național, între instituții publice și private relevante, cât și la nivel internațional. Astfel, la nivel național, în România coordonarea activităților spațiale se face prin intermediul Agenției Spațiale Române (ROSA), cu un rol activ în implementarea acordurilor europene și internaționale. În ceea ce privește sistemul SSA, România a aderat la programul ESA SSA în noiembrie 2012. Începând cu 2018, România este stat membru în cadrul cooperării EUSST. La data de 25 aprilie 2019, ROSA a semnat cu SUA un parteneriat de colaborare în domeniul SSA.
Având în vedere că dependența cotidiană de serviciile furnizate din spațiu (monitorizare, comunicații, navigație) este în creștere, ținând cont de contextul geopolitic internațional, dar și de multitudinea actorilor în domeniul spațial, se conturează necesitatea unei atenții sporite acordate spațiului cosmic printr-o colaborare internațională care să asigure utilizarea sa pașnică pe termen lung. Se impune o strategie de folosire a spațiului cosmic similară cu cea din spațiul aerian, unde, la nivel global, există coordonare și colaborare (e.g. FAA, EASA, ICAO) pentru asigurarea siguranței zborurilor prin implementarea unui management al traficului aerian.
Pentru a evita escaladarea tendințelor de confruntare geopolitică în spațiul cosmic și a menține securitatea în acest spațiu, cu implicații directe și la nivel terestru, este necesar să se implementeze politici de descurajare a folosirii nepașnice a spațiului cosmic. „Liniile directoare pentru sustenabilitatea pe termen lung al Spațiului Extra-Atmosferic”, document aprobat în iunie 2019 de Comitetul ONU pentru Utilizarea Pașnică a Spațiului Extra-Atmosferic, reprezintă un pas important spre crearea unui regim spațial bazat pe reguli recunoscute și aplicate cu fermitate. În același sens, în septembrie 2019, Reprezentantul Special al UE pentru spațiul cosmic a lansat o inițiativă care vizează asumarea voluntară a unor norme de conduită prin care să se asigure sustenabilitatea, stabilitatea și securitatea Spațiului Cosmic (inițiativa 3SoS – Security, Stability & Sustainability in Outer Space). În fața avalanșei de implicații economice, geopolitice și de securitate generate de „goana după aur cosmic” este nevoie de o conștientizare mult mai largă a raportului între oportunități și riscuri. În plus, este nevoie de acțiune politică internațională, coordonată, urgentă și decisivă. Un spațiu-extra-atmosferic inutilizabil din punctul de vedere al aplicațiilor prezente și viitoare ar putea bloca dezvoltarea umană pentru cel puțin o generație sau genera chiar un salt înapoi de câteva decenii.

 

Ambasadorul Sorin Ducaru este Directorul Centrului Satelitar al UE.
A deținut funcția de Asistent al Secretarului General al NATO și
Șef al Diviziei pentru Provocări Emergente. A fost ambasador al României
la NATO și la ONU, precum și în SUA.
Acest eseu cuprinde analiza și opiniile strict personale ale autorului și,
ca atare, nu reflectă poziția oficială a niciunei instituții.

Lasă un răspuns