Câteva evenimente cinematografice majore au fost nevoite să-și anuleze sau să-și amâne programul, și mă gândesc aici la TIFF, Festivalul Filmului European și One Word Romania. Ca mai toată lumea, organizatorii au suplinit absența fizică prin prezența online, selectând filme (lungmetraje sau scurtmetraje) pentru transmisiuni pe canalele proprii.
Sloganul TIFF a fost „The Festival must go on. Anytime. Online”, o platformă de video streaming fiind pusă la dispoziția publicului. Ce poți vedea pe unlimited.tiff.ro? „Filme premiate, filme de artă, filme experimentale și filme clasice. Un conținut divers, atent curatoriat, cu secțiuni tematice, care includ atât filme din programul festivalului, cât și din portofoliul companiilor de distribuție de film din România. TIFF Unlimited face accesibile publicului din România numeroase filme de gen, filme pentru întreaga familie și pentru toate gusturile.”
Festivalul One World Romania, care ar fi trebuit să se desfășoare în perioada 20-29 martie, și-a croit și el drumul prin mediul online cu proiecții săptămânale ale filmelor din programul Cineclubului.
Și Festivalul Filmului European s-a mutat – parțial – în online, promovând două dintre secțiunile sale, Cinem@acasa și EUshorts, între 29 mai și 1 iunie.
Deși mulți consumatori de produse online nu s-au întrebat cum au ajuns ele pe internet, la dispoziția tuturor și fără plată, preluarea producțiilor cinematografice și teatrale în mediul online a stârnit printre profesioniști unele discuții, firești, mai cu seamă că, în vâltoarea evenimentelor, nu a fost reglementat niciun cadru legal. Cel mai bine a sintetizat întreaga miză a dezbaterii Ada Solomon, într-un interviu publicat de Radio Europa liberă România. În cadrul interviului prilejuit de scrisoarea deschisă adresată președintelui Klaus Iohannis și premierului Ludovic Orban de nume sonore de regizori și case de producție, scrisoare în care este propus un set de măsuri de sprijinire a industriei cinematografice, Ada Solomon afirmă că „măsurile legislative pe care le dorim implementate cât mai rapid sunt de adaptare a legislației drepturilor de autor, astfel încât artiștii interpreți, autorii să poată primi drepturi conexe din difuzările monetizate, cu plată din mediul online, și asta înseamnă că entitățile care difuzează cu plată și care au niște venituri din zona asta să vireze un procent, așa cum fac televiziunile, de exemplu, și cinematografele”. Potrivit Adei Solomon, nu există reglementări pentru mediul online, pentru că „dacă ar exista această reglementare pentru artiști, atunci oamenii aceștia ar avea un venit și ar sta un pic mai liniștiți”. Producătoarea a adus în discuție posibilitatea de a plăti bilet pentru conținutul on-line: „Dacă tu ceri, din cei 5 lei pe care îi plătește cineva ca să vadă un spectacol, 10 bani de colo, cu 10 bani de colo și cu încă 20 de bani de dincolo, se adună până la urmă, 1 leu, 2, 10, se adună un venit. Un venit care scoate artistul din această stare de precaritate, care nu e de acuma, e dintotdeauna, dar care e cu atât mai accentuată într-o situație ca asta de pandemie, în care nu există un sistem de protecție socială, cum e în Franța”.
Apropos de on-line, întrucât atenția publicului a fost fărâmițată în sute de direcții, iar concentrarea a scăzut mult în perioada COVID-19, serialele TV au fost capul de afiș. Ușor de digerat, în doze mici, episoadele au fost consumate în funcție de angoase și de agitația lăuntrică: fie măsurat, unul câte unul, seară de seară, fie câte un sezon întreg, într-o zi sau două. Netflix și HBO au fost furnizorul principal de reverie și evadare, dar mulți au mai furat și de pe torenți. Angoasa scuză mijloacele.
Lista noilor apariții e lungă, iar selecția poate fi numai pur subiectivă, așa că mi-o asum, înșiruind mai jos doar câteva seriale care mi-au reținut atenția în lunile acestea. Paradoxal cumva, dacă ne gândim că, de obicei, fugi de stres recurgând la calm și relaxare, serialele care pot ține publicul departe de bombardamentul știrilor confuze și tulburi au fost pline de acțiune, suspans, necazuri (ale altora) și adrenalină. „Killing Eve”, început în 2018, a revenit în 2020 cu același umor și farmec, datorate atât scenariului inventiv, cât și distribuției. Jodie Comer și Sandra Oh fac un cuplu amuzant și năbădăios, care te ține cu sufletul la gură și cu zâmbetul pe buze. Trei alte seriale s-au adăugat pe listă, toate trei având în centrul lor terorismul, spionajul și fugărirea tensionată: „Fauda”, „Caliphate” și „Le Bureau des Légendes”. Recunosc că am fost uimit să constat cât de mult au reușit francezii să se americanizeze și să asimileze spiritul filmelor/ serialelor de spionaj, rezultatul fiind destul de bun, în ciuda inconsistențelor narative (fire care nu duc nicăieri, personaje care dispar inexplicabil etc.), și cu acel je ne sais quoi tipic (melancolie, filosofare, poziții sexuale care le-ar îmbujora obrajii puritanilor de peste Ocean). În continuarea adrenalinei celor trei seriale vine și hit-ul de pe Netflix, „Money Heist” (La Casa de Papel), care a prins foarte bine în rândul publicului, poate și datorită mesajului lui revoluționar, într-un context în care lumea e tot mai nemulțumită de sistem, de guvernanți, de stat și de viața banală. Dar prea multă tensiune strică, așa că s-a impus și nevoia de puțin umor mai glamour, pe care l-am găsit în „The Marvelous Mrs. Maisel”, o serie care m-a binedispus prin replicile și personajele ei (în special, părinții doamnei Maisel). Contrapartea serioasă a evreității personajului principal a fost mini-seria „Unorthodox”, care îți arată că rezistența la rigorile ortodoxismului evreiesc nu este posibilă mereu prin umor, ci printr-o evadare propriu-zisă; ambele personaje își urmează, la urma urmei, inima și vocația, dar în registre diferite. Închei lista recomandărilor cu mini-seria pe care am așteptat-o cu cel mai mare interes: „The New Pope”. Deși părerile au fost împărțite – că e mai lipsit de interes decât The Young Pope etc. –, eu tot îl pun pe lista seriilor TV de neratat. n
- Proză. Provizii și vinovăție - 4 iunie 2020
- Film. Anytime, online - 4 iunie 2020
- Arta parfumului. O artă volatilă, cu un statut pe măsură - 26 februarie 2020