Lipsa scriitoarelor din manuale. Rigidități și ambiții subterane

…ambiţia subterană, dar prezentă, în subtext, ca textele care se studiază să reflecte valori „tari“, „naţionale“, şi ele patriarhale, asociate, la fel, cu operele marilor scriitori bărbaţi, preferabil defuncţi…

Ce scriitoare lipsesc din manuale

Lipsesc Hortensia Papadat-Bengescu, Jeni Acterian şi Gabriela Adameşteanu. E un trio esenţial, unul care recuperează măcar baza. O listă bogată ar putea extinde această bază: poete, scriitoare, eseiste, critici literari, publiciste. Ele lipsesc din motive care s-au cuplat în mod nefericit şi s-au potenţat unele pe altele. Ar fi, o dată, rigiditatea canonului critic, în ansamblul lui, croit după criterii vetuste, rupte de realitatea completă şi rotundă a literaturii şi a vieţii literare. Apoi, cel mai probabil, instrumentele patriarhatului, active încă printre cei care fac programa. În al treilea rând, ambiţia subterană, dar prezentă, în subtext, ca textele care se studiază să reflecte valori „tari“, „naţionale“, şi ele patriarhale, asociate, la fel, cu operele marilor scriitori bărbaţi, preferabil defuncţi. Am lăsat la urmă slaba disponibilitate a sistemului pentru revizuiri, atenţia mai degrabă periferică la literatura contemporană (făcută, într-o bună măsură, de scriitoare) şi misoginismul de fond, internalizat chiar şi de persoane care, altfel, se recomandă drept progresiste.

Cum pot fi aduse în atenția cititorilor tineri

Această muncă de atragere a atenţei asupra scriitoarelor, în general, şi nu doar a celor trei, în particular, ar necesita un proiect de anvergură, asumat la nivel naţional, prin toate mijloacele care îl pot gira. Ar fi necesare campanii şi finanţări pentru reeditarea unor cărţi dispărute de pe piaţă de multe zeci de ani. Autoarele interbelice reprezintă doar un tronson, dar realitatea de acoperit nu se opreşte la ele. Ar mai fi necesare măcar opere complete, dacă nu ediţii critice, la preţuri accesibile, care să circule şi să sfâşie această prejudecată că nu avem scriitoare valoroase. Ar fi nevoie de încurajarea proiectelor independente care îşi propun să discute tocmai cărţile invizibile ale unor scriitoare: workshopuri, ateliere pentru elevi şi studenţi care să recupereze contribuţia femeilor de-a lungul istoriei noastre literare şi, la fel de bine, documentare sau chiar filme de autor care să recupereze portrete de scriitoare. Ar mai fi, de asemenea, nevoie de antologii şi de monografii proaspete ale autoarelor care au lăsat în urmă opere consistente, dar prea puţin citite. Ar fi, în fine, nevoie de încurajarea şi susţinerea singurului premiul literar care îşi asumă, ca misiune, vizibilitate pentru scriitoare, Premiul „Sofia Nădejde“. Ar fi nevoie de atenţie constantă la ceea ce creează, revendică şi transformă scriitoarele contemporane.

Textul este parte a materialului „Despre emergența discursului feminist”

Nu există, probabil, un singur feminism, ci mai multe mișcări ideologice și sociale cu coloratură feministă, diverse și versatile, dar care, toate, cer vizibilitatea femeilor în spațiul academic, în zone profesionale, în literatură. Mai este feminismul necesar? Mai sunt de dat lupte pentru câștigarea egalității în drepturi sau pentru schimbarea unor percepții greșite despre femei? Mai păstrează feminismul actualitatea academică? Mai este el relevant filosofic sau literar? Ce forme de discriminare la adresa femeilor se (mai) nasc aproape involuntar? Ce fenomen și discurs feminist este azi emergent și cu ce idei, ce revendicări? Cum e la noi și cum e la alții? Este Europa campioană a egalității? Care sunt semnele ascunse ale inegalității? Ce s-a schimbat și s-a bifat de la sufragete încoace și ce anume se încăpățânează să rămână un bastion machist? Sunt unghiuri de abordare, puncte de vedere și perspective ce pot contura o imagine mai amplă asupra actualității (și uneori a urgenței) feminismului. (Iulia Alexa)

CITEȘTE ÎN FORMATELE ACTIVE DE MAI JOS

Contribuții - articole recente (vezi toate)

    Lasă un răspuns