Film. Între „home movie” și „hybrid”

Mai curând derutantă pentru oamenii din industria artistică decât aptă să determine o întoarcere spre sine, perioada de izolare a generat câteva controverse – unele fiind creatoare – care dau culoare peisajului încadrat în frame.

Producții filmate ad-hoc
În „Discutabil”, serial realizat de actorul Vlad Zamfirescu, care a și interpretat unul dintre roluri, invariabilul unghi al camerei de pe laptop a fixat diverse clișee caracterologice specifice pandemiei (pe care le-am putea intitula „conspiraționistul”, întrupat de Marius Manole, ori „sfătoasa rațională”, jucată de Carmen Tănase), insuficient de atent lucrate scenaristic încât ele să devină niște efigii ale unui impas sui-generis. Cu mult mai elaborat este lungmetrajul de 90 de minute al lui Dan Chișu, intitulat „9 povești de dragoste și ură în izolare”, supervizat tehnic de către directorul de imagine Adrian Silișteanu. Prin dialogul acestora, tema „filmului în film” este predominantă dintru început și introduce „la vedere” problema înregistrării video făcută exclusiv cu telefoane mobile performante, cea a alcătuirii distribuției, precum și cea a elaborării unei narațiuni fluente, și nu a „n” povești separate.

(Foto: 9 povești de dragoste și ură în izolare, regia Dan Chișu)

Finanțările de la CNC
Verdictul pentru sesiunea II/2019 a concursului de proiecte organizat periodic de Centrul Național al Cinematografiei a fost anunțat spre finele lunii mai de către forul organizator, la capătul unei îndelungi perioade de așteptare. Trebuie menționat că punctajul unui film rezidă în suma altor trei punctaje: pentru scenariu (care are ponderea cea mai mare și este dat de un juriu de specialitate), pentru „calitatea regizorului” și pentru „calitatea producătorului”, cele două din urmă fiind cuantificate în raportul cu selecțiile la diverse festivaluri internaționale (chiar și de mică anvergură, dar, uneori, tocmai acestea aduc sutimile de punct decisive).
La secțiunea „ficțiune lungmetraj”, primul dintre cei patru selecționați pentru finanțare a fost câștigătorul Ursului de Aur din 2012, Călin Peter Netzer cu proiectul „Familiar”, urmat de Radu Muntean, Andrei Cohn și Adrian Sitaru. A surprins clasarea sub linie a unui alt premiant al Berlinalei, Radu Jude, dar acesta s-a putut consola cu primul loc ocupat în cadrul secțiunii „ficțiune scurtmetraj” – pentru „Constanța, 1905”. Lista proiectelor în domeniul filmului de animație o are în frunte pe Anca Damian, cu „Starseed”, un film realizat pe scenariul fiului său, Anghel Damian. Printre câștigătorii de la documentar se află consacratul Alexandru Solomon cu „Viața de apoi”, în timp ce primul sub linie este Radu Ciorniciuc (cu „Il bel canto”, în colaborare cu Lina Vdovîi), al cărui recent „Acasă – My Home”, un film cu focus asupra vieții celor din Delta Văcărești, obține premiu după premiu în festivalurile internaționale.

Radu Jude versus „oameni de cultură”
Radu Jude s-a aflat în centrul unei controverse iscate pe mediile sociale în jurul scurtmetrajului său „Stimați oameni de cultură”, cu care a participat la secțiunea „Cinem@casa”, din cadrul Festivalului Filmului European, desfășurat online în perioada 8-21 iunie (pe platforma TIFF Unlimited, în anticiparea festivalului TIFF, care se va desfășura live între 31 iulie și 9 august, la Cluj). Satiric la adresa dublului limbaj practicat în mediul intelectual românesc și având drept studiu de caz discuția online între Denisa Comănescu și Vladimir Tismăneanu – devenită publică – pe tema călătoarelor aflate în stand-by pe „aeroportul din Țăndărei”, Radu Jude s-a văzut puternic contrat (ca un fel de stângist) de către Mircea Mihăieș, notoriu adversar al „poliției corectitudinii politice”, care a intervenit cu argumente nu dintre cele mai tari în favoarea prietenului său de peste Ocean. În replică, autorul lui „Aferim!” a postat pe pagina sa de Facebook: „Vă amintesc că pe vremea cînd erați unul din șefii de la ICR, filmele mele erau invitate și/sau premiate cam la aceleași festivaluri internaționale ca și acum (…). ICR-ul dumneavoastră a sprijinit întotdeauna prezența filmelor în aceste festivaluri. Ba chiar se lăuda cu asta în sute de comunicate de presă, accentuând ideea că sunt niște repere pentru arta cinematografică (…). Eu v-am crezut. Să înțeleg acum că făcuserăți înțelegeri cu festivalurile comuniste?”. Aplombul intervenției îl recomandă pe Radu Jude ca unul dintre viitorii campioni ai „recontextualizării” filmelor românești din perioada comunistă, solicitată de Ada Solomon într-una dintre întâlnirile Hotnews „#de la distanță”: „Ar fi mult mai interesant, de exemplu, să urmărim impactul pe care îl are discursul ideologic al filmelor lui Sergiu Nicolaescu în percepția publică și în formarea unei așa-numite culturi de masă, pentru că Mihai Viteazul este perceput de public așa cum a fost el în filmul lui Sergiu Nicolaescu mult mai mult decât este el în cartea de istorie”. Până la o rescriere a însăși cărții de istorie, să remarcăm că se acuză preponderent mesajul deformat și nu lipsa de acuratețe factuală. Aceasta se întâmplă în siajul acțiunii (…cu alură de operațiune publicitară) de retragere temporară din difuzare, de către canalul american HBO Max, a filmului clasic „Pe aripile vântului” (conceput din perspectivă sudistă), până la introducerea unui „cuvânt înainte”.

Film în vremea pandemiei
Din selecția națională a Festivalului Filmului European, conținând 21 de filme realizate de cineaști români în vremea pandemiei, consistent artistic este, în mod cert, eseul „Recycled travels”, al lui Alexandru Solomon, montajul din materiale filmate de cineast pentru alte producții, parabola sa „Ouăle lui Tarzan”, găsindu-și aici un foarte potrivit loc. Tot pe genul documentar mizează și o altă cineastă consacrată, Mona Nicoară, în „Keep Your Splendid Sun” (New York-ul pustiu), ca și Vlad Petri, în „Cerbul a trecut prin fața mea”, răsfoire a albumului de imagini rămas de la bunica sa, decedată la 90 de ani în această tristă perioadă. Către „home movie” tinde și „Școlile nu se mai deschid”, regizat de Paul Negoescu și filmat de Ana Drăghici, protagonistă fiind fiica tinerilor cineaști.
La ficțiune, este de notat amuzantul „The Merry-Go-Round”, de Bogdan Mureșanu, cineast care trebuie să confirme ștacheta fixată prin multipremiatul „Cadoul de Crăciun” (2018), dar și originalul „Elefant departe” (film distins cu Premiul Publicului), viziune a unui extraterestru transmisă nouă de către talentata Teona Galgoțiu. O formulă mixtă adoptă ambițiosul Bogdan Theodor Olteanu în „Ananas”, după cum tot o realizare hibridă ca gen, cu un mesaj de stânga puternic articulat prin vocea naratorului Alexandru Potocean, este „Ținutul care nu doarme niciodată”, de Andra Tarara și David Schwartz. Cei doi tineri cineaști români s-au făcut cunoscuți anul trecut prin documentarul „23 august. 1944/2019” (realizat în colaborare cu germanul Roland Ibold), flashback al câtorva dintre pensionarii Căminului „Amalia și dr. Moses Rosen” asupra unui moment epocal care le-a redeschis orizontul vieții; lipsa de apetență a festivalurilor pentru o optică incomodă a privat filmul de o binemeritată discuție pro și contra în mediile istorico-cinematografice.

Ioana Mischie, selectată la Cannes XR
În aria festivalurilor de mare anvergură, începutul de iunie a adus anunțul făcut de Thierry Frémaux, directorul Festivalului de la Cannes, privind selecția onorifică a ediției 2020, care, la modul efectiv, nu se va ține. Cineaștii români lipsesc din selecția principală (după prezența de anul trecut a lui Corneliu Porumboiu), în schimb este inclusă în noua secțiune „Cannes XR”, dedicată „industriei imersive virtuale”, tânăra regizoare Ioana Mischie, cu „Tangible Utopias”, aflat în faza de work-in-progress. Afirmată prin documentarul „Guvernul copiilor” (2019), realizare multimedia în format 3D, bazată pe testimoniale netrucate ale modului în care cei mici văd lumea de azi, precum și pe cea de mâine, consecventa (și uneori liniara) autoare perseverează pe această coordonată a umanismului unde, cel puțin până acum, a reușit in extremis să evite tezismul.

(Foto: regizoarea Ioana Mischie)

Lasă un răspuns