Diplomația libertății religioase

Raportorul Special pentru Libertate Religioasă al ONU, Ahmed Shaheed, a prezentat în martie 2020 Consiliului pentru Drepturile Omului raportul său anual centrat pe violența de gen și discriminare. Documentul atinge realități foarte dure din diferite colțuri ale lumii, precum mutilarea organelor genitale feminine, violul în cadrul matrimonial, căsătoria timpurie și forțată, poligamia, dar accentul cade pe drepturile sexuale și reproductive. Mandatul de raportor special pentru libertate religioasă al ONU este acela de a proteja, promova și implementa libertatea religioasă și de credință și dă dreptul titularului de a se poziționa ideologic în funcție de propria-i viziune și conștiință. Este cel mai vizibil oficial la nivel internațional din domeniul libertății religioase.

Un liberalism de stânga
Canonul liberalismului politic recunoaște libertății religioase două dimensiuni: dreptul de a avea/adopta sau nu o religie/credință (forum internum) și dreptul de a o manifesta (forum externum). În vreme ce prima dimensiune este absolută, cea de-a doua poate fi supusă restricțiilor, motiv pentru care organizațiile internaționale, precum OSCE, încearcă să se păstreze într-o zonă de neutralitate față de doctrinele religioase și să se ocupe doar de manifestările externe ale libertății religioase. Cu alte cuvinte, statul nu poate intra în intimitatea teologică a organizațiilor religioase (incluzând aici și manifestările de cult), dar, atunci când este nevoit să ducă la împlinire „a greater good”, poate cenzura dimensiunea externă a libertății religioase, proporțional cu scopul enunțat și fără a discrimina.
Asumând o gândire radicală de stânga, Ahmed Shaheed își impune propria-i viziune asupra libertății religioase. Merge dincolo de standardele internaționale și susține, printre altele, faptul că organizațiile religioase trebuie să se democratizeze, oferind drepturi egale pentru fiecare membru al organizației (așadar, în contextul ortodoxiei românești patriarhul ar trebui să fie egal ca autoritate cu orice credincios), iar guvernele să denunțe public diferențele de gen din interiorul Bisericii. Cu alte cuvinte, Ahmed Shaheed se plasează în răspăr cu toată tradiția modernă a libertății religioase, negând sacralitatea democratică a autonomiei bisericești și a neutralității statului, care nu sunt altceva decât consecințele directe ale libertății religioase.
Mai mult decât atât, Ahmed Shaheed pune pe picior de egalitate, ca fiind la fel de dure, restricțiile legale în cazul avortului și lapidarea, ca pedeapsă pentru adulter încă practicată în unele țări, și le pune pe seama „intrepretărilor patriarhale ale doctrinelor religioase”, dând în acest sens exemplu morala creștină și legea islamică. Acesta definește libertatea religioasă drept o contra-libertate și inserează chiar în interiorul libertății religioase alte drepturi (de exemplu, egalitatea membrilor în luarea deciziilor). Rolul guvernelor ar fi acela de a elibera cetățenii nu doar de sub puterea religiei, ci de a-i împuternici să liberalizeze religia chiar în interiorul ei (freedom within religion). Acest tip de discurs simultan anti-liberal și anti-democratic a avut ecouri până în lumea ortodoxă pe care am considera-o a priori mai conservatoare și unde în timpul pandemiei autoritățile au încercat să elibereze credincioșii de sub puterea mistică a linguriței unice folosite la Euharistie, recomandând abstinența de la Împărtășanie. În vreme ce suspendarea Euharistiei comune este total pertinentă în timpul pandemiei, ca măsură de protejare a cetățenilor, gestul statului de a denunța, cu autoritatea ordinelor de ministru, anumite practici religioase se subscrie unei gândiri de stânga radicală greu de identificat în istoria democrației.
Raportorul Special se află în răspăr cu concepția liberală clasică a libertății religioase consacrată prin Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948) și maturizată în antiteză cu totalitarismele și autoritarismele interbelice. Din această concepție, pe care astăzi o putem plasa mai degrabă în centrul spectrului ideologic, s-au dezvoltat două dimensiuni ale libertății religioase: una negativă (freedom from religion), însemnând datoria statului de a se asigura că oamenii nu sunt copleșiți de autoritatea religiei înțeleasă ca o forță socială cu potențial discriminator, respectiv una pozitivă (freedom of religion), în care statul, fără a uita de neutralitatea religioasă, își asumă un rol activ în sprijinirea exercitării libertății religioase de către cetățeni, indiferent de credința pe care aceștia o împărtășesc.

Un liberalism de dreapta
De mai bine de cinci decenii, dezbaterea internațională în domeniul libertății religioase în țările cu pretenții democratice este dominată de curentele de stânga, asociate fie marii familii a liberalismului social și cultural, fie neo-marxismului. Acestea descriu religia ca fenomen cu potențial discriminator, aflat la baza multor gesturi de „hate speech and crime”, drept frână împotriva extinderii drepturilor LGBTQ+ sau chiar barieră împotriva democratizării, conform lui Ahmed Shaheed. Pe de altă parte, sunt state sau organizații internaționale care și-au asumat explicit promovarea rolului pozitiv al religiei într-o logică democratică și fără afectarea drepturilor și libertăților celor care nu împărtășesc o anumită credință religioasă. În dreptul acestora putem socoti viziunea moderată a Departamentului de Stat al SUA, OSCE și chiar a Comisiei Europene.
Dimensiunea pozitivă a libertăţii religioase vizează recuperarea caracterului integrator şi comunitar al religiei ca o nostalgie neoconservatoare, implicarea organizaţiilor religioase în activităţi apropiate de vocaţia lor teologică şi misionară, conform principiului subsidiarităţii, precum şi transmiterea mesajului că religia este un fenomen social care uneşte, nu dezbină oamenii. Exploatează mai degrabă capacitatea religiei de a produce și menține capital social și predictibilitate la nivelul țesăturii sociale.
În fapt, orice democrație este chemată să articuleze conceptual și practic ambele dimensiuni, pozitivă și negativă, ale libertății religioase. În acest sens, pozițiile din ce în ce mai la stânga politică ale lui Ahmed Shaheed, care definește libertatea religioasă nu doar ca o libertate negativă, ci drept o contra-libertate, sunt pe de o parte o resursă ideologică importantă a ONG-urilor ultraprogresiste, iar pe de altă parte tensionează și ridică miza dezbaterii internaționale pe subiectul libertății religioase.
În contrapartidă cu profesorul Ahmed Shaheed s-a aflat până la finele anului trecut slovacul Jan Figel, care a ocupat postul de reprezentant pentru promovarea libertății religioase la nivelul întregii Uniuni Europene. Catolic creștin-democrat, Jan Figel și-a exercitat mandatul cu o vădită orientare conservatoare (cu accent pe demnitatea persoanei umane, fraternitate și solidaritate etc.), reușind chiar eliberarea de deținuți pe motive religioase în mai multe țări din Asia. Mandatul UE în domeniul libertății religioase vizează promovarea libertății religioase ca brand european în lume, prezentarea UE ca un organizație superioară din punct de vedere democratic față de alte organizații internaționale sau state și consolidarea grupului reprezentanților naționali ai statelor membre UE pentru libertate religioasă.

Chemarea Europei și
dezorientarea strategică a României
Blocată în consensul politicilor compromisului din anii 1990, în mod paradoxal, România, deși este o țară plină de resurse religioase și interreligioase, apreciată pentru statutul libertății religioase, se încăpățânează să nu exploateze dimensiunea internațională a libertății religioase. Și, din acest motiv, agenda publică internă pe acest domeniu este dominată nu doar de anticlericalismul de tip slogan („vrem spitale, nu catedrale!”), ci mai ales de episoadele în care organizațiile religioase (în special Biserica Ortodoxă Română sau chiar Cultul Musulman, în cazul construirii „mega-moscheii” din anul 2015) sunt puse la zid și nevoite doar să se apere. Rarele episoade de dezbatere și interes public legate de libertatea religioasă (ora de religie în școli, impozitarea Bisericii, construcții de catedrale, chiar antisemitismul) sunt complet decuplate de practica și standardele internaționale într-un ritm care trădează letargie democratică și dezorientare strategică. Agenda politicienilor pe acest subiect fie nu există deloc, fie este orientată în mod exclusiv de către interese de sezon electoral.
Peste tot în lumea democratică, domeniul afacerilor religioase se autonomizează și se desprinde de domeniul mai general al drepturilor omului și cetățeanului. Acoperă o pluralitate din ce în ce mai complexă de poziționări ideologice (freedom of/ from/ within religion) și necesită o expertiză din ce în ce mai ridicată, motiv pentru care în ultimii ani a devenit o cutumă democratică crearea funcției de reprezentant pentru promovarea libertății de religie și credință (Special Envoy for the Promotion of Freedom of Religion or Belief). Gândit ca un hibrid între expert și diplomat, mandatul există nu doar în SUA și Canada, ci și în multe țări europene: Marea Britanie, Norvegia, Italia, Finlanda, Suedia, Danemarca, Germania, Franța, Austria, Polonia, Lituania, Bulgaria, Ungaria etc.
Clivajul ideologic la nivel european este speculat de Departamentul de Stat al SUA, care, în Raportul anual dedicat libertății religioase în România, publicat recent, reinvită țara noastră, după ce în cursul anului trecut a făcut-o direct prin prezența ambasadorului Samuel Brownback la București, să asume mandatul de Special Envoy for FoRB. Invitația insistentă a SUA este, pe de o parte, o dovadă a prețuirii parteneriatului strategic dintre cele două țări, și, pe de altă parte, subliniază nevoia ca dimensiunea pozitivă a libertății religioase să fie și mai bine accentuată prin aportul unor state din Europa Centrală și de Est, în contrapartidă cu țările nordice, care practică un discurs eminamente de stânga, similar pe alocuri cu vocea lui Ahmed Shaheed.
Resursele naționale în materie de promovarea libertății religioase sunt legate de cadrul legislativ clar favorabil libertății religioase, neutralitatea pozitivă a statului, autonomia și egalitatea cultelor în fața legii, combinația unică de ortodoxie și cultură de sorginte latină, caracterul pro-occidental și deschiderea la dialog ale Bisericii Ortodoxe Române, integrarea foarte reușită a minorităților religioase și etnice, prevenirea și combaterea eficientă a antisemitismului și multe altele.
În plus, SUA au lansat recent Alianța Internațională a Libertății Religioase, organizație în care sunt reprezentate majoritatea statelor care își asumă promovarea libertății religioase. De asemenea, Administrația Trump a inițiat o coaliție a companiilor americane pentru apărarea și promovarea libertății religioase cu intenția de a finanța în diferite țări proiecte de promovare a identității religioase și dialogului interreligios.
Deja la nivelul UE se află în lucru formularea viitoarei Strategii europene în privința libertății religioase. Demersul este motivat de tendințe care indică o depreciere a libertății religioase, cum ar fi creșterea gesturilor și acțiunilor antisemite, faptul că nu toate statele membre UE au renunțat la legislația anti-blasfemie (România nu a avut și nu are legislație de acest fel), că nivelul de alfabetizare religioasă și alfabetizare în domeniul libertății religioase este foarte scăzut, că dialogul interreligios este în regres, iar diplomații europeni nu sunt familiarizați cu conceptul și principiile FoRB; creșterea tendinței de a vedea în minoritățile religioase o amenințare de securitate („securitization of religion”) și în special tensionarea crescândă dintre manifestarea pozitivă a libertății religioase prin exprimarea credinței religioase în spațiul public (cazul însemnelor religioase în școli, ora de religie, finanțarea publică a școlilor confesionale, politici publice asumate dintr-o perspectivă creștină etc.) și aspectul negativ al libertății religioase. Se lucrează la gestionarea statusului post-pandemie al libertății religioase, de la indexarea acțiunilor de restrângere abuzivă a libertății religioase până la discernerea de bune practici, astfel încât societățile europene să fie mult mai pregătite în cazul unui alt val pandemic să limiteze libertatea religioasă doar proporțional cu efectele țintite și fără să creeze discriminare.
Pentru ca raportarea Europei la fenomenul religios să vizeze cât mai concret ambele dimensiuni al libertății religioase și să evite extremele ideologice, este nevoie ca state precum România să nu mai stea în afara jocului democratic, lamentându-se cu fiecare ocazie când descoperă că vin peste noi valuri ideologice radicale, și să asume participarea activă prin desemnarea unui reprezentant național pentru promovarea libertății religioase.

 

 

Cătălin Raiu este teolog și doctor în științe politice.
Este reprezentantul României în cadrul
panelului de experți pentru libertate religioasă al OSCE.

Lasă un răspuns