Generaţiile media. Nostalgia vârstei mature şi ritmul omului-orchestră

E dificil de spus dacă, în media, vorbim despre un conflict între generaţii din perspectiva vârstelor biologice, respectiv a perioadei standard la care se raportează o generaţie, sau, odată cu schimbarea generaţiilor, vorbim şi despre o schimbare de paradigmă, în special din perspectiva evoluării modalităţilor prin care se realizează presa. Însă, în presă, tehnica, digitalizarea, ritmul impus de prezentarea în timp real a evenimentelor au conturat un nou mod de abordare. Care, calitativ vorbind, nu este întotdeauna lozul câştigător, deși schimbarea mijloacelor n-ar trebuie să schimbe principiile sau nivelul calitativ. Generației noi și dinamice a presei îi corespunde, implicit, și o generație a publicului, și el captiv unui mod de comunicare mult schematizat. Digitalizarea cu tot ce presupune ea, de la uluitorul dinamism până la multiplele posibilități de comunicare, pare uneori că ne-a invadat nu doar cotidianul și gândurile, ci ne dă adesea senzația pătrunderii în cele mai intime ascunzișuri ale sufletului.
Azi, vorbim despre omul-orchestră în presă, despre ziaristul deopotrivă documentarist, reporter, redactor, fotograf, editor şi diseminator în mediul on-line, despre free-lancer, blogger, influencer… în contrapartidă, nu neapărat contradicţie, cu jurnalistul clasic, parte a unei redacţii cu ierarhii şi stratificări clare. Nu mai întâlnim colectivul de presă, aşa-numita redacţie structurată pe ierarhii, specializări şi competenţe. Pe vârste chiar…
Vorbim despre un pragmatism excesiv în detrimentul analizei, al sintezei şi al teoretizării. Adesea, unui jurnalist de presă scrisă, alergător după secundele care-l pot plasa pe primul loc într-un iluzoriu top al primordialităţii, i se va părea poate desuet și cronofag să mai rescrie sau să verifice din alte două surse o ştire, de vreme ce ea vine de pe fluxul de informaţii al unei instituţii sub forma unui comunicat de presă. Unui jurnalist dintr-o generaţie matură, din rândul celor trecuţi de 50 de ani, i se vor părea fireşti alte ritmuri.
Nu este până la urmă o fractură fundamentală, de magnitudinea unui conflict între generaţiile media, ci mai degrabă suntem martorii și parte a unei revoluţii tehnologice cu impact major asupra mediei şi cu repercusiuni asupra calităţii, acurateţei, profunzimii. Orice revoluţie are câştigători, învinşi şi victime colaterale. Va trebui să „curgă multă cerneală” până la detaşarea clară a câştigătorilor, care – sigur – sunt membrii tinerei generaţii, sunt parte şi constructori ai acesteia.
Sigur, ca în fiecare confruntare a generaţiilor, cei în vârstă rămân firesc în urmă… având dezavantajul uzurii, iar tinerii îi depăşesc din mers, având avantajul energiei tinereţii… Este, până la urmă, o ecuaţie firească, având vârfuri, sclipiri, dar şi balast… Spre exemplu, reportajul, ca gen jurnalistic, îl găsim frecvent pe blogurile unor tineri, ne-jurnalişti, liberi, pasionaţi, dinamici, pe cont propriu, stăpânind admirabil instrumentele tehnice şi pe cele ale presei on-line.
Punând față-n față nostalgiile unei generații mature cu ritmul și – poate – cu tendința de negare a generației tinere, vom avea senzația diferenței dintre vizionarea aceluiași film pe peliculă și pe suport HD, a citirii cărții întorcându-i pagină cu pagină, în bibliotecă, simțind mirosul inconfundabil de hârtie, cu cel al lecturii pe tabletă… E o chestiune de opțiune până la urmă. Importantă este menținerea în linii oneste a deontologiei, a onestității, a principiilor. Şi acordarea unor circumstanţe generaţiei tinere din media, nevoită să facă faţă ritmului alert, concurenţei, constrângerilor financiare şi avalanşei de informaţii.
Cât despre victimele colaterale, teamă mi-e că aici lista e destul de consistentă: calitatea, profunzimea, limpezimea, coeziunea şi coerenţa mediei, cu tot cu impactul acestora asupra publicului.

Lasă un răspuns