Lupta contra ignoranței, un proces înnăscut

Filosoful și eseistul Andrei Gabriel Pleșu a ținut o conferință despre prostie, pe care o consider excepțională pentru umorul narativului ei. Eu voi aborda același subiect dintr-o perspectivă mai aridă, concluzia fiind însă asemănătoare. Dânsul consideră că toți rămânem proști, eu voi analiza raportul dintre ignoranță/ cunoaștere pentru a ajunge la aceeași concluzie, că toți murim ignoranți. LCI-ul (Lupta contra ignoranței) din creierul nostru dăinuie până la moarte, el este motorul procesului de învățare. LCI și cunoașterea sunt infinite, dar capacitatea noastră de a cunoaște și de a elimina ignoranța este finită. Ignoranța este lipsa de cunoaștere și nu lipsă de inteligență. Inteligența și cunoașterea sunt două fenomene diferite. Un ignorant poate fi inteligent și un cunoscător poate fi lipsit de inteligneță. Cunoașterea este legată de memorie, adică de capacitatea de înmagazinare, care este un proces independent, în timp ce inteligența este legată de capacitatea de a raționa. Platon descrie în „Apologie” cum Socrate, în fața plenului de judecată, preferă să refuze, cu riscul morții, o gândire ignorantă, adică lipsită de un raționament logic. Ignoranța ca și cunoașterea sunt fenomene veșnice, existente în creierul nostru, ca o unitate a contrariilor de tip hegelian. Nu s-a născut încă un creier care să cunoască totul și un ignorant care să nu cunoasă nimic. Toți suntem ignoranți, chiar și premianții Nobel, și toți suntem cunoscători, chiar și imbecilii și idioții.
Încă din scrierile lui Socrate, citate de Platon, cunoașterea este intuită ca un impuls. La peste 2000 de ani, odată cu descoperirea genomului, s-a constatat că 80% din genele umane sunt angrenate în funcțiile creierului. Cercetările despre genele implicate în LCI sunt în plină desfășurare. Setea de cunoaștere se transmite în mod ereditar de la un homo sapiens la altul. Existența formei înnăscute de LCI este dezvoltată de Henri Louis Bergson în cartea sa „Evoluția creatoare”, ca „Vital impetus”, și de preotul iezuit Pierre Teilhard de Chardin, în cartea sa „Fenomenul uman”, ca o forță fundamentală, precum și de mulți alții. În zilele noastre cyberul mondializează cunoașterea și, aidoma biosferei și atmosferei, există ca noosferă a cunoașterii globalizate. Larga rețea mondială (www) construiește o nouă biosferă în jurul planetei, așadar cum există o atmosferă electro-magnetică, există și o „noosferă”, care reprezintă sfera totalului gândurilor oamenilor.
S-a pus întrebarea care este punctul de plecare al cunoașterii, deci și al ignoranței, în viața unui om? Odată întrebarea pusă, s-a născut firește și controversa răspunsului. Controversa dintre teza „tabula rasa” și existența unor forme de cunoaștere care se transmit ereditar în creierul nou-născutului. Susținătorilor tabulei rasa, adică a stării curate de orice cunoaștere la naștere sau a creierului gol, i s-au opus susținătorii „inatismului”, adică al unui conținut de cunoaștere ereditară a creierului la naștere. Inatismul, existent încă din Evul Mediu, este preluat de Francis Galton, fondatorul eugeniei (influențe care pot bloca genele cunoașterii din afara genomului). Inatismul a mai găsit un sprijin în studiile despre gemenii univitelini (identici). Thomas Bouchard, în anul 1984, studiază aproximativ 100 de gemeni univitelini despărțiți la naștere, din vestul Statelor Unite, și găsește asemănări în viața lor. Spre exemplu, după 39 de ani de despărțire doi gemeni, la aceeași vârstă, dau câinelui lor aceeași denumire, „Toi”, ambii se ocupă de dulgherie, unul ca meserie, altul ca hoby, ambii se căsătoresc cu o fată având numele de „Bety” și ambii dau numele „James Alain” copilului lor. Noi studii asupra noilor născuți au evidențiat existența unei interacțiuni între gemenii univitelini în stadiul embrionar, pe baza utilizării tehnicilor ultrasunetelor și a analizelor kinematice.
Lupta contra ignoranței este un sistem înnăscut, existent în creierul nostru de la naștere și până la moarte. LCI este motorul învățării și nu poate fi finalizat vreodată. Megasavanții memoriei și mnemiștii, într-un anumit stadiu al cunoașterii, își epuizează capacitatea de înmagazinare, mai ales cei care nu au inteligența necesară pentru a deosebi esențialul de neesențial. În epoca modernă, cunoașterea stă la dispoziția degetelor noastre pe claviatura computerului și fiecare dintre noi își alege ceea ce îl interesează. Știința de a alege cunoașterea este știința zilelor noastre. Cunoașterea nu este egală cu aflarea adevărului, cunoașterea este drumul care în mod virtual conduce spre un foarte depărtat adevăr, schimbător și el. Cunoașterea este supusă zilnic unei medii manipulate politic. LCI-ul aparține deseori unor creiere aflate în două situații opuse, cei ce văd jumătatea goală a paharului și cei care văd jumătatea lui plină, rezultatele mediei fiind dependente de creierul pe care se așază.
Creierul este kohinoorul din coroana corpului uman, care, cu cele 100 de miliarde de neuroni, aidoma celor 100 de miliarde de stele care alcătuiesc galaxia Calea Lactee, dialoghează între ei prin cele 10 catralioane de sinapse, realizând o complexitate egală celei intergalactice. Acest dar l-am primit de la natură, așa cum ne-a descris-o Spinoza, ”Deus sive Natura”, cea care ne dă speranța că vom ajunge la ziua în care cunoașterea va învinge ignoranța. Oare acea zi va fi ziua când viața va învinge moartea sau va fi sfârșitul?

Lasă un răspuns