Miron Ghiu, în tinerețe olimpic internațional la filosofie și jurnalist specializat pe muzică și noile media, practică sonorități experimentale de peste 10 ani, atât singur cât și ca membru al duo-ului de ambient/drone/noise Nava Spațială. Îi place să se inspire din tehnicile de lucru dadaiste și deconstructiviste, jucându-se cu întâmplarea și cu improvizația. Se simte cel mai bine în galerii de artă, unde publicul chiar ascultă muzica ambientală prezentă și nu intenționează să danseze, și în săli de spectacol, având la activ până acum sound design-ul câtorva piese de teatru, jucate în diverse spații variind de la subsoluri reconvertite până la scena teatrului Odeon. Activează și ca DJ. Majoritatea muzicii compuse de el, ambientală sau noise, poate fi găsită pe multe conturi de Soundcloud, dar și pe discuri scoase de-a lungul și de-a latul globului.
Spune-mi despre muzica ta
E o muzică electronică ambientală. Iar in proiectul cu Nava Spațială, ce fac, e mai mult spre noise, o zona un pic mai dura. În proiectul solo mă duc și în zona de noise dar prefer să rămân în zona de ambient și experimental.
Care e atracția ta pentru fiecare?
Sunt foarte asemănătoare. Toată muzica e făcută, cumva, în scop terapeutic. Am făcut-o, în primul rând, pentru mine, ca medicament și din curiozitate, să văd ce se întâmplă. Fac noise de multă vreme, am început de vreo 15 ani să fiu interesat, fac pe bune de 12 ani și în public de 10 ani. Experimente cu noise am mai făcut înainte, însă sunt la nivel de draft. E mult de ascultat. Pe multe nici nu le mai am, sunt doar streaming, de asta le-am și pus online, să le am undeva. În muzică am găsit cel mai mult din toată media, ca mod de exprimare reprezentativ. Mai și scriu, în rest.
Ce scrii?
Scriu și literatură. Proză scurtă, dar am în plan și un roman, am lucrat la construcție, dar nu știu dacă o să finalizez anul asta sau la anu’, am nevoie de timp. Plus, lucrez ca jurnalist.
Muzica pornește cumva din teorie, chiar dacă e foarte abstractă.
Despre ce teorie este vorba?
Sunt chestii foarte abstracte, nu le pot descrie altfel decât o fac deja, prin muzica pe care o produc. Se comunică informația de la creier la creier, prin sunete, fiind trecută prin simțuri. Îți vibrează pielea, se produce sinestezia, ți se face pielea de găină de la anumite frecvențe, ai o experiență orgasmică, de extaz.
Tu faci doar muzică electronică?
Da, exclusiv, nu știu să cânt la instrumente, nu știu note.
Când erai mic ascultai muzică electronică?
Am ascultat multă muzică electronică, ce puteai să găsești ca muzică electronică pe atunci, sfârșeai în a asculta Isao Tomita, Vangelis, Jean-Michel Jarre, un pic de Schulze și lista se cam termina. Pentru că nu intrau toate discurile în țară.
Ce muzică se găsea pe atunci în țară?
Ce se aducea prin Constanța, prin port, și prin Timișoara, astea erau punctele de intrare principale. Și ajungea în toată țara, întâi copiată pe magnetofon, apoi pe casete.
Tu cum aveai acces la ele?
Tata e din Constanța, și mai avea prieteni prin Timișoara, mai veneau pachete cu discuri. Asta se întampla în anii 80, când pirateria era în floare, când nu găseai nimic. De pe la începutul anilor 2000 am început să trag pe casete. Am făcut experimente în muzică dintotdeauna, dar asumat și public, recent. Fiind născut în 1980, am prins tot traficul asta de discuri. Cumva am continuat tradiția, prin piraterie (râde).
Uite, în Germania, ai 3 strikes and you’re out. Dacă ești prins de 3 ori că ai piratat, nu mai poți să-ți faci contract de internet la nicio companie, ești pe blacklist, nu mai poți avea net de la nici un provider din Germania. Mai este varianta să îți iei net prin satelit, dar prin satelit te costă 120 de euro, față de cât dai în România, de la 4 la 10 euro.
Deci, până la urmă e important accesul la informație.
E foarte important, pentru orice evoluție. Dacă nu ai acces la ce au făcut cei de dinainte, începi de la zero de fiecare dată.
Tu îți dai la liber muzică pe internet?
Da, am dat mult la liber. Zeci de soundcloud-uri, de mixcloud-uri. 80/90 la sută din tot ce fac, cu Nava Spațială, și ce mai fac solo, sunt gratis, sub licente CC, restul sunt pe suporturi fizice, scoase de case de discuri de prin alte țări, pe casete și CD, în SUA, Norvegia, Anglia, nici nu mai știu, e o lista undeva. Îmi place să le scot, chiar dacă n-au o direcție clară. Pe net pun din 2007. De atunci am început să fac petreceri, să tot pun muzică în tot felul de contexte, de party dar și de galerie. La muzeul Brukenthal din Sibiu, de exemplu, la galeria dedicată artei contemporane, a fost o expoziție care a avut muzica mea pe repeat 3 săptămâni, cât a durat expoziția, un loop de 30-40 de minute. Asta e un field recording de anul trecut, am avut un proiect în Obor. Am înregistrat o lună jumate prin zonă pe acolo tot felul de chestii prin piață, tramvaie, mașini, Biserica Sf Dumitru. Și am făcut un trip, fără să editez nimic, le-am suprapus, atât. N-am pus efecte, n-am pus nimic.
Astea sunt păsări în Parcul Plumbuita. De multe ori pornesc de la un field recording, după aia modific până la nerecunoaștere. Pot să fac, pornind de la un sunet de două secunde, un sunet de două ore. Îmi place să mă joc așa, pornind de la foarte puțin, să ajung într-o cu totul altă direcție. Schimb tot felul de parametri, schimb viteze, adaug efecte, adaug tot felul, pe mai multe canale, așa pot să le transform în ce vreau eu. Pot să le fac beat-uri. Ideea, la field recording, e să refaci audio spațiul acela. Materialul complet pe care l-am prezentat era împărțit în cele două performance-uri. Unul a avut loc în Obor, la mici, sâmbătă sau duminică la ora 1, când toată lumea își făcea piața, celălalt s-a întâmplat la Eden, la intrare, eu eram îmbrăcat într-un costum alb de decontaminare. Două performance-uri de 45 minute numite „Obor Field Experience”. Mi-au cerut cei de la „Portrete de Cartier” să le fac portret audio, o hartă audio al cartierului.
Ai lucrat cu zumzetul.
Zumzetul orașului, da, e diferit de la cartier la cartier. Dacă e unul foarte industrial te duci și tragi fabrici și uzine. Așa, în Obor, am găsit evident piață, o biserică, un lac, mașini, tramvaie.
Deci ați adus Oborul la Eden, l-ați teleportat.
Da, am făcut o relocare de sunet, am schimbat zona. Cei de la “Portrete de Cartier” sunt specializați pe diferite cartiere ale Bucureștiului, au început cu Străuleștiul, cu zone periferice care nu primesc prea multă atenție. Toată lumea se duce în Centrul Vechi și asta e o greșeală. Eu nu calc acolo niciodată.
Ești, cum ar veni, un sound hunter.
Da, e o căutare. Și căutarea nu poate fi decât prin experiment. Nu există o regulă când cauți o chestie. N-ai o hartă. Cum nu există realități obiective, toate sunt subiective. E o muzică de stare, o muzică subiectivă.
Și cu Nava Spațială?
E mult mai experimental. Proiectul e făcut de mine și de Claudiu Chihăescu, care, la bază, e sculptor. Și pentru el muzica e o plăcere, din alte motive decât mine, dar tot o formă de defulare
Cum te simți când faci muzică?
Mă simt bine, și când o fac și când o ascult. Dar, când o ascult de prea multe ori, nu o mai suport. De multe ori uit ce am făcut acolo, nu mai știu, eu nu mai știu piesa aia. S-a șters din min(t)e. Se întâmplă, mai ales dacă ești băgat și în altele.
Se difuzează muzica aceasta la radio?
Se difuzează în străinătate. E mai degrabă muzică de performance, ideal ar fi un spațiu de galerie, de muzeu, ori de rave, ori ceva foarte industrial. Am cântat într-o fostă mină de cărbuni, în Slovenia, de exemplu, cu toate metalele alea pe acolo, cu sine pe jos, cu cărbuni. Acum câteva zile mi-au difuzat la radio o piesă, tot acolo, dar era ceva mai ambient. E un post underground, dar îl au și FM și online.
Când ești mai creativ?
Nu știu, e random (râde), n-am din astea. Pot să intru acum să lucrez și să termin peste trei săptămâni (râde). Tot pățesc. Mi le programez un pic, adică știu, pun un pic pe hold interviuri și chestii când lucrez cu muzica. Luna asta lucrez numai cu sunet, de exemplu.
Și cum e să lucrezi numai cu sunet?
E foarte obositor, dacă stau să mă gândesc. Trebuie să îți iei o zi pauză în care să nu asculți nimic. Asculți aragazul cum se aprinde.
Urechile îți devin mai sensibile?
Da, normal. Auzi altceva la un moment dat, dacă 4 zile stai cu boxele lipite în creier, la un moment dat îl suprasoliciți.
Tu lucrezi cu niște frecvențe.
Se poate ajunge în locuri ciudate. Am citit despre rezonanțele Schumann, create de apă, 432 de hertzi. Sunt tot felul de frecvențe pe aici, unele sunt audibile, majoritatea nu. Eu încerc să le explorez pe cele audibile, prin sinteză de sunet.
Și te-ai împrietenit cu acele locuri ciudate?
Mi le-am asumat, îți asumi orice. Diogenic. Diogene locuia în piața publică într-un mare butoi, îi înjura pe atenieni și le zicea: „Bă, voi aveți o viață de tot râsul, eu sunt liber, voi sunteți sclavi”. Alcoolic, îl știa tot orașul, îl lăsau acolo, îl mențineau în viață, ba chiar îl apreciau: „Lasă-l, e filosof, îl știm de demult, e ok”.
Te simți un astfel de filosof?
El asta făcea, anarhie, eu sunt eu, voi sunteți voi. Anarhie a mai existat în istorie, dar el făcea asta în Grecia Antică, în capitală, în centrul orașului.
Te-ai gândit să fii prof de filosofie?
Niciodată, abia la 40 de ani aș fi ajuns profesor. Trebuie să stai în sistem și ajungi la 40 să predai. Bine, mulțumesc, știi ?
Ai terminat Filosofia în București?
Da. Uite, dacă aș fi filosof, ar trebui să strâng cărți, să organizez informațiile, eu fac asta altfel, cu muzica. Din filosofie ce am reținut este partea teoretică, pe care uite, ce bine, o putem aplica în artă. Bravo, e ok. Așa am văzut-o. Mult mai simplu cumva.
Ai fost mereu curios de sound-urile astea?
Da, eu ascult dintotdeauna muzica asta. Îmi amintesc prima oară când am înregistrat valurile, la cazino, în Constanța, e un foarte mic golf acolo și aveam un recorder cu casetă mică, am înregistrat valurile pe casetă. Aveam 11 ani, ceva de genul asta. S-a șters, nu mai există. După care am lăsat-o moartă câțiva ani de zile și apoi m-am prins că se poate face ceva cu sunetul, te joci mult și foarte divers. Si poți explora. Eu nu prea mă uit la tutoriale, foarte rar o fac. Prefer să descopăr singur. Adică sunt destul de intuitive programele. Dacă stai un pic în ele, începi să te prinzi.
Ce proiecte ai acum?
Cu Nava, care continuă, apar acum colaborări posibile, scoatem un split cu Ubugrund in februarie, mai lucrez la o coloană sonoră de film mut, mai am de scris pentru diverse site-uri, de făcut interviuri, mai am de citit, de trăit, din astea.
Ce îți dorești dincolo de proiectele pe care le ai de finalizat?
Mereu apar altele. Nu îmi fac planuri pe ani. Ar fi o idee să fac o școală de noise (râde)
Ai oameni pe care îi admiri, care te-au inspirat?
Sunt prea mulți ca să îi pot numi pe toți. În România ar fi Mitoș Micleușanu, Simina Oprescu, Somnoroase Păsărele, Sillyconductor, Cătălin Crețu, Octavian Nemescu, Cristi Stanciu (Matze) etc. De tot felul, unii self-made în muzica. Îi știu pe toți, de multe ori pleacă lumea de lângă noi, nu înțelege nimeni nimic când vorbesc cu Mitoș, de exemplu, despre soft-uri și tot felul de chestii dubioase, de meșteșug, dar și de teorie.
