“HOME/any/more/?” – „ACASĂ/oriunde/nicăieri/?”

| Cea de a treia ediție a Trienalei Bucharest East Centric Architecture |

Derulat în perioada 7-20 octombrie 2019, evenimentul a adus împreună proiecte din peste 25 de țări, numeroși nominalizați și membri ai juriului din întreaga Europă, expozanți din Belgia și China, arhitecți, urbaniști, proiectanți, studenți și mulți alți pasionați de aspectele locuirii.
Pe parcursul zilelor de eveniment, „ACASĂ/oriunde/nicăieri/?” s-a configurat într-un jurnal bogat în file, emoții și problematizări. Primele impresii notate în memoria acestui eveniment amplu au început cu vernisajul expoziției (My) „HOME/any/more/?”, sărbătorit împreună cu cei aleși să jurizeze proiectele, cu o parte dintre cei care le-au creat, dar și cu cei cărora le-au fost adresate și care au avut curiozitatea de a le viziona în cadrul expoziției de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București. Alte pagini de jurnal au fost dedicate expoziției belgiene „Inventaires # Inventoires”, completată prin conferința „Mies van der Rohe”, expoziției „Inventing a HOME”, susținută de arhitecți din China care, la rândul lor, au susținut și o conferință pe tema locuirii, și conferinței despre o spectaculoasă readucere la viață a unui edificiu spaniol, susținută de biroul de arhitectură Eva Prats și Ricardo Flores, Barcelona.
Cea de a treia ediție a Trienalei a fost bogată și în prezentări, dezbateri și jurizări care au încununat cu premii eforturile participanților.
Tot cu prilejul Trienalei a fost lansată o carte-reper pentru tema locuirii: „A-ți face cuibul: trup, casă, minte”. Autoarea cărții, Sarah Robinson, architect cu studii de filosofie și președinte al secțiunii de Discursuri Critice din cadrul Trienalei, a însoțit această lansare de carte și cu o conferință, la Teatrul Național, Sala Media.
Președintele proiectelor East Centric Architecture Awards, Marc Jay, architect din Danemarca, le-a împărtășit studenților și arhitecților informații despre sensurile lui „a locui” în secolul 21, din perspective arhitecturale daneze.
Cei care nu au reușit să viziteze expoziția (My) HOME o pot face încă prin intermediul turului virtual: http://bucharest-triennale.eu/2019/10/18/virtual-tour/. Persoană de contact: Roxana Chiș,
(Din Comunicatul de presă „Jurnalul de ACASĂ”)

Lasă un răspuns