Norbert Petrovici, „Zona urbană”. Socialismul un soi de capitalism de stat?

Ce vrea Norbert Petrovici (NP)? După cum el însuși ne spune: i) se pune în discuție „imperialismul teoretic exercitat de o serie de concepte provincializatoare, cu precădere în antropologie, sociologie și în analizele teoretice ale Europei Centrale și de Est din perioada socialistă”, ii) se nuanțează „opoziția socialism/capitalism și derivatele sale precum piață/plan, folosind în schimb noțiunea de stat dezvoltaționist, adică un stat orientat spre acumularea de capital prin intermediul exporturilor, în condiții de integrare periferică și dependentă în sistemul global”.

În acest cadru, pentru primul punct, NP încearcă să sublinieze faptul că cercetătorii estici au produs narațiuni provinciale, critica socialismului făcută de aceștia fiind lansată în spațiul global al cercetării, iar anumite probleme conceptuale, cum ar fi opoziția puternică dintre socialismul real și capitalismul real, fiind chestionabile (p. 18). Iată de ce NP are ambiția unei demantelări pe această distincție, ceea ce implică, ne spune autorul, anumite mișcări epistemice: 1. descompunerea conceptului de socialism și resituarea lui în tranzițiile globale; 2. o propunere pentru o metodologie relațională a înțelegerii socialismului; 3. înțelegerea rolului performativ pe care l-au jucat diferitele teorii sociale (pp. 18-19).

În ceea ce privește al doilea punct, NP vrea să argumenteze că: 1. industria de construcții a jucat rolul pieței naționale – consumul productiv; 2. piețele globale au subordonat producția națională începând cu anii 1970 și mai ales în anii 1980 (p. 16).

Unde este/se plasează NP? NP repudiază cele trei perspective critice cu care s-a confruntat socialismul real din Uniunea Sovietică post-1917 și din Europa Centrală și de Est post-1945, respectiv i) statul muncitoresc degenerat, ii) colectivismul degenerat și iii) capitalismul de stat. La avarie, se poate adăuga și socialismul totalitar, de care, iarăși, NP (se) ține (la) distanță. Dezvoltaționismul este paradigma în proximitatea căreia se plasează studiul universitarului clujean, ambiția fiind aceea de a face o analiză la un nivel mult mai mic (politicile urbane), ținând însă cont de procesele internaționale (pp. 24-25).

Care este calea, metodele folosite de NP? Sunt utilizate trei surse majore: 1. teoriile despre regiune – sunt tratate ca obiecte de cercetare; 2. datele statistice – anuarele statistice și recensămintele, inclusiv cele din perioada postcomunistă; 3. interviurile, realizate în postcomunism, cu diverși actori ai sistemului – 63 de interviuri formale în perioada 2004-2016, 26 de interviuri formale cu muncitori angajați în fostele fabrici socialiste din Cluj, plus alte 14 interviuri cu supervizori, maiștri și șefi de departament din aceste fabrici (pp. 45-48). Suplimentar: articolele academice la pachet cu revistele Arhitectura, Viitorul social sau Studia Universitatis BabeșBolyai (p. 48).

Cu acest instrumentar metodologic, NP interpretează „socialismul de stat în termeni compatibili cu analizele capitalismului actual și istoric, cu ajutorul unui set de concepte care să permită un efort comparativ: investiții, lanț de producție, piață, rețele, capital, zonă urbană”. Adică NP, după cum singur spune, și-a formulat aceste concepte pentru a interpreta socialismul cu instrumentarul analitic folosit pentru înțelegerea capitalismului. Volumul cuprinde două părți majore. Cea de-a doua propune studiul de caz al orașului Cluj-Napoca, autorul concluzionând că dinamica economică socialistă a fost orientată spre exporturi, fiind una dintre căile de finanțare internă. Simultan, piețele interne au ocupat și ele un loc central, viața cotidiană fiind monetarizată, piața construcțiilor reprezentând un al doilea circuit de acumulare.

Deși volumul a avut o critică de întâmpinare nu tocmai favorabilă – cele mai aspre recenzii au venit, desigur, tot din zona stângiii (dreapta pare că nici măcar nu se deranjează să răsfoiască lucrarea) –, iar acesta este prea adesea prolix, greu de parcursii, cu anumite omisiuniiii, va rămâne unul necesar, mai ales aici la noi, în aria sterp-arid a producției științifice din zona științelor sociale.

i Cea mai harsh – Ștefan Guga (2018). Zona fără acoperire. CriticAtac, 7 mai 2018: http://www.criticatac.ro/zona-fara-acoperire/. Vezi și Dan Neumann (2018). Ce nu a fost socialismul românesc?, CriticAtac, 3 septembrie 2018: http://www.criticatac.ro/ce-nu-a-fost-socialismul-romanesc/.

ii Un exemplu: „…în termeni foucauldieni, socialismul nu a fost decât o altă instanță de modernism înalt care ar fi folosit o grilă rațională pentru a ordona haosul socialului, devenind profund represiv tocmai pentru că a dus mentalitatea panopticului până la ultima sa consecință…” (p. 32).

iii Figurile de la pagina 51 nu sunt comentate, negăsindu-și corespondent în text. De ce sunt folosite? Pentru a arăta ce? Că a existat o teorie privind fluctuațiile de investiții, teorie sumar prezentată la pagina 50?

Lasă un răspuns