Ochi de pisică și creier alungit „Aglaja și Dumnezeul ei de mămăligă”, regia Muriel Manea-Jakab, Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” Petroșani

Cu câteva luni în urmă, Irina Bodea Radu câștiga Premiul publicului „Ștefan Iordache” la Bacău Fest Monodrame, acordat de un grup de elevi fideli teatrului care organizează singurul festival românesc destinat competiției performanțelor actoricești, Teatrul Municipal „Bacovia”. Actrița, angajată din 2006 a Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani, a participat la concurs cu monodrama „Aglaja și Dumnezeul ei de mămăligă”, centrată pe aventurile unei fete dintr-o familie de migranți români, urmărite din copilărie până la adolescență. Vorbim, bineînțeles, despre dramatizarea operei Aglajei Veteranyi, „De ce fierbe copilul în mămăligă”, de data aceasta, în regia lui Muriel Manea-Jakab.

Departe de tușa de naivitate asociată cu obișnuitul mozaic ludic, un strop de bizarerie simpatică și tonele de sensibilitate cu care personajul a fost construit în interpretările anterioare, Irina Bodea Radu se remarcă prin echilibrul între implicare și detașare cu care spune povestea familiei ce părăsește România comunistă, rămânând, însă, etern atașată fibrei naționale. Oricât realism și luciditate s-ar afla în peripețiile istorisite de Aglaja, o brumă de stranietate dublează fiecare dintre propozițiile sale, mai ales când este vorba de detaliile care i s-au impregnat în memorie. Neîndoielnic, în viziunea ei, ca în a oricărui suferind de o maladie psihică, discursul are o logică imbatabilă. Regizoarea speculează bine creșterea pe nesimțite a coloraturii ciudate ce se presimte în spatele faptelor din scriitura Aglajei Veteranyi. La început, Muriel Manea-Jakab pare să domolească perspectiva intens subiectivă a scriitoarei, cauza formulărilor atât de expresive din roman, în favoarea unui ton (în aparență) obiectiv. Fata povestește fuga familiei din țara natală după ce tatăl a devalizat casieria circului în care lucra, referindu-se și la relația apropiată cu sora ei vitregă, romă. Apoi vorbește despre numărul mamei care trebuie să atârne de păr la fiecare reprezentație. Discursul său obiectiv se colorează cu accente emoționale și cu percepții stranii (mamei i se lungesc capul și creierul) dictate de îngrijorarea pentru viața celei ce o protejează. Apoi, fata amintește despre perioada de la treisprezece ani în care este dată afară de la cabaret.

Traseul scurtei existențe a Aglajei devine prilejul unui spectacol bine construit, cu dozaj excelent, cu dramatism, cu schimbări de ritm și, nu în ultimul rând, cu necesarele pauze. Cu voce penetrantă și dicție bună, cu siluetă longilină, costum mulat din voal negru și dantelă și cu banda neagră din jurul gâtului, Irina Bodea Radu dă impresia că fiecare punct al corpului său este supus tensiunii interioare. Fardată ca o pisică, asimetric, pe jumătate de față – posibil semn al dizarmoniei emoționale –, cu doar o jumătate de buză rujată și o dâră neagră care îi traversează jumătatea de față machiată, actrița schimbă registrele, dar o face ponderat, fără ostentație, lăsând ca pe dedesubt să se întrezărească un întreg parcurs afectiv.

Lasă un răspuns