„Aş folosi politica de guerrilla marketing pentru a promova satul tradiţional”. Interviu cu arhitect Oana Mureşan

ROMÂNIA DISCRETĂ

„România profundă și reală nu e nici zgomotoasă, nici agresivă. E discretă, așezată, preocupată, inteligentă. Adesea, suntem tentați să cădem în capcana facilă a observării zgomotului. De aceea, vrem să scoatem discreția la lumină.”

Tânără. Arhitect. Membru al unor echipe profesionale de prestigiu. Portofoliu impresionant. Argument. Personalitate. Combinaţie între forţă şi fragilitate. Între rigoare şi delicateţe. Restul îl va spune ea…

Aș porni de la acel 10 la bacalaureat, dar și de la faptul că ai avut o expoziție personală încă din liceu, că ai fost implicată într-o serie de activităţi extraşcolare, toate având tangenţă cu creaţia… De aceea te-aş ruga să te prezinţi tu, punctând reperele traseului tău profesional. Poate şi oamenii şi modelele care au contat…

Povestea profesională a început în Maramureș, Liceul de Artă, Baia Mare, Secția Arhitectură. A continuat la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. În mediul academic, susținerea mea profesională a avut niște ancore. Aceste ancore sunt arhitecții Georgică Mitrache, profesor doctor și actual prorector pentru educație și relații internaționale la UAUIM, Maria Enache și Constantin Enache.
Am urmat un master în Bruxelles. Aici am cunoscut printre colegii de facultate profesioniști care au devenit mai târziu colaboratori în diverse proiecte. Experiența profesională a început în Stuttgart – Germania. Am cunoscut și am lucrat alături de profesioniști precum Tobias Walliser, profesor specializat în construcții inovatoare și concepte spațiale la State Academy of Fine Arts în Stuttgart, Scott Cahill, coordonator de lucrări în cadrul Departamentului de Arhitectură și Inginerie al Universității Bath, și alții. Stagiul pentru obținerea dreptului de semnătură în România l-am efectuat în prima parte sub îndrumarea lui Șerban Țigănaș, iar a doua parte sub îndrumarea Mariei Enache, din București. În urma stagiului am lucrat freelance preponderent în design și inginerie de fațade, în colaborare cu firme din Stuttgart, Bruxelles, Londra. Din 2018 am lucrat ca arhitect pentru dezvoltatorii Therme, în București.

Ce simte o tânără de nici 30 de ani care se află faţă-n faţă cu o construcţie imensă, ştiind că ideea, imaginea, formele, profunzimile acestui proiect s-au născut în intimitatea biroului său, în zilele şi nopţile sale de linişti şi nelinişti?

Am lucrat la prima construcție de mari dimensiuni, pe design și implementare, în 2013, la 24 de ani. Facultatea solicita un stagiu profesional de minimum 3 luni. Făceam parte dintr-o generație care admira și aspira la birourile de arhitectură experimentală. Erau puternic mediatizate și premiate. Cei mai mulți dintre noi încercam să ajungem în postura de „a fura” meserie de la star-arhitecți (după cum îi catalogam în breaslă). Compania L.A.V.A. din Stuttgart mi-a răspuns solicitării de stagiu prompt și convingător. A fost mai mult de 3 luni.
Era primul meu contact cu un proiect de mari dimensiuni. Mă așteptam la un birou mare, probabil cu niște tente corporatiste. Nu a fost deloc așa. Birou de circa 12 angajați, însă foarte competitiv. Proiectele se atribuiau în baza unui concurs intern de creație, autorul conceptului cel mai potrivit lucrării câștiga lucrarea. Eu am lucrat pe un turn de birouri construit în Arabia Saudită. Eram o echipă de 3-4 oameni constant pe acest proiect. Am lucrat pe designul exterior, pe fațade și design interior – partea de fațade interioare, respectiv atriumul. Nu prea era timp să mă gândesc la ce simt, eram într-un vârtej continuu și practic începusem să mă mișc în tandem cu el. În dezvoltarea mea profesională a contat mereu contextul, echipa.
Au fost într-adevăr weekenduri, nopți, ședințe cu structuriștii de fațadă ținute până târziu, avioane pierdute de aceștia din cauza ședințelor (ei veneau din Austria, Anglia). Nu le mai ții șirul. Le simți mult mai târziu, după finalizarea și punerea în funcțiune a construcției.
Mândria muncii depuse… eu cred că fiecare membru al echipei o simte atunci când vede proiectul executat. În special, dacă execuția este una impecabilă. Până atunci sunt multe momente de frustrări, îndoieli și de cercetare. Proiectul a fost premiat internațional pentru design și inovație.
Cu această experiență în portofoliu, am găsit în România încrederea biroului de proiectare Dico și Țigănaș care, în 2015, proiecta în tandem stadionul de la Craiova și cel de la Târgu Jiu. Coaja metalică a stadionului Târgu Jiu a fost o experiență complementară celei avute în Germania. Dincolo de rezolvarea tehnică, matematică, a unui design fluid, proiectarea era constrânsă de un buget de execuție a confecțiilor metalice. Challenge-ul consta în optimizarea pentru execuție a „carcasei” în parametrii unui buget stabilit, fără a afecta imaginea finală a obiectului de arhitectură și funcționalitatea lui.
Ce am simțit în fața stadionului de la Târgu Jiu când l-am văzut prima dată finalizat? Rememoram discuțiile din birou și am simțit că noi, ca echipă, „uite, l-am făcut să iasă” ca-n imagini, în sit real scara 1:1, la Tg. Jiu.

Ai profilul unui tânăr dezirabil pentru orice ecuaţie profesională la nivel românesc şi internaţional: absolventul de 10, cu 10 la bacalaureat, studentul foarte bun cu multiple burse şi specializări, vorbitor de trei limbi străine… Faci prin urmare parte dintr-o generaţie care va asigura armătura profesională şi morală a societăţii viitoare. Care crezi că este rolul tău în societatea românească, în acest prezent frământat de incertitudini şi provocări?

Rolul meu este să îmi fac treaba cât pot de bine în contextul dat. Eu cred că rolul fiecărui profesionist este într-o anumită măsură dictat de societate, dacă acesta dorește să facă parte din ea și implicit să contribuie la dezvoltarea ei. Eu nu văd societatea românească ca fiind atipică sau specială. Toate societățile sunt frământate de incertitudini și provocări, doar că sunt de alt tip şi implicit gestiunea lor este alta.

Ca o completare la întrebarea precedentă aş aborda ideea creierelor românești a căror răspândire și ale căror rezultate se regăsesc în toată lumea. Şi aici vreau să-mi vorbeşti despre colaborările tale la proiectele internaţionale.

După obținerea dreptului de semnătură în România, am avut colaborări în proiecte internaționale cu firme din Germania, Belgia, Anglia. Experiența din Germania m-a ajutat în construirea unor relații profesionale. Intrasem pe nișa design și inginerie de fațade. Practic, colaboram cu oameni pe care îi cunoșteam deja sau contacte de ale lor. Provocarea la aceste proiecte a fost strict de natură legislativă. Fazele de design și concept erau cursive. Însă, premergător redactării documentației de execuție, trebuia să mă informez cu privire la specificațiile legislației locale din domeniu. Acestea reglementează în unele cazuri inclusiv modul de redactare al documentației.

Ce înseamnă practic o colaborare cu o firmă de arhitectură din străinătate? Sigur, se ştie că un elev, student, profesionist bun e ochit, analizat, recrutat… Şi aşa e firesc. Dar poate ne spui în mod concret cum se petrece o astfel de acţiune. Cum s-a petrecut pentru tine?

O colaborare cu o firmă de arhitectură din străinătate înseamnă adaptabilitate. Cred că recrutarea ține de context. Cum îți alegi acest context sau cum te alege contextul pe tine. Intri într-un cerc profesional cu direcții comune de dezvoltare și viziuni comune cu ale tale. La început îl cauți tu, în funcție de direcția ta profesională. Dacă te integrezi în dinamica acestui cerc profesional, relațiile se mențin, colaborările se dezvoltă. Breasla de arhitectură este o entitate destul de dinamică, cel puțin pe plan european. Iar direcțiile nu sunt atât de diverse încât să nu-ți găsești echipa potrivită. De exemplu, cei interesați în arhitectura parametrică se cunosc între ei, se întâlnesc la aceleași conferințe, participă la aceleași workshop-uri de dezvoltare profesională, lucrează sau colaborează cu aceleași birouri puternic direcționate pe acest tip de arhitectură, lucrează pentru dezvoltatori care au viziunea acestui tip de arhitectură, participă la aceleași concursuri de arhitectură, caută cursuri, mastere pentru acest tip de arhitectură. Într-un context practic devii coleg cu unul dintre posibilii tăi recrutori.

Care sunt provocările şi bătăliile majore ale unui tânăr arhitect: cu sine, cu prezentul, cu moda, cu tradiţia, cu inerţia?

Sinele, prezentul, moda, tradiția, inerția sunt elemente de context. Cred că un tânăr arhitect este format astfel încât să își adapteze viziunea la context, fără a o deforma neapărat în funcție de acesta. Contextul ajută în exprimarea viziunii, în conceperea obiectului arhitectural; în acest sens, nu cred că sunt bătălii majore. Mai degrabă oportunități. Singura bătălie care ar merita astfel catalogată este cea cu timpul. De cele mai multe ori ai impresia că proiectul nu e niciodată gata, nici măcar când obiectul arhitectural este deja dat în funcțiune.

Aș aborda ideea generațiilor în arhitectură. (Sau le-am putea numi trenduri, mode?) E un lucru firesc până la urmă să se spună despre tinerele generaţii că sunt neconformiste şi avangardiste, că sunt adeptele unui stil şi unor viziuni diferite faţă de cele ale generaţiilor mature. Unde te situezi tu, ca arhitect, ca reprezentant al unei profesii situate pe fragila demarcaţie dintre tehnică şi artă? Crezi că există un conflict major al generațiilor în profesia ta?

Nu ar trebui să fie o meserie a conflictului de generații. Generațiile mature vin cu un know-how, o bază tehnică bine ancorată în realitate, fără de care, de cele mai multe ori, proiectul riscă să rămână doar pe hârtie. Generațiile tinere vin cu informația la care au acces într-o cu totul altă viteză decât a avut-o generația matură, vin cu idei, concepte derivate din asimilarea acestor informații, vin cu tehnologii noi și cu, implicit, curajul de a experimenta conceptele și tehnologiile noi. Cele două abordări sunt complementare și interdependente. Atât timp cât această complementaritate este înțeleasă și respectată de ambele părți, nu văd de ce s-ar isca conflicte profesionale. Generația tânără dorește să creeze spații ce conferă experiențe atunci când sunt consumate, generația matură le croiește funcționalitatea, estetica, fezabilitatea astfel încât acestea să răspundă și cerințelor normate prin legislația de specialitate în vigoare.

Crezi că ar putea apărea în interiorul tău un conflict de natură etică atunci când, angajat al unui client fiind, ţi s-ar cere un proiect care să fie de resortul… hai să-i zicem… al kitsch-ului, al prostului-gust, care să contravină unor principii clasice de educaţie estetică şi profesională pe care le-ai asimilat? Pentru că, finalmente, gusturile sunt foarte personale. Iar educaţia estetică nu este întotdeauna atuul oamenilor cu bani.

Gusturile sunt foarte personale, iar educația estetică este rezultatul unor factori printre care se numără și factori de natură independentă sau aleatorie față de propria voință. Aici mă refer la cultura individuală, adică la mediul în care un individ se află și în care se formează. De aceea este foarte greu de catalogat kitsch-ul. Ceea ce vezi construit în jurul tău de mic, ceea ce cunoști despre acest mediu construit (istoria, rațiunea și simbolistica formelor, politica sistemului urban, legislația) și cumulativ, modul în care te educă mediul în care, de această dată, alegi să te integrezi, îți definește normalitatea gustului estetic.
Nu cred că ar apărea un conflict de natură etică atunci când mi s-ar cere redactarea unui proiect care să fie de resortul kitsch-ului, așa cum înțeleg eu kitsch-ul. Vorbim mai degrabă de o provocare. Până la urmă, nu cred că arhitectul trebuie să fie un connaisseur suprem și nici autorul definiției prostului-gust. Astfel că, în situația dată, primul pas al meu ar fi documentarea. Aș asculta beneficiarul, angajatorul și m-aș informa cu privire la ideile sale înainte să judec sau să creionez o soluție. Dacă, în continuare, consider că ideile sale nu derivă nicidecum dintr-un substrat cultural personal sau dintr-o rațiune susținută și nu ajung să rezonez cu aceste idei, aș propune o soluție alternativă, un concept propriu. Poate chiar în paralel cu ideea sa pe care aș schița-o sumar. Aș redacta acest concept propriu cât mai convingător posibil și l-aș argumenta cât mai tehnic posibil. Dacă angajatorul, în continuare, nu ar prezenta nicio urmă de receptivitate cu privire la soluția alternativă și, cumva, m-ar convinge să redactez final viziunea sa, cea care contravine principiilor mele de pregătire profesională asimilată, atunci ajungem să vorbim despre arhitectură strict ca job. Aș deveni angajatul-desenator. Eu nu l-am convins. Nu aș mai corespunde fișei postului pe care scrie arhitect. Cel puțin nu conform definiției profesiei pe care și eu la rândul meu am învățat-o în școala bucureșteană și în cea belgiană.

Dacă ar fi să ţi se dea mână liberă asupra unui sat maramureşean, arhitectural vorbind – că tot suntem în zona Maramureşului –, ce-ai face pentru recuperarea, salvarea, punerea în valoare a ceea ce a mai rămas? Cât şi ce se mai poate face în acest prezent copleşit de culori şi stiluri preluate, amestecate? Ce şi cât mai pot tinerii instruiţi şi pregătiţi profesional să salveze, să valorifice dintr-un pattern cultural şi arhitectural ignorat şi minimalizat, supus riscului diluării, pervertirii? Crezi că există acest risc sau este uşor extrapolat?

Dacă aș primi mână liberă asupra unui sat maramureșean, cred că înainte de a mă arunca în rezolvarea recuperării sau salvării acestui tip de patrimoniu, mi-aș lua un timp de documentare și de constituire a unei echipe interdisciplinare care ar putea contribui constructiv la rezolvarea unui astfel de proiect. Valorificarea unui pattern cultural și arhitectural supus riscului diluării este posibilă atunci când, respectând parametrii firești de conservare-restaurare a patrimoniului construit, reușești să intervii cu elemente surpriză de factură contemporană. Aici nu mă refer la elemente arhitecturale, de construcție, ci la elemente de tip experiențe care pot fi asociate patrimoniului restaurat. Societatea contemporană vinde și cumpără experiențe. Satul maramureșean nepervertit nu trebuie copleșit prin intervenții constructive preluate din diverse stiluri. Satul trebuie consolidat astfel încât să suporte fluxuri de turism în ritm optim în structura sa urbanistică, fără a-i distruge configurația originală. Concret, arhitectural vorbind, aș consolida existentul (case transformate în spații de cazare fără a deforma arhitectura originală a lor, dezvoltarea infrastructurii ș.a.m.d.). Ulterior m-aș concentra pe implementarea unei guerrilla marketing. Politica de guerrilla marketing aș folosi-o pentru a promova satul tradițional ce oferă experiențe autentice, în concordanță cu cerințele societății moderne.
Știu că în Maramureș au mai avut loc astfel de inițiative soldate cu succes. Aceste inițiative au venit din partea unor organizații private, iar unele din partea Ordinului Arhitecților Nord-Vest. Beneficiarii acestor inițiative au fost însă, din rațiuni economice, zone restrânse din Maramureșul istoric.

Am văzut că ai participat la expoziţii şi proiecte la care ai avut drept colaboratori nu doar arhitecţi, ci şi designeri vestimentari. Poate dezvolţi puţin această idee, această colaborare…

Am colaborat cu designer-ul vestimentar Andra Clițan, brand MA-RA-MI. Colaborarea s-a concretizat în cadrul expoziției MĂIASTRA a Galeriei Galateca din București. Evenimentul a avut loc în 2016, cu ocazia celebrării evenimentului folcloric Sânziene. Am participat cu obiecte de design tip stander pentru piese vestimentare. Obiectele au fost concepute și manufacturate în colaborare cu arhitectul Petru Constantinescu. În execuția lor am folosit tehnici de fabricație și materiale contemporane precum termodeformarea corianului. Conceptul de colaborare interdisciplinară aparține Andrei. Brandul său și-a propus crearea unei platforme interdisciplinare care să promoveze design-ul de serie limitată; un design de obiect și de piese vestimentare de inspirație folclorică, a căror manufacturare presupune tehnici de fabricație contemporane și materiale sustenabile. Premisa de bază a acestui experiment artistic este revitalizarea măiestriei artizanale a meșteșugurilor tradiționale din diverse culturi prin obiecte contemporane de uz frecvent.

Care este proiectul major la care visezi? Şi la ce lucrezi acum?

Nu am un proiect major la care să visez. Dacă ar fi să numesc unul la prima strigare, aș spune că din 2014 încoace mi-am dorit să reușesc implementarea proiectului meu de diplomă. Este un proiect ce propune o reconfigurare arhitectural-urbanistică a unui sit cu tradiție și personalitate din Maramureș.
Meseria este ca un mecanism cât se poate de dinamic și de complex, iar oportunități apar constant. Cred că, dacă m-aș fixa obsesiv pe un singur proiect major, aș pierde din avântul și curiozitatea care până acum mi-au îmbogățit experiența profesională. Aș risca fie să devin autorul unei lucrări nemaivăzut de reușite, fie să mă pierd în acest proiect și în același timp să mă deconectez de realitatea cotidiană a profesiei.
Sigur, o direcție de dezvoltare profesională există. Și o nișă de specializare. Împreună cu prieteni și colegi avem în plan închegarea unei structuri care să lucreze pe zona de arhitectură, design, poate chiar și fabricație a unor structuri de mici dimensiuni (tip pavilion) din repertoriul artistic experimental, al designului matematic, fractal, automatizat. Până acum, experiențele cumulate în acest sens au avut de-a face cu utilizarea de mijloace digitale avansate de generare și de fabricare a construcțiilor de tip fie pavilion fractal compus din elemente iterative, fie fațade de clădiri, la scară mai mare, compuse din elemente iterative, optimizate în vederea producției. E o nișă de graniță între artă și tehnologie, care se practică și în arhitectură.
Momentan lucrez la proiecte de design și implementare de fațadă pe latura mai tehnică, mai inginerească a meseriei, și la concursuri internaționale de arhitectură în colaborare cu colegi de breaslă din arealul european.

Lasă un răspuns