Variante, contextualizări, tensiuni și concilieri

| Alina Isac Alak |

Odată cu trecerea în feminismul celui de al treilea val, s-a creat o mai mare deschidere de a recunoaște moduri mai fluide și contextualizate de a face feminism ca expresii individualizate ale realității, inclusiv religioase, trăite de către femei.

Cum se declină ideea de feminism în relație cu femeile de religie islamică, la nivel mondial? Ce lupte dă feminismul în țările unde această confesiune e prevalentă?

Și în țările cu populație majoritar musulmană s-au format mai multe variante de feminism, modulate destul de divers în funcție de zona geografică și cultură. În linii mari, am putea trasa trei etape. De la începutul anilor 1860 până la jumătatea secolului trecut au existat mișcări ale femeilor musulmane centrate mai degrabă pe activismul social, având revendicări de factură universală: reconfigurarea egalitaristă a rolurilor tradiționale de gen, dreptul la educație, dreptul de a lucra, de a vota, de a participa la alegeri, de a fi implicate social și politic, de a călători liber, drepturi egale în cadrul familiei, în căsătorie și la divorț, mai ales dreptul de a avea custodia copiilor. Deși femeile musulmane au participat activ, alături de bărbați, în lupta anticolonialistă, cu speranța accederii la un statut social și politic – în calitate de cetățene – egal cu cel al bărbaților, odată cu dobândirea independenței statelor musulmane nou formate au fost din nou exilate prioritar în spațiul privat. Emergența fundamentalismului islamic, în deceniul al șaptelea al secolului trecut, generează o polarizare mai acută, fără precedent, între grupările feministelor musulmane islamiste și cele seculare. Paradoxal, cele două discursuri converg în concluzia comun acceptată a existenței unei incompatibilități ireconciliabile între islam și drepturile omului, în formularea lor modernă. Islamistele au câștigat unele drepturi extinse în sfera socială, însă nu au îndrăznit să conteste construcția puternic ierarhică care domina relațiile de gen în spațiul privat. Formulările juridice patriarhale medievale ale rolurilor de gen au fost tacit acceptate și chiar revalidate de pe poziții pseudoștiințifice psihologice sub forma tezei complementarității sexelor. Feministele musulmane seculare, martore ale dezastrului socio-politic islamist, au pledat pentru excluderea oricărui element religios din fundamentarea egalității de gen, bazându-se exclusiv pe formularea din perspectiva dreptului internațional a drepturilor omului.
De abia din anii ’90 ai secolului trecut apare sintagma de „feminism islamic”, conceput ca o reformă radicală bazată pe o critică multiplă și o redefinire detaliată atât a islamului, cât și a supozițiilor esențialiste și imperialiste ale feminismului occidental. Voi folosi aici, la modul general, expresia „feminisme islamice” pentru a desemna toate demersurile vizând stabilirea unei egalități de gen din interiorul islamului, deși discuțiile legate de terminologie sunt ceva mai complicate.
Revenind, proiectele feminismelor islamice au vizat deopotrivă activismul social și reconstrucțiile teoretice, academice. Interesant de menționat este că această formă contemporană a feminismului islamic a fost mai ușor acceptată și de către feministele seculare care au putut semnala o convergență a obiectivelor feministe în pofida formulării acestora în idiom islamic. Feministe musulmane din spații musulmane, dar și din zone în care musulmanii reprezintă o minoritate, au realizat direct exegeze egalitariste ale Coranului, din perspectiva femeilor musulmane, apelând la metodologii hibride, specifice disciplinelor islamice tradiționaliste, dar și evoluțiilor academice occidentale. Textul coranic a fost reinterpretat urmărindu-se o contextualizare istorică a versetelor, precum și o analizare tematică și holistică a lor în lumina obiectivelor etice coranice. Astfel, s-a făcut distincția între ceea ce ține de Coran ca produs cultural al Arabiei secolului al VII-lea, text care, inevitabil, pentru a oferi soluții unor probleme specifice, trebuia simultan să descrie, fără a norma sau transpune în universal, idei, practici și credințe comune acelei societăți medievale, și Coran ca text sacru cu un mesaj spiritual atemporal, incluzând principii și norme etico-morale universale. Prin aceste demersuri hermeneutice feministele musulmane au demonstrat cum metode exegetice diferite aplicate aceluiași text coranic pot genera rezultate interpretative diferite, în cazul nostru, egalitariste. Consecința practică a acestor citiri contemporane ale Coranului a implicat o reformulare a jurisprudenței tradiționale islamice, în special a legilor ce țin de codul familial. Jurisprudența islamică din majoritatea țărilor cu populație musulmană a păstrat logica contractului marital medieval care îi oferea clar bărbatului o formă de control și autoritate asupra femeii, în special asupra capacității sale sexuale și reproductive. În țări precum Iranul activitatea feministelor a produs schimbări legislative relativ lente, dar majore; în alte țări, precum Tunisia, îmbunătățirea legilor referitoare la statutul femeilor s-a produs de sus în jos, prin intervenția directă a elitelor progresiste aflate la conducere. În general, însă, mentalitățile sociale și reformele legislative nu au schimbat radical drepturile limitate și asimetrice acordate femeilor musulmane în jurisprudența islamică tradițională construită la trei secole după moartea profetului Muhamad, în plină epocă patriarhală. Deși folosesc un limbaj și o argumentație valide din perspectiva teologiei islamice, feministele musulmane sunt atacate isteric de către tradiționaliștii și neotradiționaliștii musulmani, fiind tratate ca agente ale neoimperialismului cultural occidental care dorește să distrugă identitatea culturală locală și să promoveze imoralitatea și promiscuitatea femeilor. În același timp, feministele musulmane contemporane duc o luptă reală și împotriva hegemoniei culturale neocolonialiste actuale, care influențează și dirijează nu doar dezvoltarea economiei și politicii, ci și sociologia și domeniile care țin de producerea cunoașterii.

Ce anume NU ar trebui apropriat luptei feministe pe acest teren? Ce este abuz și poate trece drept „salvare cu forța” a femeilor de confesiune musulmană, deci, implicit, o dovadă de lipsă de respect la adresa lor și un alt mod de a le priva de responsabilitatea propriei vieți?

Într-adevăr, există anumite tensiuni, variat formulate, între feminismele occidentale și eforturile musulmanelor de a legitima, pornind de la o viziune religioasă, egalitatea absolută de sex și gen. Ne este comod să definim tot ceea ce reprezintă gender jihad / lupta (pentru egalitatea) de gen drept „feminism islamic”, însă eticheta nu a fost asumată ca atare de către toate femeile și de către toți bărbații musulmani implicați în acest demers. Nu voi detalia aici conflictul relativ îndelungat dintre feministele seculare, inclusiv cele din cadrul unor țări cu populație majoritar musulmană, și cele religioase.
Feministele seculare au decretat apriori și esențialist incompatibilitatea profundă dintre religii, tratate ca manifestări ideologice intrinsec și iremediabil patriarhale, și feminism. În opinia lor nu este posibilă o eliberare a femeilor în afara mecanismelor și ideologiei seculare. Odată cu trecerea în feminismul celui de al treilea val, s-a creat o mai mare deschidere de a recunoaște moduri mai fluide și contextualizate de a face feminism ca expresii individualizate ale realității, inclusiv religioase, trăite de către femei. Drept consecință s-a produs o explozie de studii teologice feministe, inclusiv islamice. Pe de altă parte, chiar și atunci când feminismul este considerat a fi suficient de diversificat și maleabil pentru a fi capabil să includă perspectiva islamică, ne atrage atenția o feministă seculară iraniancă, Moghissi Haideh, rămâne problematică promovarea feminismului islamic ca unică soluție adecvată cultural societăților cu populație musulmană, dat fiind că ignoră diferențele regionale, etnice, religioase, culturale și de clasă existente între femeile prezente într-un teritoriu general desemnat a fi islamic. Limbajul feminist islamic ar trebui să asigure un spațiu în care femeile și alte grupuri sociale marginalizate au libertatea de a formula interpretări antagonice, contradiscursuri și politici eterogene. Eficient în țări cu o agendă islamistă fundamentalistă precum Iranul, acest tip de feminism islamic nu asigură dreptul la autoreprezentare și altor tipuri de femei necentrate pe factorul religios.
Las deoparte aici și perspectiva musulmanelor care au pledat pentru convergența inevitabilă dintre feminism și islam, adoptând clasificarea de feminism islamic, am amintit câteva determinații generale la întrebarea precedentă, și mă voi concentra asupra unor perspective mai nuanțate și critice care răspund întrebării dvs. Alte teorii ale egalității de gen sunt construite de musulmane care se raportează la paradigme culturale alternative, non-occidentale și anti-coloniale. Aceste musulmane consideră că eforturile lor nu reprezintă un import recent occidental, ci o continuare naturală a istoriei islamului și a raționamentelor bazate pe surse islamice care sunt utile luptei lor de a susține egalitatea de gen. De la investigarea incisivă și curajoasă a lui Umm Salama, una dintre soțiile profetului Muhammad, care a pus în discuție chiar natura revelației divine și problema androcentrismului unor versete coranice care păreau a se adresa doar bărbaților, criticism urmat de revelarea unor versete explicit egalitariene în adresare și conținut, până la exegezele contemporane centrate pe dimensiunea de gen (Wadud, Barlas), realizate direct de către musulmane, a existat o conștiință de gen înrădăcinată în idiom islamic.
Această centrare principală pe tradiția islamică însăși nu exclude utilizarea unor metode feministe occidentale clasice. Diferența este însă următoarea. Eticheta de „feminism islamic” este respinsă pentru că aneantizează diferențele care sunt incluse în această abordare tributară unei paradigme strict islamice. Feminismul este un concept cultural dificil de separat de teologia, tradițiile intelectuale iluministe și politice moderne europene. Hegemonia politică feministă occidentală este respinsă de către unele musulmane, dar nu și metodele feministe de analiză. Un exemplu de încadrare care evită sintagma „feminism islamic” este cea folosită de Amina Wadud care își autodefinește poziția teoretică drept una pro-credință și pro-feminism. Aceste autoare musulmane critică un aspect mai puțin demn din istoria feminismului, anume implicarea feministelor occidentale în dominația colonialistă. Ce deranjează este politizarea interferențelor feministe în spațiile musulmane. Dacă până în secolul al XIX-lea reprezentările femeilor musulmane în imaginarul european au fost relativ mai nuanțate, începând cu acest secol a dominat paradigma ignorantei, pasivei, oprimatei femei musulmane care trebuia eliberată de barbaria bărbaților musulmani. Această retorică a salvării, care funcționa ca un instrument major al legitimării dominației și politicii colonialiste, a fost adoptată orbește și de către feminismul misionar. Deși călătoarele occidentale în lumea musulmană au îmbrățișat sloganele orientaliste, inevitabil, având un acces mai direct la viața femeilor musulmane, au înregistrat simultan diferențele mai nuanțat decât orientaliștii bărbați. Unele dintre acestea au remarcat disparitatea dintre discursul oficial al femeilor musulmane victimizate colectiv și realitățile sociale concrete mult mai diverse. Într-o perioadă istorică în care femeile occidentale aveau drepturi economice limitate, femeile musulmane aveau acces la proprietate privată, dreptul de a-și controla propriile investiții, de a avea personalitate juridică independentă de cea a soțului, de a divorța și de a recurge la avort atunci când era necesar. Pe de altă parte, duplicitatea „salvatorilor” bărbați occidentali a fost ignorată de către feministele misionare care reproduceau logica feministă supusă intereselor colonialiste. De exemplu, Lordul Cromer și-a asumat în Egipt rolul unui protector și militant extrem de vocal al emancipării femeilor musulmane; în același timp, în propria-i țară, Anglia, a fondat și a rămas președintele ligii bărbaților care se opunea acordării dreptului femeilor de a vota. Manipularea politică orientalistă a unei tematici feministe, anume eliberarea femeilor musulmane de sub tirania primitivilor bărbați musulmani, continuă și astăzi, afirmă musulmanele implicate în susținerea egalității de gen. Deloc flatant, în spațiul occidental interesul exacerbat acordat statutului femeilor musulmane – transformate ilicit în simboluri umblătoare ale unei întregi culturi, religii și civilizații aparte – este subordonat demonstrării incompatibilității absolute dintre islam și modernitate, cu implicații politice concrete.
Islamul, înțeles în mod artificial drept unul unitar și monolitic, este considerat a fi unicul determinant al caracterului patriarhal al societăţilor musulmane, factorii socioeconomici, culturali, istorici şi politici care au modelat manifestările inegalităţii de gen fiind sistematic ignoraţi. Hegemonia neocolonialistă a unor grupări feministe occidentale actuale s-a manifestat și în asocierea retoricii salvării femeilor musulmane cu discursul politic al luptei împotriva terorismului. Amina Wadud, Asma Barlas și multe alte musulmane implicate în jihad-ul egalității de gen refuză hegemoniile politice feministe occidentale, dar adoptă neproblematic vocabularul, strategiile și metodele feministe de analiză.
Criticată a mai fost și omogenizarea și esențializarea categoriei femeilor musulmane de către feministele occidentale ale celui de al doilea val, dar din perspectiva feminismului postcolonialist, chiar și a unora din cel de al treilea val. Întâlnim aici modelul surorității ierarhice: un grup elitist de femei albe, privilegiate, din clasa de mijloc, educate, statuează un unic model eliberator ce trebuie urmat cu obediență de către femeile musulmane. Astfel, musulmanele sunt încă tratate în paradigma alterității, a obiectelor inferioare prin raportare la care este predicat statutul de subiect al feministelor „oficiale” ce deţin monopolul asupra producerii de texte academice şi, implicit, a normelor şi criteriilor conform cărora vor fi evaluate Celelalte, experiențele, alegerile și tradițiile lor. Diferențele de clasă, etnie, vârstă, zonă geografică, naționalitate, statut marital, educație, filosofie personală, experiență colonialistă sau postcolonialistă existente între femeile musulmane sunt complet ignorate. Și aceasta deranjează. Omogenizarea femeilor conform paradigmei feministe occidentale generează stereotipii și prejudecăți, precum și victimizarea monolitică a tuturor musulmanelor ca grup oprimat, lipsit de putere, însă decontextualizat, în absența analizării doctrinelor, factorilor areligioși (sociali, culturali, politici, economici) sau a structurilor masculiniste transculturale ale relațiilor sociale care au fi putut genera un astfel de model general. Desigur, se face aici o distincție între aspecte culturale inofensive sau care poartă semnificații foarte diverse, individualizate, cum ar fi, de exemplu, purtarea vălului islamic, și practici care încalcă drepturi umane fundamentale, precum mutilarea genitală sau crimele de onoare, în cazul cărora diferența culturală devine irelevantă și care, de altfel, sunt combătute din interior chiar de către musulmane. A conferi autoritate vocilor directe ale femeilor musulmane, a nu le bloca sau ridiculiza procesul de autoreprezentare permite crearea unor rețele feministe transnaționale, rețele care în fapt deja există și evoluează în conformitate cu interesele globale ale femeilor de pretutindeni.

Textul este parte a materialului „Despre emergența discursului feminist”

Nu există, probabil, un singur feminism, ci mai multe mișcări ideologice și sociale cu coloratură feministă, diverse și versatile, dar care, toate, cer vizibilitatea femeilor în spațiul academic, în zone profesionale, în literatură. Mai este feminismul necesar? Mai sunt de dat lupte pentru câștigarea egalității în drepturi sau pentru schimbarea unor percepții greșite despre femei? Mai păstrează feminismul actualitatea academică? Mai este el relevant filosofic sau literar? Ce forme de discriminare la adresa femeilor se (mai) nasc aproape involuntar? Ce fenomen și discurs feminist este azi emergent și cu ce idei, ce revendicări? Cum e la noi și cum e la alții? Este Europa campioană a egalității? Care sunt semnele ascunse ale inegalității? Ce s-a schimbat și s-a bifat de la sufragete încoace și ce anume se încăpățânează să rămână un bastion machist? Sunt unghiuri de abordare, puncte de vedere și perspective ce pot contura o imagine mai amplă asupra actualității (și uneori a urgenței) feminismului. (Iulia Alexa)

CITEȘTE ÎN FORMATELE ACTIVE DE MAI JOS

Lasă un răspuns