Dramaturgia românească: eternitate și frecușuri zilnice

Ce mai tratează textele de teatru scrise în România? Și cum se montează? Festivalul organizat de Teatrul Național de la Timișoara, care grupează două evenimente, Festivalul European al spectacolului și Festivalul Dramaturgiei Românești, a oferit o radiografie relevantă a temelor și limbajului uzitat de teatrul românesc de azi. Din păcate, din cauza tribulațiilor economice pe care le-a avut de îndurat tot teatrul românesc anul trecut, prima secțiune a fost reprezentată de un singur spectacol, venit din Croația, „Pansion Eden”, în regia renumitului Arpad Schilling. Selecția operată de Oana Borș în cea de-a doua secțiune a arătat o producție de piese românești diversificată tematic. De la montarea teatrului-gazdă, „Sunt o babă comunistă”, dramatizare după romanul omonim al lui Dan Lungu, la matricidul investigat de procuror sub privirile publicului, în „50 de secunde”, piesa lui Daniel Olteanu, în regia lui Eugen Gyemant, de la Teatrul Național București. De la deja clasicul Eugen Ionescu, reprezentat prin „Cântăreața cheală”, în regia lui Radu Iacoban, de la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, la hitul de anul trecut al festivalurilor, „Medea’s Boys”, spectacolul lui Andrei Măjeri de la Teatrul Apollon 111, în care semnatarul dramaturgiei, Ionuț Sociu, integrează inspirat, cu o perspectivă absolut viabilă, textul lui Euripide în lumea noastră.

Una dintre cele mai importante categorii prezente în Festival o reprezintă cea în care creatorii tratează problemele României contemporane. FEST-FDR a selectat o garnitură reprezentativă de artiști interesați de aspectele din societatea românească actuală: creatori serioși, cu limbaj distinct, bașca și cu portofoliu, în ciuda tinereții.

„Feminin” de Elise Wilk, în regia lui Eugen Jebeleanu, de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț abordează o problemă de actualitate, bullyingul din liceu și fenomenul „revenge porn”, text scris după un fapt real de agresiune sexuală din mediul online. Radu Afrim tratează, în limbajul său particular, discriminarea comunității romilor și lipsa ireversibilă de șanse în „Despre oameni și cartofi”, de la Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, scris tot după un fapt real. Două dintre spectacolele selectate vorbesc chiar despre realitățile orașului în care se desfășoară festivalul, Capitala Europeană a Culturii de anul viitor. O echipă artistică deja de tradiție, dramaturgul Peca Ștefan și regizoarea Ana Mărgineanu, pleacă de la problema identității locuitorilor orașului în „Timișoara. Capăt de linie”, producție a teatrului-gazdă. Carmen Lidia Vidu reușește o nouă mostră de teatru documentar de calitate, în formula sa personală, reliefând specificul orașului prin mozaicul de povești personale istorisite de șase actrițe de la Teatrul German de Stat din Timișoara.

În mod fericit, spectacolele care au tratat probleme de actualitate nu s-au ocupat doar de simplul fapt divers, de rezumate de la Știri, ci, plecând de la o întâmplare particulară, au accesat un nivel de generalitate pe care, uneori, producțiile mai grăbite îl pierd din vedere. Iar ceea ce a dat finețe selecției a fost că Oana Borș a acordat atenție și spectacolelor centrate pe o problemă eternă, cea a dragostei. Fie că aceasta a îmbrăcat aspectele picante ca în „Legături primejdioase”, în regia lui Cristi Juncu, de la Teatrul Mic, fie că s-a axat pe incapacitatea de comunicare, spectacolele au avut, de fiecare dată, un plus de profunzime.

„Povești de dragoste la prima vedere”

Montarea lui Tudor Lucanu, de la Teatrul Național Cluj, „Povești de dragoste la prima vedere”, după Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu și Ana Blandiana, a oferit o suită a rememorărilor de felurite îndrăgostiri la diferite vârste, de la 14 la 70 de ani. Aproape fără decor, spațiul impresionează de la început prin proiecțiile de pe tulul care desparte scena de sală. De altfel, proiecțiile (video design Cristian Pascariu) vor împlini poveștile împrumutându-le o tușă halucinant-poetică. Regizorul Tudor Lucanu își dovedește din nou talentul de a extrage și de a încarna scenic esențialul. Textele sunt captivante, iar interpretarea fără pată. Momentul cel mai savuros îi aparține lui Radu Lărgeanu, bombă de energie dublată de ironie, plus umor.

„Despre tandrețe”

„Despre tandrețe”, spectacolul lui Felix Alexa, pe textul lui Matei Vișniec, de la Teatrul Dramaturgilor Români, propune, la rândul său, un strop de bizarerie, de tristețe și de poezie într-un alt excurs în dragostea la diferite vârste: de la încrederea și energia tinereții (Sandra Ducuță și Ștefan Iancu) la criza incomunicării sau, pur și simplu, inadecvarea la codul celuilalt (Ada Galeș plină de expresivitate și Șerban Pavlu cu o maturitate și subtilitate de invidiat a mijloacelor) la privirea amărui-poetică din perioada când încrederea de început a lăsat locul mai degrabă nostalgiei (Catrinel Dumitrescu într-o interpretare plină de finețe).

„Taximetriști”

Dragoste și relații de putere, non-stop manifestate între cei deloc puternici, unde fiecare încearcă să-și bată joc, să minimalizeze sau să-l hărțuiască pe cel un pic mai slab, bine îmbibate în supa actualității au fost în centrul montării „Taximetriști” de Bogdan Theodor Olteanu și Adrian Nicolae, în regia primului, de la Teatrul Apollo 111. Text bun, tăiat în replici scurte, credibile, veritabile mostre de verosimilitate, într-o interpretare impecabilă.

Tragi câte 14 ore pe zi ca să supraviețuiești. Libidoul se face ferfeniță, relația de cuplu se sleiește. Bașca, din cauza neajunsurilor, orice tentație venită din afară, mai ales din afara țării, învinge, fără drept de apel, stabilitatea dintr-o pereche. În schimb, mitocănia funcționează beton la orice nivel: relația dintre el și ea, relația dintre client și furnizor de servicii. La fel și în cazul abaterilor de la modelul tradițional. Cum ar fi, de exemplu, homosexualii. Spectacolul curge în scene scurte și relevante, cu situații din care rezultă, cât ai zice pește, generalul din țărișoara noastră și cu o tipologie construită fără pată. O studentă isteață și plină de viață (Ana-Maria Guran); un taximetrist care se luptă din răsputeri să împiedice disoluția cuplului (Rolando Matsangos); un altul sută la sută macho până când vine vorba despre femeia care l-a părăsit (Alexandru Ion); înțeleapta soție a unui șef de clan interlop (Maria Popistașu); o altă soție care, obosită șă-și tot aștepte soțul, decide să renunțe la cuplu (Victoria Răileanu); un gay sensibil care încasează stoic ironiile oricărui heterosexual care consideră că are dreptul să terfelească tot ce nu-i seamănă. Absolut toți actorii joacă excelent. Un spectacol onest, bine scris, bine regizat, cu feliuțe de viață pe care publicul le recunoaște imediat. Și aplaudă. Pentru că are de ce!

 

Lasă un răspuns