Între istorie și memorie. Biografia și opera lui A.D. Xenopol

| Un material de Adrian Cătălin Andrei Mic |

Lucrarea de față, realizată pe baza unei bibliografii de specialitate, este constituită din trei capitole principale distincte. În primul capitol, vom aborda sintetic, prin intermediul autobiografiei lui A.D. Xenopol, „Istoria ideilor mele”, a bibliografiei de specialitate și a unei argumentații concrete, biografia și opera istoricului A.D. Xenopol.
În cel de-al doilea capitol, ne-am propus să ilustrăm viziunile unor istorici și ale unor personalități culturale remarcabile asupra actualității personalității și operei xenopoliene, iar ultimul capitol va fi dedicat concluziilor, prin care vom încerca să clarificăm în linii generale conținutul lucrării și, mai ales, să formulăm argumente solide, prin care să demonstrăm importanța cunoașterii aprofundate a biografiei, personalității și operei complexe a lui A.D. Xenopol și actualitatea de care beneficiază acestea în societatea contemporană românească.
1. Biografia și opera xenopoliană
A.D. Xenopol s-a născut în 24 martie 1847, în orașul Iași, fiind primul dintre cei șase copii ai traducătorului diplomatic Dimitrie Xenopol și ai Mariei Vasiliu. Deși trăia într-o familie modestă de sorginte anglo-saxonă, cu un puternic caracter intelectual, încă de mic copil, Xenopol a avut parte de o educație culturală și istorică rafinată. Tatăl său l-a îndrumat încă de la început, punându-i la dispoziție o bibliotecă enciclopedică vastă și împărtășindu-i cunoștințele sale lingvistice și literare franceze, germane, române și ruse, mai ales în cadrul pensionului pe care îl deținea în Iași. Între anii 1854-1856, familia Xenopol s-a stabilit în Bacău ca urmare a acceptării de către Dimitrie Xenopol a propunerii banului Bacăului, Iordache Ruset, de a-i instrui copiii și, astfel, Xenopol a fost nevoit să-și desființeze pensionul.1 Așadar, putem constata că Dimitrie Xenopol a avut un rol inițiator fundamental în cultivarea pasiunii pentru lectură și, implicit, în formarea intelectuală a lui A.D. Xenopol.
După revenirea în Iași, cu prilejul înscrierii de către tatăl său la pensionul greco-francez al lui Constantin Athanasiade și al realizării unor exerciții de desen liniar sub îndrumarea inginerului francez François Gaildry, A.D. Xenopol a luat pentru prima dată contact cu limba greacă și cultura clasică, reușind, de exemplu, să memoreze „Iliada” homerică și să își șlefuiască cu precizie gusturile și, mai ales, gândirea.2 În 1861, a urmat studiile primare la Școala Trei Ierarhi din Iași, unde a avut prilejul de a cunoaște și de a fi îndrumat de un corp didactic specializat, constituit din profesori remarcabili, precum I.A. Dârzeu, față de care a manifestat admirație și respect, reprezentând pentru el un adevărat model, de la care și-a însușit autodisciplina și rigurozitatea conceptuală. Doi ani mai târziu, a urmat studiile Liceului Academic din Iași, fiind îndrumat de profesorul de limba latină, Zaharia Columb, sau de profesorul de istorie, M. Buznea, care l-au stimulat să își aprofundeze pasiunea pentru lectură prin parcurgerea în acea perioadă a unor cărți istorice fundamentale, precum „Istoria civilizației în Europa: de la căderea Imperiului Roman la Revoluția Franceză”, de François Guizot sau „Les ruines, ou Méditation sur les révolutions des empires”, de Contele de Volney, și să manifeste un patriotism puternic. Ulterior, a fost elev al Institutului Academic, având ocazia de a cunoaște profesori iluștri, precum Ioan Caragiani, Neculai Culiano, Petru Poni sau Titu Maiorescu, remarcându-se în ochii lui Maiorescu în cadrul acestei instituții și, în special, în cadrul participărilor sale la întâlnirile organizate de societatea literară Junimea începând cu anul 1865, unde redacta procesele verbale.3 În 1867, a promovat examenul de bacalaureat și, cu sprijinul unei burse oferite de Junimea și a unui ajutor financiar substanțial din partea autorităților locale, a urmat din toamna aceluiași an studii filosofice, istorice și juridice la Universitățile din Berlin și Giessen, alături de Gheorghe Negruzzi, Dimitrie Iamandi și Constantin Jianu, ducând „cu sine un important bagaj de cunoștințe, alimentat deopotrivă de surse interne și externe, alături de o mare voință a realizării de sine”. În timpul studiilor germane, a reușit să își aprofundeze cunoștințele istorice, juridice și lingvistice germane și cele muzicale (în special cele la pian) în urma cursurilor susținute de profesori universitari afirmați pe plan mondial prin operele lor, precum Adolfus Rudorff, Leopold von Ranke, Theodor Mommsen sau Ernst Robert Curtius, respectiv în urma cursurilor săptămânale cu compozitorul și profesorul german Robert Radecke.4 Fiind influențat de opera mai sus menționată a istoricului François Guizot și de cea a lui Henry Thomas Buckle, „Istoria civilizației în Anglia”, în 1868, a debutat publicistic cu un eseu publicat în revista ieșeană „Convorbiri literare”, în care trata cultura națională românească, continuând să colaboreze și să publice frecvent în cadrul acestei reviste cu diferite studii și articole comparatistice, în care îmbrățișa conceptele și teoriile unor economiști, filosofi și istorici iluștri, precum Edgar Quinet, Friedrich List sau Montesquieu și le critica ferm pe cele ale lui Buckle, Guizot, William Lecky sau John William Draper.5 Astfel, prin parcurgerea unei asemenea grile de lectură în acea perioadă, putem deduce că A.D. Xenopol a fost determinat să se inițieze în tainele scrisului și în teoriei economiei, filosofiei, istoriei și istoriografiei universale. În 1871, și-a susținut la Berlin în limba latină teza de doctorat în drept roman, intitulată „De publicanorum societatum historia ac natura iuridicali”, referitoare la „principiul participării la o societate numai cu o răspundere bănească limitată”, precum și teza de doctorat în filosofie la Giessen, referitoare la civilizații, ambele teze primind calificativul „magna cum laudae”, iar, în scurt timp, a revenit în România. În contextul comemorării lui Ștefan cel Mare și a organizării unui congres studențesc de către Ioan Slavici în 15 august 1871, Xenopol a rostit „Cuvântarea festivă” la Mănăstirea Putna, în care pleda pentru conștientizarea poporului român asupra climatului socio-politic al acelei perioade și pentru necesitatea realizării idealului de unire a poporului român, lăsând o impresie de neșters asupra celor care au participat la acel eveniment, printre care se numărau personalități culturale și politice românești, precum Mihai Eminescu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri sau Titu Maiorescu.6 Ulterior, s-a stabilit în Iași, devenind profesor de istorie la Institutul Academic și secretar al Junimii. În cadrul Junimii, s-a remarcat prin intensificarea colaborării, a activității publicistice în revista societății, „Convorbiri literare”, redactând lucrări semnificative din punct de vedere calitativ, metodologic și tematic, precum „Reforma așezămintelor noastre” (1873), „Herodot în raport cu istoria noastră” (1875) sau „Starea noastră economică” (1878). În același timp, a susținut o serie de conferințe, care acopereau o paletă tematică largă (agicultură, economie, industrie etc.) și aveau o încărcătură critică, discursivă, patriotică puternică, încercând să eficientizeze proiectele istorice și istoriografice junimiste prin crearea unei societăți istorice alături de Alexandru Lambrior, Gheorghe Panu, Vasile Tassu și Grigore Cernescu, care, totuși, au eșuat. A fost pentru scurt timp profesor suplinitor de istorie a României la Universitatea din Iași și profesor de pedagogie, metodologie și istorie a artei la Institutul Liceal de Domnișoare Humpel, deținând totodată funcții importante în magistratură până în 1878, când a demisionat, în detrimentul dezvoltării activității, formării sale ca avocat și istoric. A deținut un rol major în încurajarea trupelor române implicate în Războiul ruso-turc din 1877-1878, sfârșitul anilor ’70 – începutul anilor ’80 ai secolului al XIX-lea fiind marcați de alinierea sa politică în aripa liberalilor moderați condusă de Mihail Kogălniceanu și, ulterior, în Partidul Național Liberal. Ca urmare a schimbării bruște a atitudinii sale față de Junimea și, implicit, a atitudinii sfidătoare a lui Titu Maiorescu față de el, Xenopol începe să critice percutant indiferența și pesimismul acestui grup asupra programului propus de el pentru dinamizarea activității junimiste.7 În 1880, a publicat „Răsboaele dintre Ruși si Turci și înrâurirea lor asupra țărilor române”, extinzându-l în două volume până în 1882. A început să colaboreze și să publice articole, recenzii și studii critice, istorice și istoriografice în diferite reviste franceze, precum „Revue Critique”, „Revue Historique”, „Revue de Synthèse Historique” sau „Le Muséon: Revue d’Études Orientales”, fondând Societatea Studenților Universitari în 1881 și fiind numit, cu sprijinul prim-ministrului României, Ion I.C. Brătianu, profesor titular de istorie a României la Universitatea din Iași în 1883.8 În 1884, și-a reunit studiile referitoare la continuitatea poporului român în Dacia într-o lucrare complexă, intitulată „Teoria lui Rösler”, reprezentând chiar suportul său inițial în susținerea cursurilor universitare. În 1887-1889, a devenit deputat, fondând Societatea Literară și Științifică de la Iași și conducând secția literară și organul său publicistic, „Arhiva”. Concomitent, dorința sa de a realiza un suport de curs universitar eficient a reprezentat momentul declanșator al dorinței realizării unei istorii integrale a poporului român, în contextul publicării deficitare și a nedescifrării majorității izvoarelor istorice, materializându-se concret prin publicarea în șase volume între anii 1888-1893 a sintezei intitulate „Istoria românilor din Dacia Traiană” în urma ambiției, perseverenței și muncii sale erudite menținută asiduu timp de 26 de ani, constituind, așa cum mărturisește autorul însuși, „una din lucrările cele mari ale vieții mele”, fiind „pătrunsă de la un capăt la celălalt de jocul ascuns al iubirii de țară și de neam, care străbate adese cu scânteele sau flăcările ei prin spuza gândirilor”.9 Publicarea primului volum al acestei sinteze în 1888 i-a adus recunoașterea istorică națională, Academia Română oferindu-i un premiu financiar și numindu-l membru corespondent al instituției respective, iar, după definitivarea sintezei, în 1893, a devenit membru titular al Academiei Române, concomitent cu alegerea sa în același an ca președinte al Societății Literare și Științifice și cu desemnarea, tot în același an, de către Liga Culturală ca reprezentant al României la Congresul Internațional de Igienă și Demografie din Londra.10 În 1896 a tradus celebra sa sinteză, „Istoria românilor din Dacia Traiană” în două volume în limba franceză cu scopul ca poporul francez și, implicit, întreaga lume să se familiarizeze sau să își aprofundeze cunoștințele referitoare la istoria poporului român. În 1898, a fost desemnat rector al Universității din Iași, reușind din această postură să gestioneze și să eficientizeze activitatea structurilor universității. În anul următor, a publicat în limba franceză una dintre operele sale fundamentale de logică și teorie istorică, „Les principes fondamentaux de l’histoire”, fiind apreciată de o serie de personalități arhicunoscute în acea perioadă, precum Émile Boutroux, Joan Bohl sau Luigi Luzzatti.11 Anii 1900-1904 au fost printre cei mai activi în viața lui A.D. Xenopol. A participat la o serie de congrese naționale și internaționale, precum Congresul Medical din Iași din 15-17 mai 1900, Congresul Internațional de Istorie Comparată de la Paris din 5-12 august 1900 sau la Congresul Internațional al Învățământului Superior de la Paris, în cadrul cărora a discutat despre ipoteza și teoria istorică. În 3 martie 1901 a devenit membru corespondent al Academiei de Științe Morale și Politice din Paris, iar în 1902-1904, pe baza cercetării unui vast material arhivistic, ce cuprindea documente și izvoare istorice inedite, a publicat în două volume monografia dedicată domnitorului Principatelor Unite Române, Alexandru Ioan Cuza, intitulată „Domnia lui Cuza Vodă”, și a devenit președintele secției istorice a Academiei Române.12 În 1907 a devenit decanul Facultății de Litere și Filosofie din Iași, implicându-se, prin emiterea unor măsuri, în rezolvarea Răscoalei țărănești de la Flămânzi din același an. Prin participarea sa în 1908-1911 la o serie de conferințe internaționale organizate în cadrul unor universități și instituții europene prestigioase, precum Universitatea Sorbona, Universitatea din Berlin, Geneva, Leipzig sau Collège de France din Paris, în care a dezbătut anumite teme de filosofie și teorie a istoriei, prin înscrierea sa în Partidul Conservator-Democrat, prin crearea Asociației Franco-Italo-Române și prin numirea sa ca președinte de onoare al Cercului Român din Paris, putem afirma că A.D. Xenopol, deși nu a fost un om politic desăvârșit, părăsind partidul în 1911, a reușit să se remarce în cadrul societății europene ca fiind unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai istoriei poporului român, atât în plan intern, cât și extern, militând pentru afirmarea istorică a românilor în plan european și pentru afirmarea și consolidarea raporturilor franco-italo-române din acea perioadă.13 În 1913-1918, A.D. Xenopol a avut o contribuție semnificativă în timpul desfășurării celor două Războaie Balcanice prin inițiativa sa de a călători pe continentul european pentru ca România să obțină sprijin extern în cadrul acestor evenimente politico-militare, iar în timpul Primului Război Mondial, a militat pentru aderarea României de partea Antantei, reafirmând o temă constantă a activității sale, dorința de unire a poporului român. În acea perioadă a deținut o serie de funcții importante, precum cea de membru asociat al Academiei de Științe Morale și Politice din Paris, de președinte al secției istorice a Academiei Române sau de membru în comitetul director din Marea Societate de Sociologie din Paris, însă, treptat, starea sa de sănătate a început să se agraveze, fiind nevoit să se retragă din toate funcțiile pe care le-a deținut în acea perioadă. În cele din urmă, în urma realizării Marii Uniri Naționale de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918, putem afirma că A.D. Xenopol, deși nu a fost prezent propriu-zis la eveniment, a putut să fie martorul realizării vechiului său ideal național.14 În 27 februarie 1920, A.D. Xenopol a încetat din viață în București, fiind înmormântat la cimitirul Bellu, iar reprezentanții Parlamentului României, ai Academiei Române și ai Academiei de Științe Morale și Politice din Paris și-au exprimat profundul regret față de moartea unuia dintre cei mai mari istorici români și europeni ai acelei perioade.15
2. Viziuni asupra actualității personalității și operei xenopoliene
2.1 Alexandru Zub:
În lucrarea de referință „Istoriografia română la vârsta sintezei: A.D. Xenopol”, istoricul Alexandru Zub l-a caracterizat pe A.D. Xenopol drept unul dintre reprezentanții magistrali ai afirmării și dezvoltării României moderne. Instituirea logicii, teoriei și seriilor istorice i-au adus lui Xenopol recunoașterea ca istoric și filosof strălucit, iar prin apărarea intereselor economice și strategice ale României atât pe plan intern, cât și extern, s-a dovedit a fi și un economist desăvârșit. Istoricul botoșănean a recunoscut că, prin afirmarea, definirea și dezvoltarea în timp a altor teorii economice, istorice, filosofice și juridice, contribuțiile conceptuale și publicistice xenopoliene, cu un impact semnificativ în epoca modernă, s-au dovedit a fi perfectibile în societatea contemporană datorită constatării de către istorici a existenței anumitor erori, inexactități în cadrul acestora, însă, prin structura lor durabilă, inovatoare și interdisciplinară, s-au dovedit a avea un grad ridicat de actualitate și utilitate în societatea contemporană, continuând să reprezinte un referențial important pentru istoricii dornici să cerceteze cu ambiție, seriozitate și deontologie profesională trecutul, să descopere adevărul și să îl aprofundeze, să dezvolte ferm, inteligibil și inovator orizontul cunoașterii istorice prin raportarea acesteia la trecut și la cunoașterea altor discipline, precum economia, psihologia, științele juridice sau sociologia, așa cum a procedat și A.D. Xenopol în timpul vieții sale.16 Perioada studiilor istorice și juridice berlineze i-a reliefat încă de atunci lui A.D. Xenopol caracterul critic, competitiv, polemic, divergența sa cu Titu Maiorescu reprezentând un exemplu relevant în acest sens. Analizând semantic și hermeneutic textul articolelor și scrisorilor din timpul studenției xenopoliene, Zub a reușit să îi schițeze cu finețe un portret moral, afirmând că Xenopol a fost „un tânăr extrem de serios, atașat valorilor românești și nerăbdător să participe la recunoașterea lor în lume”17. Astfel, putem constata că Xenopol a fost un adevărat patriot și o personalitate desăvârșită, dedicându-se în întregime cu luciditate, pasiune, perseverență și seriozitate dezvoltării orizontului istoriei și promovării și integrării istoriei poporului român în istoria universală. Prin analizarea sintezei „Istoria românilor din Dacia Traiană” și considerarea ei drept „un fruct de maturitate al istoriografiei noastre”, Alexandru Zub a subliniat că A.D. Xenopol a fost un istoric curajos, cu o viziune clară, riguroasă și un iubitor de neam, care și-a asumat riscuri și și-a respectat mereu angajamentele luate, realizând această sinteză cronologică, rațională în raport cu noile tendințe istorice și istoriografice pentru a deconstrui imaginea negativă a Europei Occidentale asupra României și pentru a oferi prima sinteză complexă, definitivă, de istorie a poporului român. Astfel, a reușit să schimbe complet concepția Europei și să o inițieze în cunoașterea istoriei românilor.18
În calitate de rector al Universității din Iași, Xenopol „a fost în adevăr un mare om de bine, dispus întotdeauna să facă ceva pentru semenii săi”, situându-se „între gânditorii de prestigiu și între militanții cei mai realiști și mai clarvăzători din epocă” prin acțiunile sale de promovare și stimulare în rândul profesorilor și studenților a creativității și patriotismului, care să conducă la educarea și formarea în spirit cultural, istoric și național a unor noi generații de intelectuali români, în detrimentul corupției, incompetenței și superficialității. Istoria a reprezentat pentru Xenopol „o știință de mare complexitate, în care latura politică, mobilizând încă cele mai multe forțe istoriografice, e dublată de aceea social-economică, iar aceasta din urmă de cea culturală”, deducând, așadar, că istoria, în concepția pragmatică, sistematică xenopoliană, reprezenta o modalitate de conștientizare și unificare a poporului român și, mai ales, simbioza indisolubilă, primordială dintre cultură, economie, politică și societate.19 A.D. Xenopol a deținut statutul de formator al unor noi generații de intelectuali români și europeni, precum Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti, Gabriel Monod sau Benedetto Croce, care l-au cunoscut și i-au împărtășit sau criticat ferm concepțiile și operele, iar, pentru posteritatea istorică, din care a făcut parte Pompiliu Teodor, Tudor Vianu, Fernand Braudel sau Pierre Chaunu, a reprezentat un referențial important în conturarea concepțiilor și operelor lor.20
2.2. Lucian Nastasă-Kovács:
Lucian Nastasă Kovács îl integrează pe A.D. Xenopol sub spectrul actualității prin concepțiile și operele sale dominate de pasiunea sa pentru criticism, panteism sau realism, în care a reușit în urma demersului său interdisciplinar „să îmbine cât mai funcţional rigoarea reconstrucţiei istorice cu teoria disciplinei, elaborându-şi propriile concepte pe baza cărora să elimine arbitrariul”, putând surprinde astfel o dimensiune intelectuală de factură enciclopedică, rațională, pur obiectivă. Prin operele sale istorice și filosofice, în frunte cu „Les principes fondamentaux de l’histoire” și „La théorie de l’histoire”, Xenopol a descifrat și teoretizat cu acuratețe, în spirit rankian, istoria, istoriografia și, implicit, știința așa cum s-a întâmplat. Totodată, Kovács demonstrează printr-o argumentație solidă că, deși Xenopol era conștient de faptul că operele sale erau perfectibile, atât sinteza „Istoria românilor din Dacia Traiană”, cât și operele sale în general, sunt înnobilate de un grad ridicat de actualitate și utilitate deoarece reprezintă unele dintre singurele referențiale istorice complete de factură patriotică, științifică, fiind edificatoare pentru istoricii dornici să cerceteze trecutul istoric și să păstreze memoria vie a acestui istoric român în rândul societății contemporane, așa cum a sperat, la rândul său, și istoricul însuși.21
2.3. Marta Petreu:
În referențialul „De la Junimea la Noica. Studii de cultură românească”, Marta Petreu a readus în discuție una dintre problemele sensibile cu care societatea românească s-a confruntat pe parcursul secolelor XIX-XX (și care prezintă și acum un grad ridicat de actualitate datorită existenței anumitor confuzii și opinii divergente, mai ales în rândul istoricilor și istoriografilor care tratează această problematică), referitoare la existența segmentului evreiesc pe teritoriul României (cu preponderență în regiunea Moldovei), subliniind că A.D. Xenopol, având origini evreiești, a tratat în studiul său „La question israélite en Roumanie” (1902) această problematică din perspectivă istorico-economică. Xenopol constata cu stupoare că evreii, deși reprezentau aparent clasa de mijloc, având ca principale preocupări agricultura și comerțul, nu puteau fi integrați din punct de vedere socio-economic, cultural și lingvistic în cadrul poporului român datorită constituirii lor ca o comunitate bine închegată, independentă și rezistentă la inovație, vorbind preponderent limba germană, în detrimentul limbii române, față de care nu manifestau dorința de a o cunoaște. Totodată, prin prisma analizării și intepretării articolelor și studiilor cu o profundă amprentă antievreiască publicate în acea perioadă, Petreu l-a asociat pe A.D. Xenopol cu o serie de personalități culturale și politice remarcabile, precum Mihai Eminescu, A.C. Cuza sau Titu Maiorescu, care luptau împotriva extinderii hegemoniei acelui segment demografic și militau la nivelul autorităților locale, regionale și naționale pentru afirmarea, constituirea și dezvoltarea clasei de mijloc românești și, implicit, pentru asimilarea evreilor în cadrul poporului român, propunând în acest sens alcătuirea unui pachet complex de reforme, în frunte cu instituirea căsătoriilor mixte.22 Așadar, și în acest caz, concepțiile lui A.D. Xenopol beneficiază de un grad semnificativ de actualitate și utilitate deoarece transmit poporului român un mesaj ferm, percutant, acela de a lupta pentru afirmarea și respectarea drepturilor și libertăților lor cetățenești, de factură democratică și de a respecta, trata de pe o poziție de egalitate și, implicit, de a permite integrarea fiecărei etnii, naționalități, în detrimentul antisemitismului și rasismului.
2.4. Mihai Popa:
În opera „A.D. Xenopol: filosof al istoriei”, Mihai Popa a integrat întreaga concepție și operă xenopoliană sub spectrul evoluționismului, neokantianismului și pozitivismului, fiind apreciate sau criticate de istorici și filosofi europeni importanți, precum Charles Seignobos, Heinrich Rickert sau Wilhelm Windelband.23 Popa a împărțit parcursul formativ al istoricului în trei etape distincte. Prima etapă, desfășurată până în 1893, i-a adus lui Xenopol consacrarea ca istoric pe plan european prin publicarea monumentalei sale sinteze „Istoria românilor din Dacia Traiană”. În cea de-a doua etapă, desfășurată între anii 1893-1899, Xenopol s-a format și consacrat ca teoretician al istoriei, mai ales prin publicarea în limba franceză a lucrării sale de teorie istorică bine structurată și argumentată, „Les principes fondamentaux de l’histoire”, în care a instituit un sistem inovator, propriu, de teorie istorică (în speță, teoria seriilor istorice). În ultima etapă, desfășurată din 1899 și până la finalul vieții sale, s-a remarcat prin perseverența de a aprofunda și dezvolta teoria istorică, publicarea unor articole, studii și opere fundamentale, precum „Domnia lui Cuza-Vodă” sau „La théorie de l’histoire” fiind relevante pentru evidențierea acelei perioade. Aceste trei etape corespundeau din perspectiva gândirii și operei xenopoliene celor „trei stadii hegeliene: teză – antiteză – sinteză”, din care s-au delimitat „trei zone ale discursului: configurarea generalului, analiza particularului, pentru a delimita zona istoricului”.24 Pentru evidențierea personalității polivalente xenopoliene, Mihai Popa a subliniat și calitatea de editor și traducător de texte a lui Xenopol, editând operele lui Mihai Eminescu sau Ion Creangă și traducând operele lui J.W. von Goethe. Pentru o cunoaștere aprofundată și corectă a istoriei, Xenopol și-a realizat obiectiv operele pe baza sintezei experienței sale de cercetare și lectură cu introspecția asupra metodologiei și teoriei istorice, fiind unul dintre întemeietorii logicii istoriei. În urma divergențelor cu Titu Maiorescu, Xenopol a dorit și chiar a reușit să-i demonstreze acestuia că cercetarea trecutului istoric cuprinde și efectuarea de către istoric a anumitor proceduri logice, în frunte cu inferența istorică, „când se pot conchide fapte care nu au fost documentate direct”, călăuze în demonstrația sa fiindu-i lucrările lui Auguste Comte și John Stuart Mill.25 Asemenea lui Alexandru Zub, Mihai Popa a reliefat faptul că teoria și opera xenopoliană, care a introdus sau a dezvoltat în cunoașterea istoriei concepte și metode noi, de factură epistemologică, științifică, precum cauzalitatea în repetiție și succesiune, legea istorică sau seriile de dezvoltare pentru ca istoricul să sesiseze caracterul irepetabil, perfectibil al istoriei și, implicit, timpul istoric, pare inițial „stufoasă și inegală, neechilibrată”. Dacă pătrundem însă în subtilitățile textului xenopolian, putem constata că acestea beneficiază de un grad înalt de actualitate și utilitate în societatea contemporană, valoarea lor incontestabilă permanentizându-se în timp atât prin structura lor dinamică, riguroasă, dar, mai ales, prin publicarea unor recenzii și traduceri la nivel european și chiar integrarea concepțiilor xenopoliene în cadrul unor enciclopedii remarcabile, precum „Larousse du XXe siècle” (1933) sau „Enciclopedia italiana di scienze, lettre ed arti” (volumul 35, 1937).”26 Făcând o comparație, Popa a stipulat că, din perspectiva personalității, a structurii concepției, metodologiei, operei și teoriei istorico-filosofice și logice și a recunoașterii acestora atât în plan regional, cât și în cel european, A.D. Xenopol poate fi asociat cu mari personalități culturale românești, precum Gheorghe I. Brătianu, recunoscut pentru teoria sintezei istorice, Lucian Blaga, care a teoretizat cu acuratețe istoria din perspectivă filosofică, Vasile Conta, care s-a remarcat prin celebra sa teorie a ondulațiunii universale sau Vasile Pârvan, unul dintre cărturarii istoriei și teoreticienii ritmului și seriei istorice. Totodată, Xenopol a fost „o personalitate fecundă și polivalentă”, care „nu a dorit să acopere domenii prin generalizări pripite, ci s-a apropiat și a studiat principiile fiecărei științe pentru a-și putea acoperi informațiile nu numai prin surse bibliografice, ci prin cunoașterea directă a informațiilor”27, relevându-se astfel caracterul echilibrat, perfecționist al lui A.D. Xenopol.
2.5. Adrian Pop, Paul E. Michelson:
„O fenomenologie a gândirii istorice românești: teoria şi filosofia istoriei de la Hasdeu şi Xenopol la Iorga şi Blaga” reprezintă o referență semnificativă în cercetarea personalității și, mai ales, a operelor și teoriilor istorice și filosofice xenopoliene, fiind dedicată apariției sintezei „Istoria românilor din Dacia Traiană”, care, așa cum a menționat Adrian Pop, „mărturisește aspirația unuia din cei mai însemnați înaintemergători ai domeniului în cultura română de a statornici tradiția unui dialog viu, permanent, între istoria pragmatică și teoria sa”28. Teoria istorică xenopoliană reprezintă melanjul dintre logica și metodologia istoriei, Xenopol creând în mod accidental o filosofie a istoriei deoarece istoricul și-a propus inițial să instituie o istorie filosofică, ce presupunea extragerea nuanțelor filosofice din cadrul conceptelor și evenimentelor istorice în detrimentul abordării raționale a trecutului, însă, în cele din urmă, a tratat istoria din ambele perspective. Totodată, construirea inteligibilă a sensului evenimentelor istorice cercetate pe baza efectelor acestora îi conferă gândirii și operei xenopoliene un grad înalt de actualitate și utilitate în demersurile de cercetare contemporane, printre adepții acestei metode numărându-se Constantin C. Giurescu, Dimitrie Onciul sau Ioan Bogdan.29 Din perspectiva veridicității discursive, istorice, „opera teoretică xenopoliană constituie singura încercare sistematică din gândirea istorică românească de fundamentare a statutului de știință a istoriei”. În același timp, Pop a definit în manieră xenopoliană personalitatea ca fiind „omul cu un rol activ în societate, cel ce își pune amprenta activității sale în politică, artă și literatură, instituții și tradiții, idei și teorii”. În mod evident, putem afirma că acest pasaj îl definește pe Xenopol deoarece a reprezentat o personalitate care, prin prisma funcțiilor deținute și a concepției, teoriei și operei sale, a contribuit în mod fundamental la dezvoltarea și stabilizarea societății epocii moderne din toate punctele de vedere.30 În studiul „Romanian culture enters the European mainstream: contributions of A.D. Xenopol”, istoricul Paul E. Michelson surprindea faptul general că, deși sinteza „Istoria românilor din Dacia Traiană”, cu o argumentație profund naționalistă, romantică, prezenta anumite erori conceptuale, aceasta a reprezentat „un pas necesar și esențial în maturizarea lucrării istorice românești și a profesiei istorice românești”, A.D. Xenopol fiind „principalul ambasador al istoriografiei române în străinătate înaintea Primului Război Mondial”31.
3. Concluzii:
Pe baza tuturor argumentelor precizate anterior, putem conchide că A.D. Xenopol a fost unul dintre cei mai mari istorici români, un filosof, om politic și un adevărat iubitor de neam, care a luptat cu îndârjire pentru afirmarea și omogenizarea valorilor istorice, naționale ale societății românești. Îmbinând și învățând din experiențele familiale și ale oamenilor cu care a intrat în contact și din cele personale, a fost profund recunoscător pentru contribuția acestora în cadrul formării sale intelectuale și, implicit, ca om, întreaga sa operă reprezentând un omagiu adus atât lor, cât și României, față de care a purtat mereu iubire și respect. Evocând în autobiografia sa lecturile și limbile străine pe care le-a învățat, Xenopol apare ca un cititor autodidact și pasionat de lucrări din mai multe domenii, precum economia, filosofia, științele juridice și, mai ales, istoria. În același timp, A.D. Xenopol reprezintă pentru cultura și istoria poporului român un model actual deoarece, atât prin intermediul luptei, operelor și teoriilor sale, cât și prin intermediul personalității sale complexe, puternice, a dorit să ofere în rândul românilor speranța unui trai mai bun, în care tradiția și inovația filtrată să se îmbine și să definitiveze în mod categoric procesul de apărare, consolidare și emancipare a societății românești.

NOTE:
1. Locul exact al nașterii lui A.D. Xenopol a fost într-o casă modestă din cartierul ieșean Păcurari. A.D. Xenopol, „Istoria ideilor mele”, în Ilie E. Torouțiu (coord.), Studii și documente literare, vol. IV, Ed. Institutului de Arte Grafice „Bucovina”, București, 1933, pp. 369-370, 372-373.
2. Ibidem, pp. 373-374.
3. Ibidem, pp. 374-376, 379.
4. A.D. Xenopol, op. cit., pp. 379-381; Alexandru Zub, Istoriografia română la vârsta sintezei: A.D. Xenopol, Ed. Institutului European, Iași, 2004, p. 16.
5. A.D. Xenopol, op. cit., pp. 383-384; Alexandru Zub, op. cit., pp. 38-40.
6. A.D. Xenopol, op. cit., pp. 381, 383-385; Alexandru Zub, op. cit., p. 17.
7. A.D. Xenopol, op. cit., pp. 387-390; Alexandru Zub, op. cit., pp. 19-20, 105.
8. A.D. Xenopol, op. cit., pp. 389-391, 402-403, 414; Alexandru Zub, op. cit., pp. 105-106.
9. A.D. Xenopol, op. cit., pp. 392-395; Alexandru Zub, op. cit., p. 106.
10. A.D. Xenopol, op. cit., pp. 392-395; Alexandru Zub, op. cit., pp. 23, 106-107.
11. Alexandru Zub, op. cit., pp. 25, 107.
12. A.D. Xenopol, op. cit., p. 410; Alexandru Zub, op. cit., pp. 107-108.
13. Alexandru Zub, op. cit., pp. 108-109.
14. Ibidem, pp. 28, 30, 109-110.
15. Ibidem, pp. 31, 110.
16. Alexandru Zub, Istoriografia română la vârsta sintezei: A.D. Xenopol, Ed. Institutului European, Iași, 2004, pp. 10, 17, 44.
17. Ibidem, pp. 16-17.
18. Ibidem, pp. 45, 48-50, 52.
19. Ibidem, pp. 25-27, 29, 43.
20. Ibidem, pp. 78-80.
21. Lucian Nastasă-Kovács, Generație și schimbare în istoriografia română (sfârșitul secolului XIX-începutul secolului XX), Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1999, pp. 65-68.
22. Marta Petreu, De la Junimea la Noica. Studii de cultură românească, Ed. Polirom, Iași, 2011, pp. 74-75, 77-79.
23. Mihai Popa, A.D. Xenopol: filosof al istoriei, Ed. Academiei Române, București, 2007, pp. 11, 24, 39, 48.
24. Ibidem, pp. 13, 19, 29-30.
25. Ibidem, pp. 19-21, 52.
26. Ibidem, pp. 22, 26, 29, 33, 35, 59.
27. Ibidem, pp. 146, 159, 167, 185, 203.
28. Adrian Pop, O fenomenologie a gândirii istorice românești: teoria şi filosofia istoriei de la Hasdeu şi Xenopol la Iorga şi Blaga, Ed. All, București, 1999, p. 5.
29. Ibidem, pp. 10, 51, 57.
30. Ibidem, pp. 145-146, 246-247.
31. Paul E. Michelson, „Romanian culture enters the European mainstream: contributions of A.D. Xenopol”, în Cultură politică și politici culturale în România modernă: culegere de studii, Ed. Universității “Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2005, pp. 42, 45.

Bibliografie primară:
XENOPOL., D. A., „Istoria ideilor mele”, în Torouțiu E. Ilie (coord.), Studii și documente literare, vol. IV, Ed. Institutului de Arte Grafice “Bucovina”, București, 1933.
Bibliografie secundară:
KOVÁCS-NASTASĂ, Lucian, Generație și schimbare în istoriografia română (sfârșitul secolului XIX-începutul secolului XX), Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1999.
MICHELSON, E., Paul, „Romanian culture enters the European mainstream: contributions of A.D. Xenopol”, în Cultură politică și politici culturale în România modernă: culegere de studii, Ed. Universității “Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2005.
PETREU, Marta, De la Junimea la Noica. Studii de cultură românească, Ed. Polirom, Iași, 2011.
POP, Adrian, O fenomenologie a gândirii istorice românești: teoria şi filosofia istoriei de la Haşdeu şi Xenopol la Iorga şi Blaga, Ed. All, București, 1999.
POPA, Mihai, A.D. Xenopol: filosof al istoriei, Ed. Academiei Române, București, 2007.
ZUB, Alexandru, Istoriografia română la vârsta sintezei: A.D. Xenopol, Ed. Institutului European, Iași, 2004.

Lasă un răspuns