Efectul presei ostile

Când publicul te caută doar pentru a-și găsi în materialele tale informative confirmarea propriilor convingeri politice sau sociale, autonomia îți este limitată.

O analiză retrospectivă a sondajelor de opinie din Europa și Statele Unite (Eurobarometrul și studiile produse de Gallup sunt mai cunoscute, dar există și alte asemenea proiecte de măsurare a atitudinilor și percepțiilor populației) indică un declin la capitolul încrederii cetățenilor în mass media. El a început înainte de era digitală. Părea logic ca apariția Internetului – cu multitudinea de informații dubioase, trunchiate, cu conținut publicitar ascuns sau chiar contrafăcute – să dea o nouă șansă presei, din punctul de vedere al credibilității. Era firesc, susțineau experții, ca oamenii să revină la sursele de știri verificate și să le revalideze. Nu s-a întâmplat însă așa. Chiar dacă există o diferență în ceea ce privește gradul de încredere între mass media tradițională și mediul online în favoarea celei dintâi, această diferență nu s-a accentuat în timp. Publicul devine tot mai sceptic de la an la an în privința informațiilor pe care le primește, indiferent de proveniența acestora și, în consecință, tot mai puțin dornic de a intra în posesia lor.
Această situație nu e prea gravă pentru majoritatea canalelor de Internet: ele trăiesc din diversitate și din abundența celor care utilizează rețelele sociale. Un grad mare de subiectivitate este acceptat sau chiar apreciat. Blogger-ii și ziariștii comunitari sunt adesea avocații declarați ai unor cauze, iar comentariile lor sunt citite mai ales pentru pasiunea pe care o investesc pentru a le susține sau pentru a demola adversarii.
Pentru presa scrisă și cea audio-vizuală însă, scăderea audienței – datorată lipsei de încredere – este un dezastru. Pe de o parte, ea duce la reducerea veniturilor din reclamă (care la ziarele americane, de pildă, s-au diminuat cu peste 60 de procente din 2008 încoace). Pe de altă parte, ea pune sub semnul întrebării însăși rolul jurnalismului în societate, capacitatea sa de a genera un public informat și de a veghea asupra bunei funcționări a unui sistem democratic.
Neîncrederea publicului în mijloacele de comunicare în masă a fost demonstrată prin numeroase cercetări, fiind chiar identificat un „efect al mass mediei ostile”. Unul dintre primele experimente care au adus acest fenomen în atenția cercetătorilor a avut loc la Universitatea Stanford în anii 1980. Unui grup de studenți pro-palestinieni și altuia alcătuit din studenți cu simpatii pro-Israel li s-au proiectat aceleași imagini ale recentului (pe atunci) masacru al unor refugiați palestinieni de către milițiile creștine libaneze asistate de armata israeliană. Analiza chestionarelor completate după vizionare a arătat că ambele grupuri au considerat că secvențele respective nu erau defel obiective, ci erau categoric favorabile celeilalte părți.
Experți de la Universitatea Madison-Wisconsin au continuat acest tip de cercetare empirică de-a lungul a mai multe decenii. Într-unul dintre experimente, ei au creat două grupuri de subiecți similare (în ce privește componentele demografice, inclusiv educația) și le-au dat spre lectură același text, pe care l-au prezentat ca articol de ziar celor dintâi și ca lucrare de seminar a unui student celorlalți. Cei care au crezut că textul era un produs de presă și-au exprimat rezerve serioase privind obiectivitatea și acuratețea informațiilor citite, în vreme ce aceia care au avut convingerea că fusese opera unui student au declarat că lectura îi satisfăcuse pe deplin ca valoare informațională și ca neutralitate.
Această reacție de neîncredere a publicului față de presa din Statele Unite nu este una singulară. Fenomenul mass mediei ostile a fost dovedit și în Europa occidentală și în Coreea de Sud, în ultimele două decenii. Existența sa a fost explicată mai ales cu argumente psihologice: s-a vorbit despre percepția selectivă și despre modalitățile prin care memoria reține – în anumite condiții – mai ales elemente negative. Intensitatea sa sporită în anii recenți și extinderea în alte țări cu democrații consolidate mă fac însă să ma întreb dacă discuția despre resorturile care declanșează efectul respectiv nu ar trebui să se refere mai mult la realitățile sociale și politice.
Polarizarea dramatică a societății – fie ea de natură ideologică, etnică, economică sau religioasă – își pune amprenta și asupra mass mediei. În încercarea de a-și menține sau de a-și spori audiența, instituțiile de presă identifică teme de dezbatere și abordări care să răspundă așteptărilor și viziunilor defel neutre ale cititorilor/spectatorilor. A fi obiectiv, a fi la mijloc nu mai pare un demers satisfăcător din punct de vedere economic. Când publicul te caută doar pentru a-și găsi în materialele tale informative confirmarea propriilor convingeri politice sau sociale, autonomia îți este limitată. E greu de spus dacă mass media doar reflectă partizanatul extrem venit din zona discursului politic sau este un factor care îl anticipează și îl stimulează. Cert e că ea reprezintă o parte importantă a procesului, iar consecințele nu sunt încurajatoare.

Tudor Vlad este profesor de jurnalism,
director al Centrului Internațional
James M. Cox Jr. pentru Pregătire
și Cercetare în Comunicarea de Masă,
în cadrul Universității din Georgia, SUA.

Lasă un răspuns