Efectul de oglindă. „Limite” la Centrul de Teatru Educațional Replika

Spectacolul ar trebui văzut și revăzut de cât mai mulți profesori, elevi și părinți, pentru că el reprezintă un exercițiu puternic de conștientizare a limitelor de ordin uman care perturbă sau împiedică manifestarea a ceea ce ar trebui să însemne normalitatea sistemului educațional din România.

Textul scris de Mihaela Michailov și Radu Apostol pornește de la un caz real și amprentează această realitate cu un stil care generează în egală măsură emoție și reflecție lucidă. Bazat pe cercetarea contextului care constituie miezul spectacolului, „Limite” este un text emoționant care primește o materializare scenică de calitate la care contribuie viziunea regizorală (concomitant poetică și pragmatică) a lui Radu Apostol, prezența scenică fără fisură a Mihaelei Rădescu, care realizează cu siguranță una dintre cele mai valoroase interpretări din contextul teatral actual, decorul proiectat de Gabi Albu și costumul proiectat de Irina Gâdiuță, creația video a Elenei Găgeanu și, într-o măsură covârșitoare modul în care Alex Bălă construiește spațiul sonor al spectacolului.

Spectacolul este construit pornind de la un caz real de bullying, reprezentat de abuzarea unei fetițe de către un coleg cu probleme băgate “sub preș” ca urmare a statutului social al agresorului, a avantajelor pe care le are școala de pe urma puterii financiare a părinților acestuia. Un aspect important este acela că fetița este marginalizată pe de o parte pentru că supraponderabilitatea ei este ținta ironiilor unor colegi instigați de băiatul agresor, pe de altă parte pentru că familia ei nu se situează pe o treaptă prea înaltă a ierarhiei sociale.

Situația prezentată fiind una extinsă în multe contexte este ușor de recunoscut de public, iar faptul că ea este prezentă în învățământ reprezintă un caz particular al unei simptomatologii sociale îngrijorător de răspândite care antrenează dileme etice, pertubări grave la nivel social sau abuzuri de diverse forme.

Planul etic este reprezentat în spectacol de poziționarea dirigintei agresorului, care afirmă problemă de fond, protejând victima și refuzând să fie mituită, ceea ce declanșează noi forme de abuz emoțional, alimentate de familia băiatului și susținute de profesoara care ocupă funcția de conducere a școlii și care, cândva, i-a fost elevă dirigintei, afirmând acum, într-un mod mai mult sau mai puțin camuflat o poziție de putere expusă într-o formă care explică foarte clar raporarea sa la părintele finanțator. Spectacolul evoluează într-o adevărată instalație pedagogică, într-o reprezentare scenică a cancelariei, toate cadrele didactice fiind interpretate de Mihaela Rădescu.

Efectele de voce realizate de Alex Bălă conturează și mai clar personajele cărora Mihaela Rădescu le găsește chei de interpretare distincte. Machiajul și costumul fragil (care este folosit o singură dată în fiecare spectacol) completează acest tablou al condiției pedagogilor din școala actuală, care duc cu ei moșteniri ideologice vechi, sau, după caz, se zbat să așeze demersul profesoral pe un drum aflat în acord cu exigențele contemporane.

Groapa de nisip conținută în decor ascunde obiecte de uz școlar care vor trezi amintiri puternice celor care au frecventat școala de dinainte de 1989. Prin dezgroparea acestor obiecte revelează, astfel, bazele pe care încă stau practicile pedagogice din școlile noastre, se realizează o anamneză menită să arate rezistența opusă unor schimbări necesare de către contextul educațional autohton. Funcția decorului face din spectacol un adevărat șantier performativ locuit de instalația umană de mare complexitate reprezentată de identitățile jonglate impecabil de Mihaela Rădescu.

Nu îmi pot reprezenta contextul cultural românesc fără existența Centrului de Teatru Educațional Replika, fără munții pe care echipa sa i-a mutat efectiv din loc în ultimii ani. Pentru că da, în situația în care se află învățământul românesc pare un efort de a muta munții din loc, pare o tentativă complet donquijottescă să schimbi mentalități, să creezi artă comunitară de calitate, să dezvolți publicuri care să se implice activ la rândul lor în demersuri cât mai creative, să stabilești vizibil și eficient o relație organică între artă și educație, să animi comunități și instituții educaționale care poartă traumele unui viciu de înțelegere a funcției pedagogiei.

Spectacolele și manifestările culturale prezentate la Replika (fie că au fost producții proprii, fie realizate în parteneriat sau găzduite) sunt cărămizile unei construcții ce adăpostește inițiative care deja schimbă fața adesea maltratată a sferei educaționale autohtone. În condiții precare de finanțare, cu un spațiu pentru care s-au depus eforturi uriașe pentru a fi păstrat funcțional (vă amintiți, desigur, povestea cu acoperișul de la Replika), dar mai ales în condiții de luptă cu prejudecăți legate de funcția educației în societate, acest loc se instituie ca un nucleu din care se propagă schimbări sociale benefice, concrete, la nivel individual și colectiv.

Despre recentul spectacol „Limite” de la Replika îmi este aproape imposibil să pretind că aș putea vorbi cu un grad crescut de obiectivitate, pentru că mi-a trezit amintiri puternice despre o perioadă importantă a vieții mele, aceea când eram cadru didactic. Spectacolul a avut într-un procent covârșitor un efect de oglindă asupra mea, am regăsit situații, sintagme și contexte cu care m-am confruntat în acei ani. Având în vedere că textul spectacolului este construit din perspectiva cadrului didactic, că realitatea din școală este filtrată prin prisma pedagogului, relaționarea cu textul s-a produs foarte personal, demersul critic și analitic instalându-se ulterior. Am putut regăsi în acest spectacol ceea ce aș putea numi cu ușurință paradigmele cancelariei, am revizitat tipologii cu care am relaționat, cu care am empatizat sau cu care am avut conflicte deschise.

foto: Augustina Iohan și Oana Monica Nae

 

Lasă un răspuns