Strategiile pentru educație. Impasul reciprocității culturale

| Un material realizat de Carmen Corbu | | Participă: Viorel Agheană, Aurelian Giugăl, Horia Corcheș, Nicu Ilie |

La finalul anului trecut, Administrația Prezidențială a publicat concluziile unui proiect intitulat „România educată”. Părerile s-au dovedit împărțite, în sensul că pentru unii documentul „nu era chiar”, în timp ce pentru alții era „mult prea”. Eșecul în a obține, prin expunerea unei viziuni, un minimum de adeziune este expresia eșecului oricărei forme de parteneriat sau de inițiativă colaborativă în interiorul domeniului vizat: stat, instituție, societate, familie. Cum o relație de parteneriat specific presupune și autoconștientizare și sensibilizare în legătură cu celălalt, eșecul ar putea fi căutat în zona reciprocității culturale. Obținerea unei astfel de reciprocități culturale, bază a eficienței în atingerea unor obiective, este un proces în care sunt identificate valorile părților, sunt verbalizate presupuneri și aspirații, sunt adaptate interpretări și sunt generate puncte de convergență. Altfel, fiecare parte rămâne pe teritoriul propriilor experiențe. Societatea acuză școala care e ineficientă sau chiar nocivă, părinții acuză statul care le rechiziționează copiii în folosul armatei de profesori, iar profesorii acuză societatea care doar mimează cooperarea.
Cum e strategia și care e contextul în care ea apare? Ce se omite și ce se supralicitează în dezbaterea publică? (Carmen Corbu)

Viorel Agheană – Un SWOT al învățământului românesc

Aurelian Giugăl – Un deziderat continuu: pactul pentru educaţie

Horia Corcheș – Plusul strategiei? Faptul că există

Nicu Ilie – O școală care li se întâmplă copiilor

CITEȘTE ÎN FORMATELE ACTIVE DE MAI JOS

Lasă un răspuns