Coronazismul

Se schimbă lumea sau nu se schimbă? O întrebare simplă, cu răspunsuri sofisticate, lipsite încă de o bază empirică, dar bune de răsfoit când stăm izolați în case.

Există însă un prim punct de vedere. Lumea s-a schimbat deja. În săptămânile de dinaintea crizei Covid, ceea ce trăim astăzi – starea de alertă la nivel global, autoizolarea, „distanțarea socială” – era de neimaginat. Pentru lumea individualistă și fake-darwininstă de dinaintea crizei răspunsul umanitar, coeziunea în jurul valorilor vieții, în dauna valorilor și activităților economice, era de neimaginat. Răspunsul imaginabil era „imunitatea de turmă”, respectiv un grad minim de izolare, care să nu pericliteze în niciun fel activitățile economice și sociale și care să protejeze minimal și exclusiv categoriile cele mai expuse în pandemie, bătrânii și bolnavii cronic. Mai mult, în societățile împărțite în grupuri de interese cu margini ferme, până la pierderea coerenței comunitare, în tineri, în bătrâni, în activi, în pasivi, în intelectuali de stânga și de dreapta, în bule de facebook, unde nimeni nu ar fi asumat fățiș ideile darwinismului social, dar acestea constituiau un canvas bine ascuns al vieții publice, radicalismul și intoleranța fiecărei facțiuni păreau logice și legitime. Nimeni nu și-ar fi imaginat cu săptămâni în urmă că statele pot genera ca imperative izolarea socială, „telemunca” (ce cuvânt nefericit a fost ales în legislația românească pentru munca de la domiciliu!), restrângerea la stricta necesitate. Și nici că societățile vor îmbrățișa și vor susține activ măsuri atât de radicale și de neconforme cu ce obișnuiam să fim. Prețul – prețul care ar fi fost de plătit, îmbolnăvirea gravă și moartea unei părți a populației, ar fi putut părea acceptabil celorlaltor părți ale populației, celor pentru care riscul medical este mult mai redus. Însă, cu un mic imbold din partea statelor, cu o mass media ce a ales, în vasta ei majoritate, să susțină măsurile guvernamentale, la Roma, la Madrid, la București, la Washington, la Londra (într-un târziu), populațiile au reacționat – iarăși, în vasta lor majoritate – pozitiv și responsabil, susținând costurile grele, sociale și economice, ale carantinei care s-a întins și s-a accentuat regiune după regiune, stat după stat, punct vamal după punct vamal, localitate după localitate, stradă cu stradă.

Răspunsul la un virus cu apăcături naziste, coronavirusul Covid-19, a fost același ca și în fața nazismului propriu-zis. Omenia și umanitatea au trimfat împotriva fascilor și fracturilor sociale. De voie, de nevoie, dar și dintr-o deșteptare și dintr-o aderență sinceră, esențială, la valorile vieții. Pe alocuri, cu entuziasm.

Parte din entuziasm va fi, cu siguranță, reevaluat lunile viitoare. Economia lumii a fost trimisă în comă indusă. Măsurile economico-sociale anunțate de state sunt exotice în raport cu orice politici publice anterioare. Vom vedea cu toții rezultatele, peste un timp. Țări ca Spania și Italia, în vârful crizei, au trimis la culcare, radical, toate branșele economiei, mai puțin pe cele vitale, care țin statele și urbile în funcțiune și care țin oamenii în viață. Acum o lună, am fi zis că toate industriile și ramurile economiei sunt vitale. Cum să nu fie turismul vital? Cum să nu fie barurile și restaurantele? Cum să nu fie industria cosmetică? Îmbrăcămintea? Încălțămintea? Industria auto? Etc. A venit, însă, un moment al adevărului și toată lumea a realizat că se poate trăi și în stil franciscan.

Se produce și o deșteptare tehnologică. Înainte de criză exista un număr limitat de entuziaști ai „noilor tehnologii”, phonbies. Însă, „societatea off-line” intrând în pauză, mulți au realizat că se pot adapta mai bine decât ar fi crezut la noul potențial, că le este util și că pot economisi timp și câștiga eficiență. Cea mai mare parte a celor izolați la domiciliu va renunța, după criză, la folosirea intensivă a acestor mijloace, dar ceva-ceva o să rămână și va constitui sâmburele unor „schimbări ale jocului” (refuz sintagma „revoluție socială”, compromisă de comuniști). La sfârșitul anului, societatea va fi mult mai digitalizată decât ne-am fi imaginat, iar anul viitor și mai mult. Cei care vor refuza să facă pasul vor deveni, rapid, necompetitivi. Cum am văzut deja în ultimele decenii, a sta pe loc înseamnă a merge înapoi.

Artele și cultura, la pachet cu tot ce înseamnă „economia quaternară”, serviciile de rang doi, va beneficia din plin de digitalizare. Experimentele de teatru online, ascensiunea remarcabilă a serviciilor de videostreaming și webcast sau podcast deschid, deocamdată experimental, porțile unei noi dimensiuni de propagare a artei; de mult prezisă, dar încă așteptată. Alături de acestea, educația și medicina experimentează app-uri și tehnici care, nu acum, dar într-un timp rezonabil, le va schimba până la a deveni de nerecunoscut în raport cu modul în care le concepem azi.

A doua zi după criză ne vom trezi ca dintr-un somn. Ne vom uita în jur și vom vedea care întreprinderi se mai trezesc odată cu noi, care ramuri ale administrației, care zone ale serviciilor. Vom încerca, inițial, să uităm toate deprinderile pe care azi ni le formăm. Dar, treptat, ele vor reveni și se vor impune. Între ele, alături de salturile tehnologice, sper, o nouă formă de înțelegere și practicare a umanismului. Una care ieri părea imposibilă, dar care s-a aflat permanent în nucleul societăților noastre și care a fost pusă, în sfârșit, în lumină. Ne va ajuta, cu siguranță, în acest demers, amenințarea permanentă a unei pandemii – a acesteia, care ar putea renaște, sau a oricărui alt virus capabil să călătorească pe magistralele globale.

Ultimele postari ale lui Nicu Ilie (vezi toate)

Lasă un răspuns