Diplomația albă

| Un text de George Maior |

Puterea soft are o arie extrem de largă de exprimare, de la domeniul intelectual, cultural (scriitori, artiști vizuali, muzicieni etc.) până în zona sportului despre care vorbim acum, unificând toate aceste domenii diverse și distincte într-un narativ ce conferă substanță cognitivă, imagologică și de credibilitate statului și, în cele din urmă, societății ca atare.

 

Lui George Mihu

Succesul Simonei Halep la Wimbledon a reprezentat, fără îndoială, cel mai semnificativ moment de imagine pozitivă a României în lume din ultimii ani. Echivalent al campionatelor mondiale de fotbal, al Superbowl-ului american, al turneelor Masters de golf, Wimbledonul atrage privirile, comentariile, discuțiile în media internațională, în straturi diverse ale societății globale, la un nivel de intensitate și vizibilitate maximă.

Faptul că un român a câștigat acest trofeu este pe deplin meritul acelui român. Simona Halep nu a fost sprijinită în cariera sa de statul român ca atare. S-a descurcat singură, cu ajutorul familiei, cu resurse puține și talent mult, cu sacrificiu individual pentru a atinge acest statut excepțional într-o lume dură și competitivă.
Dacă statul român nu a ajutat-o pe Simona – așa cum de altfel au remarcat mulți alți comentatori –, Simona i-a făcut un cadou neașteptat, pe care acesta ar trebui să-l folosească inteligent. Din păcate, statului român îi lipsesc în momentul de față acele instrumente de strategie pentru a putea valorifica astfel de reușite remarcabile, dar și o anumită capacitate intelectuală de a înțelege valoarea acestei noi puteri, fluide și subtile.
Cu mijloacele tradiționale aflate la îndemână, statul român i-a oferit Simonei distincții și mulțumiri (absolut firești) și a organizat manifestări în onoarea Simonei. Campioanei de la Wimbledon i s-au oferit chiar funcții onorifice, în măsură, poate, să le aducă beneficii de imagine tocmai acelora care ar fi trebuit să o sprijine în drumul către performanță. Dincolo de asemenea abordări, statul român trebuie să gândească rapid cum să operaționalizeze la nivel practic această șansă oferită de Simona, în beneficiul României. Cu alte cuvinte, statul trebuie să știe cum să integreze „diplomația albă” (parafrazând cunoscuta metaforă a tenisului ca „sport alb”) în diplomația clasică.
Scriam de multă vreme despre ceea ce se numește puterea soft a statului, ca element vital în promovarea credibilă a intereselor, în întărirea imaginii sale și a capacității sale de a acționa în plan extern. Articulată de profesorul Joseph Nye de la Universitatea Harvard, puterea soft ar trebui înțeleasă ca acel tip de capabilitate care îi conferă statului forță de exprimare, de narativ și de discurs ce poate antrena obiective strategice în politica externă. Ea se alătură puterii clasice, de tip militar sau economic, la nivel cognitiv, sporind capacitatea de valorificare a acestor atribute materiale. Puterea soft are o arie extrem de largă de exprimare, de la domeniul intelectual, cultural (scriitori, artiști vizuali, muzicieni etc.) până în zona sportului despre care vorbim acum, unificând toate aceste domenii diverse și distincte într-un narativ ce conferă substanță cognitivă, imagologică și de credibilitate statului și, în cele din urmă, societății ca atare.
O strategie soft e dificil de articulat pentru că ar presupune un efort imaginativ, creativ, care iese din tipologiile de gândire și de exprimare specifice birocrațiilor. Implică, mai ales, resurse direcționate inteligent, astfel încât să ajungă la personalitățile care pot contribui la exercițiul extern al puterii soft. Personalități de care nu ducem lipsă, dar care sunt adesea ascunse în anonimat, prinse în magnitudinea problemelor cotidiene, limitate în capacitatea de a își proiecta singure elementele de creație, expresie, discurs.
Instituțiile care ar trebui să fie implicate în elaborarea și asigurarea resurselor pentru o strategie soft, precum Institutul Cultural Român, Ministerul Culturii, Ministerul Educației și Cercetării, trebuie să își dezvolte capacitatea de a inova în elaborarea unor astfel de strategii, de a depăși gândirea adesea dogmatică la care duce invariabil exercițiul birocratic. Nu în ultimul rând, este necesară integrarea demersurilor acestor instituții, de o manieră care face posibilă înțelegerea potențialului uriaș al puterii soft și a modalităților ingenioase în care poate fi valorificată și direcționată, în beneficiul statului.
Așa că, până când, poate, vom reflecta mai mult și, în baza rezultatelor reflecției, vom decide să acționăm, să-i mulțumim Simonei pentru darul de „diplomație albă” oferit nouă, statului și societății și să sperăm, chiar să visăm, că la aniversarea următoarei sute de ani de existență a României vom mai primi asemenea daruri și vor mai exista o Simona, un Lucian Blaga, un Enescu, un Palade, un Brâncuși etc. Poate vor reflecta și aceia care răcnesc din toți rărunchii că trebuie să fim demni, independenți, suverani, în lumea globalizării și a „imperiilor ascunse” care ne transformă în „colonii”, dar care nu sunt capabili să înțeleagă că demnitatea și imaginea țării se fac (așa cum a făcut Simona), nu se declamă într-un discurs limitat și steril.

CITEȘTE ÎN FORMATELE ACTIVE DE MAI JOS

Ultimele postari ale lui George Maior (vezi toate)

Lasă un răspuns