Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » „Există o superficializare a lecturii, dar și o multidirecționare a ei”

„Există o superficializare a lecturii, dar și o multidirecționare a ei”

Primul impuls ar fi să spun că se scrie poezie mult mai mult decît se citește. Faptul că se scrie (și se publică) enorm, compulsiv chiar, poate fi privit, la o adică, și ca o formă de nevroză socială, eliberată prin „lirism”.

Studenții mei meditează, citesc, reflectează – atît cît le permit programa și timpul, tot mai constrîngătoare și mai frustrante. Cei mai mulți „înfloresc” intelectual la Master, cînd acumulările sînt, statistic, mai importante. Uneori i-aș vrea, parcă, mai puțin permeabili la „ideile primite”, mai puțin dispuși să creadă că tot ce zboară se mănîncă – dar asta ar presupune mult timp de lectură implicată, ceea ce e cam greu de obținut în condițiile actuale.
Internetul și social media favorizează lectura fragmentară, secvențială și pulsional-reactivă, de tip zapping, nu lectura lentă, aprofundată, sistematică, atentă la detalii și nuanțe. De aici, și o anumită lipsă de concentrare, o reactivitate afectivă, pavloviană, la stimulii „memelor.” Mai e și impactul covîrșitor al imaginilor, care pasivizează mintea; asta o resimt mai ales copiii care cresc cu tablete și smartfoane de la doi ani, dar și noi, adulții, ne resimțim din plin. Există o superficializare a lecturii, dar și o multidirecționalizare a ei, o conectivitate mult mai disponibilă, dar care favorizează neatenția și comoditatea; la limită, impostura, prin simularea facilă a accesului rapid la domenii pe care, în realitate, nu le cunoști.

Destinul poeziei în lecturile contemporane
Primul impuls ar fi să spun că se scrie poezie mult mai mult decît se citește. Faptul că se scrie (și se publică) enorm, compulsiv chiar, poate fi privit, la o adică, și ca o formă de nevroză socială, eliberată prin „lirism”. Din păcate, cantitatea nu se traduce suficient în calitate – după evaluarea mea, stăm mai prost, calitativ vorbind, decît în anii 20-30 sau 60-80 ai secolului trecut; apar mulți poeți buni, dar nu mai apar poeți „mari”. Nu intru acum în detalii cu privire la cum și de ce, deși ar fi multe de spus cu privire la condiționările „satului global”. Pe de altă parte, nevoia de exprimare poetică e reală și nu poate fi negată, chiar dacă poezia nu se vinde; dar s-a vîndut ea vreodată? Sau tipul de societate – sau, mai bine zis, de stat – era cel care valoriza, ca statut public, poezia, creîndu-i condițiile să-și manifeste altfel eficiența? Poezia a avut un rol politic și comunitar important în epocile (și în statele) aristocratice sau autoritariste, puternic codificate și centralizate; inclusiv contestarea acestor coduri restrictive își extrăgea prestigiul din puterea adversarului. În modernitatea burgheză, a încercat, pe diferite căi, să recupereze vechea condiție, prin contestare socială sau refugii în turnuri de fildeș. În „capitalismul tîrziu” însă ea nu mai poate fi regina balului (neavînd o valoare comercială), ci, eventual, o Cenușăreasă care-și așteaptă prințul șarmant. Or, poezia con-sacră simbolic, chiar atunci cînd avem de-a face cu un sacru negativ sau cînd se complace în profanul cel mai radical. Nu degeaba ego-urile poeților sînt, de regulă, elitiste și narcisice: statistic, poeții care se iau în serios consideră că au acces la „altă lume” (sau alte dimensiuni) decît muritorii de rînd…
Cei care nu înțeleg poezia și nu au nici curiozitatea să o înțeleagă sunt, după părerea mea, o cauză pierdută. Dragoste cu sila nu se poate. Problema e cum putem să-i captăm pe cei potențial interesați sau disponibili, cum putem să-i facem, la o adică, să citească poezie de plăcere, cum să-i facem, eventual, interesați și de istoria poeziei (românești și internaționale), capabili să se orienteze în timp și spațiu. N-am un răspuns ferm, mai caut.

Cititul în zig-zag
Totdeauna am citit cărți din cît mai multe domenii, alandala; neputând fi enciclopedist, am devenit eclectic. Cînd eram mic, citeam mult mai multe cărți pentru adulți decît pentru copii, chiar dacă nu le înțelegeam decît aproximativ. Dicționarul Enciclopedic Român a fost una dintre cărțile mele de căpătîi, alături de atlase biologice, anatomice, geografice, de cărți de istorie și științe naturale etc. Acum, cînd am mai crescut și am devenit, cică, „profesionist al lecturii”, continuu să citesc în toate direcțiile disponibile. Asta m-a ajutat de-a lungul timpului – ca elev și student, dar nu numai – să am mereu la îndemînă referințe și conexiuni pentru unii neașteptate. Cînd o să ajung să citesc doar din „domeniul meu”, după liste prestabilite, o să fiu terminat. Prefer să mă complac în indisciplină și diletantism autodidact, să mă las în voia mișcărilor de adîncime ale minții, ale „instinctului” propriu, dar asta nu înseamnă că nu-mi dau seama ce fac și că nu e și o mică filosofie in progress aici; luciditatea vine din urmă și, pe acest fundal de libertate dezordonată, lecturile mele „profesioniste”, organizate, cresc mult mai bine, mai firesc, mai viu.
Când nu citesc din obligație, citesc cu plăcere și fără efort, dar și nesistematic. Nu citesc cu fișe de lectură și adnotări, rareori subliniez cîte ceva sau îndoi câte o pagină. Mă bazez pe ceea ce-mi activează spontan sinapsele, curiozitatea, interesul. Efortul, organizarea și… restul vin abia pe urmă, când îmi folosesc lecturile în vederea scrierii unui text mai elaborat. Cel mai groază mi-e de cărțile care nu-mi „activează”, spontan, nimic, și de cărțile care mă obosesc degeaba, fără să-mi ofere nici un profit intelectual.
Prefer să citesc orice și de toate. Depinde. Depinde de dispoziție, de starea de spirit, de… multe, de ceea ce-mi excită, într-un moment sau altul, curiozitatea, cheful. Uneori mi-e „poftă” de ficțiune, alteori – de nonficțiune, literatură confesivă, de critică, de istorie (în general, nu doar literară), de filosofie sau teorie, cu condiția să aibă suficiente condimente.
Dacă sunt în scop strict profesional, cu deadline-uri constrîngătoare, da, lecturile profesionale mă obosesc. Tocmai de asta încerc să navighez, cît pot, printre Scylla impuselor și Carybda liber-aleselor. Ideea e să le împac cumva, să îmi aleg cărțile de citit în scop „profesional” în așa fel încît să mă intereseze, să-mi stimuleze, cît de cît, creativitatea, imaginația și intelectul. Cînd nu reușesc, e un coșmar. Din fericire, mi se întîmplă destul de rar să nu reușesc deloc.

Textul este parte a materialului „Cartea și lectura. O chestiune de context”

Cum citim, ce citim, în ce ritm, în ce scop? Cărțile și ecosistemul lor au fost asaltate de revoluția digitală, de comportamente de consum informațional care s-au modificat în timp foarte scurt la scara istoriei și care pun sub semnul întrebării cititul așa cum a fost acesta practicat timp de secole. Care este motivația pentru care citim? Citim de plăcere sau din obligație, citim din curiozitate intelectuală sau din plictiseală, citim pentru că „trebuie” sau pentru că am dezvoltat o adicție la cărți? Cititul în afara rigorilor profesionale se supune unei rigori personale, ori e ghidat de capriciu? Lectura pe suport digital este la fel de reconfortantă precum cea pe hârtie? Va mai supraviețui cartea ca atare? Va fi ea apanajul unor nostalgici și inițiați, la fel cum azi numismatica este apanajul unor inițiați și pasionați de monede vechi? (Iulia Alexa)

CITEȘTE ÎN FORMATELE ACTIVE DE MAI JOS

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.