„Bullshit Jobs” și „Capitalul în secolul XXI”. Obstinaţie ideologică, succes de public

Câteva tipuri de angajaţi din marile corporaţii şi de funcţionari de stat sunt plasate de Graeber în categoria incriminată, cu o justificare destul de variabilă: „valeţii”, care doar fac ca alte persoane („şefii”) să pară importante, manipulatorii de diferite feluri (lobbyişti, televânzători, avocaţi de afaceri), „cârpacii”, cu rol de a acoperi deficienţele colegilor sau ale organizaţiei care îi plăteşte, cei a căror treabă este doar de a completa chestionare şi formulare prin care organizaţia pretinde că are activităţi în fond ireale, şi diverşi şefuleţi care nu fac decât să dea sarcini inutile altora, sau să inventeze astfel de sarcini pentru a-i ocupa. Adunând un mare număr de mărturii individuale de la persoane care afirmă că jobul lor „nu schimbă cu nimic lumea”, Graeber oferă exemple ilustrative din toate categoriile de mai sus, pe baza cărora face un rechizitoriu caustic societăţii actuale.

Apariţia în traducere franceză, în luna septembrie, a unei cărţi al cărui original în engleză a apărut doar în mai 2018 arată previzibilul succes de librărie al acestei noi scrieri a prolificului autor David Graeber, profesor de antropologie la prestigioasa London School of Economics. Traducerea respectivă (la editura pariziană Les Liens qui Libèrent) a păstrat titlul original „Bullshit Jobs”, probabil nu doar datorită contaminării actuale a tuturor limbilor cu barbarisme din engleza americană, ci şi pentru savoarea şocantă a sintagmei. Căci cuvântul bullshit, derivat din vulgarul shit, este atât de argotic încât nici nu figura în dicţionarele englezeşti mai vechi, iar în ediţiile mai noi apare indicat ca obscene. Expresia „bullshit jobs” a fost deja utilizată de autor într-un articol provocator din 2013, desemnând o „slujbă imbecilă”, un post atât de inutil şi superflu încât nici salariatul respectiv nu îi poate justifica existenţa. Faptul că acel articol, apărut în revista anarhistă londoneză Strike! (Greva!) a fost ca o bombă, reluat de numeroase ziare din diverse ţări şi site-ul respectiv fiind vizitat de peste un milion de ori, l-a determinat pe autor să reia subiectul, dezvoltându-l în volumul actual.

Amuzamentul anecdoticii relatate, verva şi profesionismul autorului şi, mai ales, atracţia populismului este de presupus că vor asigura şi acestei noi scrieri a lui David Graeber o audienţă la fel de amplă ca şi a monografiei lui din 2011 Debt: the First Five Thousand Years (Datoria: 5000 de ani de istorie), care l-a lansat. Dar, autorul poate fi întrebat, cu oarecare maliţiozitate, dacă nu cumva chiar activitatea sa ar putea fi plasată printre bullshit jobs! Însă, David Graeber nu este doar profesor într-o prestigioasă facultate britanică, ci şi un proeminent militant anarhist, cu antecedente familiale de radicalism, postură pe care el o asumă deplin, inclusiv în paginile noii sale cărţi. Aşa că, fără nicio maliţiozitate, ci doar cu uimire, iau notă de perenitatea fascinaţiei faţă de vechea filosofie politică multiformă a anarhismului, care s-a ilustrat doar prin negaţii, eventual spectaculoase, dar niciodată prin ceva constructiv notabil.

Încă şi mai uimitoare – iar, pentru mine, şi întristătoare – este obstinaţia de a recicla vechiul Capital al lui Karl Marx, învelindu-l într-un ambalaj impozant de statistici şi tripotaje matematice, devenite arsenalul ştiinţei economice în secolul şi jumătate scurs de la apariţia bibliei comunismului. Astfel de eforturi se produc exclusiv în Occident, pe care istoria l-a menajat de aplicarea în practică a teoriei stufosului clasic. Cea mai pregnantă tentativă de acest tip este masivul opus (de aproape 1000 de pagini) „Capitalul în secolul XXI” al tânărului şi sclipitorului economist francez Thomas Piketty, profesor la École d’Économie de Paris. Apărută în septembrie 2013 la Éditions du Seuil şi, după doar câteva luni, tradusă în engleză la Harvard University Press, acea carte impunătoare este o diatribă împotriva inegalităţii economice inerentă capitalismului. Concluzionând că economia de piaţă liberă accentuează implacabil inegalitatea între membrii societăţii, căci renta capitalului ar depăşi sistematic rata de creştere economică, ceea ce periclitează democraţia, şi recomandând taxarea severă a averilor, Capitalul… lui Piketty a devenit noua biblie a egalitarismului economic. Succesul cărţii a fost imediat, ea bucurându-se de recenzii favorabile în marile jurnale, iar vânzările imense asigurându-i autorului un frumos… capital!

După scurt timp, însă, au început să apară dovezi că abundentele date şi grafice din Capitalul… sunt uneori trunchiate spre a servi raţionamentelor adesea îndoielnice ale autorului. Un studiu detaliat din 2016 al FMI contrazice însăşi concluzia centrală a lui Piketty că în 75% dintre ţările evaluate creşterea capitalului, mai rapidă decât a economiei, nu a accentuat, ci a diminuat inegalităţile (https://www.imf.org/en/Publications/WP/Issues/2016/12/31/Testing-Pikettys-Hypothesis-on-the-Drivers-of-Income-Inequality-Evidence-from-Panel-VARs-44165). De altfel, un volum reunind contribuţii a douăzeci de economişti, fiscalişti şi istorici reputaţi, intitulat „Anti-Piketty / Vive le Capital au XXIe siècle!” (Ed. Libréchange, 2015) demontează sistematic concluzille lui Piketty, arătând concret că: i) în ţările dezvoltate, inegalităţile s-au redus din numeroase puncte de vedere, că ii) super-bogaţii nu sunt rentieri, ci creatori de întreprinderi inovante care generează numeroase locuri de muncă (astfel, printre miliardarii din clasamentul Forbes 2014, 67% sunt creatori de întreprinderi şi 90% dintre ei aveau bunici fără avere) şi că iii) taxarea excesivă nu rezolvă problemele sociale, ci le agravează. Referitor la subiectul obsesiv al inegalităţii, o lectură deosebit de interesantă şi stimulatoare este cartea Les vertus de l’inégalité a juristului belgian Marc De Vos, specialist în drept social şi politică socială. Apărută în noiembrie 2017 la editura Saint-Simon din Paris, această scriere incitantă dezvoltă ideea diferenţei fundamentale între inegalitatea de drepturi şi inegalitatea de avere şi subliniază faptul că inegalitatea inerentă diversităţii naturii umane este un stimulent al ascensiunii pe scara socială. Contrar redistribuirii impusă de stat a bogăţiei, propovăduită de Piketty şi de alte somităţi, De Vos este partizan al egalităţii de şanse şi al stimulării efortului şi talentului personal pentru ameliorarea nivelului de trai.

Parcurgerea dovezilor concrete ale deficienţelor metodologice şi de interpretare din Capitalul… lui Thomas Piketty dă impresia clară, dincolo de strălucirea autorului, opusul este în fond o tentativă de reînviere a aceleiaşi ideologii ca în Capitalul lui Marx din secolul XIX, îmbrăcată în haine de secol XXI. Iar această senzaţie face ca succesul de best-seller al cărţii lui Piketty apară ca un simptom îngrijorător al obstinării în aberaţii ideologice deplorabile. Ideile comunismului, inclusiv cele economice, au provocat în secolul trecut nenorocirea unei jumătăţi din omenire pe toate latitudinile şi longitudinile unde au fost aplicate şi ele aduc rapid o mizerie cruntă oriunde se mai încearcă aplicarea lor, după cum ne arată şi în zilele noastre cazul Venezuelei … Mare dreptate are vechiul dicton: Errare humanum est, perseverare diabolicum!

Lasă un răspuns