Film. Călătoria fantastică a regizoarelor

O prezență semnificativ mai vizibilă a regizoarelor în prim-plan în perioada actuală ne poate determina să folosim sintagma „cinematograf feminin” pentru această etapă a industriei de profil autohtone.

La actuala ediție a Premiilor Gopo, de exemplu, reprezentanta cea mai de seamă a fost Adina Pintilie, cu „Touch me not”. Filmul, distins cu Ursul de Aur în 2018 la Berlin, a devenit eligibil doar acum la premiile Gopo, dat fiind că a avut premiera națională abia după un an. Eligibil… dar nu și ales! Filmul a fost răsplătit doar cu Premiul Gopo pentru debutul în lungmetraj al Adinei Pintilie, ceea ce pare puțin pentru o operă novatoare în raport cu peisajul cinematografic autohton, ale cărei elemente de regie (vizând coregrafia lucrului cu neprofesioniștii, atât cea emoțională, cât și cea propriu-zisă) ar fi meritat un plus de atenție.
O altă regizoare cu prezență notabilă a fost Anca Damian, cu lungmetrajul „Călătoria fantastică a Maronei”, un respiro după producțiile anterioare semnate de ea, „Crulic sau drumul spre dincolo” și „Muntele magic”, filme care aveau un intens conținut politic. Prezența acestui gen cinematografic a pus încă o dată în lumină paradoxul faptului că, la gala închinată lui Ion Popescu-Gopo, nu este prevăzut niciun premiu pentru animație.
O producție semnată de Mona Nicoară și Dana Bunescu, „Distanța dintre mine și mine”, a fost distinsă cu premiul pentru cel mai bun documentar. Având-o ca eroină pe Nina Cassian, filmul glisează spre o anumită tentă hagiografică, cu background în imaginile de arhivă.
Pe de altă parte, și premiera celui mai recent documentar al Monicăi Lăzurean-Gorgan, „Lemn”, este așteptată cu interes în cadrul ediției 2020 a TIFF, programată la Cluj în prima decadă a lui august.

Corneliu Porumboiu și
palmaresul de la Premiile Gopo

Pandemia a scos gala premiilor Gopo din buna tradiție a organizării acestui eveniment anual în Sala Mare a Teatrului Național din București, care a găzduit-o timp de câțiva ani, preluând ștafeta de la Opera Națională. În istoria ei, care datează din anul 2007, festivitatea nu s-a desfășurat mereu în spații de mare anvergură sau ultracentrale, iată de ce nu a surprins reprogramarea ei (din 28 martie, în 29 iunie) în aer liber, pe Verde Stop Arena. Organizarea a respectat, cel puțin la nivel de intenție, cerințele medicale oficiale, rarefierea pe gazon a invitaților fiind vizibilă, chiar dacă fireștile efuziuni n-au putut fi cenzurate.
Premiile cele mai importante ale acestei ediții au fost adjudecate de Corneliu Porumboiu. Filmul său „La Gomera” este în mod cert evenimentul cinematografic al anului 2019, chiar dacă este singurul lungmetraj cu care regizorul nu s-a întors cu premiu de la Cannes. „La Gomera” poate rămâne un moment important în filmografia lui Porumboiu, prin construcția barocă, presărată cu note vintage, eșafodaj care susține contrapunctic o alegorie a întoarcerii la virtuțile limbajului natural (printr-un mijloc creat factice, fluierătura). În rolul principal, cel al polițistului corupt care face echilibristică între mafioții iberici și o procuroare autohtonă duplicitară, Vlad Ivanov nu se autodepășește, în schimb evoluțiile feminine sunt remarcabile: Catrinel Marlon (Menghia) ca femme fatale, Julieta Szonyi în rolul mamei eroului și Rodica Lazăr în cel al amintitului om al legii. Rodica Lazăr a și obținut distincția pentru rol secundar feminin. Premiul pentru rol secundar masculin l-a răsplătit pe unul dintre actorii importanți ai tinerei generații, Istvan Teglas, pe care Porumboiu l-a preluat (nedeclarat) cu tot cu personaj din spectacolul hitchcockian „Psycho”, regizat de Iris Spiridon la Teatrul Apollo 111. „La Gomera” rămâne în istoria premiilor Gopo, Corneliu Porumboiu primind distincțiile pentru regie și scenariu, care se adaugă celui pentru cel mai bun film.
Premiile pentru interpretare de rol principal s-au îndreptat către merituoșii protagoniști ai unor filme mai modeste: Judith State, femeia pe care noua opțiune de viață a soțului o împinge către adulter în „Monștri.”-i lui Marius Olteanu, și Iulian Postelnicu, deținutul-torționar din „Arest”-ul lui Andrei Cohn. Cu acest film, Andrei Cohn s-a aflat în delicata situație de a nega văditul paralelism cu cazul Gheorghe Ursu, spre a nu amorsa un conflict cu fiul acestuia, intransigent în privința oricărei alte optici decât cea proprie.

Româncele vor vota pentru Oscar

Un comunicat al AMPAS (Academy of Motion Picture Arts and Sciences) anunță că, „pentru a dubla numărul de femei și comunități etnico-rasiale subreprezentate”, a invitat spre a devine membri un număr de 819 artiști și realizatori. Inițiativa a fost lansată încă din 2016, astfel încât nu poate fi suspectată de o rapidă pliere pe comandamentele sociale up-to-date. Pentru noi, vestea bună este că în lista de invitați se află, binemeritat, două cineaste din România, la secțiunea Documentary: regizoarea Monica Lăzurean-Gorgan (menționată cu propriul film „Doar o suflare” și cu „Chuck Norris vs. comunism”, unde a fost producătoare) și Bianca Oana (amintită în comunicat cu filmele pe care le-a produs: „Colectiv” și „Turn Off the Lights”, la care trebuie neapărat să adăugăm „Touch Me Not”). Pe listă mai este și o altă româncă, stabilită peste Ocean, Mihaela Orzea (numele ei figurând pe genericul unor importante superproducții americane), la secțiunea Visual Effects.

Volumul Danei Duma și istoria animației

Centenarul primului film de animație românesc („Păcală în lună”, 1920, regia: Aurel Petrescu) e marcat concret și util prin apariția volumului „Istoria filmului românesc de animație”, publicat la Editura Academiei Române de Dana Duma. Cu o ținută grafică asigurată de materialul ilustrativ, cartea este centrată în jurul figurii tutelare a lui Ion Popescu Gopo, văzut ca portstindardul animației românești în lume, începând cu „Scurtă istorie”, Palme d’Or în 1957. Genul a trecut la noi, la începutul acestui mileniu, printr-un anumit marasm, surmontat prin strădania formativă a lui Radu Igazsag, la catedra UNATC, dar și prin înființarea, în anul 2006, a festivalului Anim’est.

Foto: „Touch me Not”, Adina Pintilie 

Lasă un răspuns