Experimentul de-teatralizării. „Pe ei!” la Casa Tranzit din Cluj Napoca

 

 

„Pe ei! Acestea au fost cele 2 cuvinte scurte care au declanșat ororile de la Pitești. O comandă pe care o adresăm de obicei câinilor atunci când atacă. Un ordin direct, rapid și cu consecințe înfiorătoare care ne urmăresc și azi, după aproape 70 de ani de la încheierea atrocităților. Demascare externă, demascare internă, reeducare, denunț, autocritică, tortura continuă – toți acești termeni care definesc o stranie știință a răului au, cred, ramificații și repercusiuni și azi, în 2019. (Ionuț Caras)

Acum mai bine de doi ani, în peisajul cultural autohton, la Cluj-Napoca, lua naștere, la inițiativa actorului Ionuț Caras, însoțit de la început pe acest drum artistic alternativ de colegul său Matei Rotaru, o formă de propunere artistică numită „Texte bune în locuri nebune”. Acest demers intenționa să aducă în fața publicului texte care nu aveau ca destinație manifestări teatrale bine cunoscute ca formă și convenție. Născut sub forma unor spectacole-lectură, proiectul s-a metamorfozat în timp, transformându-se într-o explorare a memoriei spațiilor, într-o arheologie a unor perioade istorice adesea necunoscute auditoriului, dar cu efecte pe termen lung asupra biografiilor personale și colective.

„Texte bune în locuri nebune” a devenit astfel o formă de artă de tip site specific, în care profilul unui spațiu impregnează încărcătura textelor alese. De fapt, se instituie un dialog permanent, o colaborare și o negociere eficiente între cuvinte și ziduri, între actor și raportarea sa la mesajul transmis.

Unul dintre episoadele proiectului este recentul demers „Pe ei!”. Mă feresc să aplic eticheta „spectacol” asupra produselor artistice din cadrul „Textelor bune…” tocmai pentru a sublinia manifestul inițial al demersului care vizează o de-teatralizare a muncii actorului, prin confruntarea acestuia cu texte care solicită o formă de empatie distinctă de cea necesară pentru construirea unui personaj.

Integrat Şcolii de Vară Fenomenul Piteşti „Pe ei!” are ca loc de manifestare Memorialul Închisoarea Pitești, mai precis spațiul de sub geamul camerei 4-spital al fostei închisori în care s-au petrecut unele dintre cele mai mari atrocități ale istoriei sud-est europene: între 1949 și 1952, securitatea pune un practică un program de reeducare prin tortură care avea ca scop o intervenție brutală la nivel identitar, astfel încât deținutului i se modifica personalitatea până la transformarea sa în susținător al cauzelor comuniste de tip bolșevic. Mijloacele aplicate își dovedeau eficiența malefică atunci când torturatul ajungea să se transforme în torționar, când victima se metamorfoza în călău. Personajul central al experimentului de la Pitești este Eugen Țurcanu, care făcuse parte din Frățiile de Cruce ale legionarilor, în perioada anilor 1940-1941, fiind condamnat de Securitate în 1948 la șapte ani de închisoare corecțională. El a fost trimis la Pitești, unde a devenit torționarul a sute de deținuți.

În spiritul proiectului „Texte bune în locuri nebune”, „Pe ei!” are ca suport scrieri care nu au finalitate dramaturgică și scenică. Mărturiile unor foști deținuți sau versuri (precum poemul „Unde-s nebunii”, scris de Demostene Andronescu sau „Ochii fratelui” de Eugen Măgirescu) stau la baza scenariului care reprezintă în esență atât un exercițiu de empatie cu cei torturați, dar și o investigație psihologică realizată cu mijloace artistice a profilului călăului.

Există doi piloni principali ai experimentului „Pe ei!” care au o importanță similară: semnificația binomului călău – victimă și starea de conștiință a spectatorilor. În sipritul logicii tradiționale, obișnuim să gândim dihotomic, să turnăm lumea în concepte situate în raport de contradicție. Pentru confortul nostru psihologic e mai bine să avem la dispoziție sertare în care binele să stea la un loc cu ceea ce este frumos și curat, iar răul cu ceea ce este urât și murdar. Oamenii sunt judecați adesea după impresii fugare și etichetați în funcție de anumite acte comise, fără a fi lăsată deschisă vreo portiță pentru o ipostază contrară.

Ionuț Caras și actorii pe care i-a luat cu el în barca acestui demers în egală măsură curajos și riscant (Andrei Mărcuţa, Bogdan Neciu, Viktor Hegedus, Tibor Szekely, Dragoş Ioniţă, Alina Mişoc, Diana Buluga, Alexandra Cheroiu, şi Ciprian Butnaru) ne zdruncină cu succes percepția duală asupra lumii noastre cotidiene, ne scot din confortul judecăților comode și neproblematice cu privire la profilul moral al semenilor și ne arată că, în condiții de insuportabilitate, de manifestare atroce a unui spirit la care cei mai mulți nu am fost părtași identitatea poate fluctua între parametri greu de cuantificat.

Actorii care transmit drama celor torturați devin pe rând Eugen Țurcanu, dovedind astfel clar că avatarurile unui călău pot prinde formă din substanța torturii, că în fiecare dintre noi există riscul de a sălășlui o latură a lui Eugen Țurcanu sau a celor ca el. Victima și călăul nu mai sunt astfel termeni aflați în raport de contradicție, ei se impun ca termeni corelativi, ca entități care pot germina în aceeași structură psihologică.

Importanța spectatorilor este majoră în contextul acestui experiment artistic. Nu e vorba doar de o oglindă pusă în fața unui segment al societății contemporane. Mai degrabă, prin integrarea unor martori într-o propunere manifestată chiar în locul în care au avut loc acte care forțează violent limitele imaginației umane (în sensul cel mai cumplit) și prin materializarea, în spirit site-specific, a unui act artistic care are ca și condiție sine qua non violența la nivelul limbajului și imaginii rezultate din acțiune se produce un puternic efect de conștientizare, de provocare în martor a resimțirii nevoii de a nu uita, de a păstra în memorie gândul că necesitatea istorică ne cuprinde pe toți, iar durerea (cea fizică, cea psihică, sau ambele) are și ea scara sa Richter.

Faptul că „Pe ei!” se încheie cu versurile poemului lui Eugen Măgirescu (care din torturat a devenit torționar) este cât se poate de sugestiv pentru înțelegerea modului în care istoria operează cu granița fragilă dintre contradicții: „Măi frate, iubite, mă frate,/ Și tu porți în ochi mușcătură de moarte,/ Ce s-a ales din credințele noastre curate?!”.

După reprezentația din luna septembrie de la Memorialul închisorii Pitești, „Pe ei!” a fost reluat în data de 3 noiembrie 2019 la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.

Pe ei!
Regie și scenariu: Ionuţ Caras
Afiş: Ciprian Butnaru
Actori: Andrei Mărcuţa, Bogdan Neciu, Viktor Hegedus, Tibor Szekely, Dragoş Ioniţă, Alina Mişoc, Diana Buluga, Alexandra Cheroiu, Ionuţ Caras şi Ciprian Butnaru

Foto: Sabina Costinel și Nicolae Romanițan

 

Lasă un răspuns