„Fiul Sofiei”, filmul din 2017 al Elinei Psykou, depășește granițele dramei sociale și pășește pe tărâmul ambiguu și iluzoriu al imaginației, devenind o expresie a artei puse față în față cu realitatea și istoria. Un film straniu, despre stranietatea sufletului tânăr confruntat cu stranietatea vieții; cu alte cuvinte, un nou film din „valul straniu al cinematografiei grecești”.
Indubitabil, Elina Psykou și-a făcut un loc al ei în “the weird wave of Greek cinema” încă de la primul film, „Eterna reîntoarcere a lui Antonis Paraskevas”, care a fost proiectat și în România, la ediția din 2014 a Festivalului Filmului European. Filmul a atras atenția criticii și a fost răsplătit cu premii importante, lansând-o pe Psykou în primele rânduri ale tinerelor speranțe din cinematografia greacă. Stranietatea subiectului, asociată cu stranietatea comportamentală a personajului principal (un binecunoscut prezentator TV dispărut subit, dar care își pregătește reapariția triumfătoare), cadrele lungi și statice, alegoria presimțită în spatele acestor mișcări inexplicabile (dispariția Greciei din lumina reflectoarelor și mult așteptata și glorioasa ei revenire), toate acestea sunt elemente pe care le regăsim la colegii de generație ai Elinei Psykou, cumulate paradigmatic în filmele lui Lanthimos. Dar tânăra regizoare are o voce proprie și reușește să evite milimetric mimetismul, fapt dovedit de cel de-al doilea film al său, „Fiul Sofiei” (2017), proiectat, și el, în România cu prilejul Festivalului Filmului European, ajuns la ediția a XXIII-a în 2019.
Ca și în cazul primului ei film, Elina Psykou semnează și acum atât regia, cât și scenariul, păstrând registrul stranietății noului val al cinematografiei grecești. Deși pornește de la un subiect social destul de bătătorit – acela al emigranților din Grecia –, Psykou îi adaugă o tușă suprarealistă, ce conduce filmul pe un făgaș nici el extrem de original, dar care stârnește și păstrează interesul spectatorului prin sensibilitate și prin gradul ei de abstracțiune.
Personajul principal este Mișa, care, după o perioadă de doi ani în care s-a aflat departe de mama sa, vine în Grecia pentru a i se alătura acesteia în condiții necunoscute inițial, ceea ce alimentează emoțional atât viața copilului, cât și trama filmului. Asemenea multor emigrante (din Rusia, România, Albania etc.), Sofia a trecut și ea de la statutul de menajeră la acela de soție a unui domn în vârstă, aici un pensionar ușor despotic și ursuz, care încă se hrănește cu perioada sa de celebritate, când, sub numele de „Bunicul Pământului”, realiza emisiuni televizate și le spunea povești nemuritoare copiilor. Vârsta fragedă a lui Mișa, precum și situația stranie în care acesta se trezește peste noapte, fără a i se fi explicat dinainte toate datele problemei, sunt creuzetul în care se nasc stări afective confuze și chinuitoare, ce își găsesc expresia, dar și rezolvarea în imaginație, aici intervenind tușa suprarealistă amintită mai sus.
Contextul venirii lui Mișa din Rusia nu este ales întâmplător. Ne aflăm în vara lui 2004, când Jocurile Olimpice se desfășoară la Atena, prilej tocmai bun pentru a etala o glorie fulgurantă a Greciei, precum și o lecție despre trecutul pe care această țară îl trage după sine fără a ști cum să-l asimileze prezentului. Mr. Nikos, tatăl vitreg, îi ține lecții de limbă greacă tânărului Mișa, care nu sunt altceva decât clișee din istoria atât de dragă grecului, dar care rămân incomprehensibile străinului din cauza atât a barierei lingvistice, cât și a celei culturale. Singura limbă universală, în care Mișa se mișcă cu lejeritate, dar într-o totală singurătate, este aceea a imaginației, care oferă ieșirea din prezent și, deopotrivă, din viața atât de constrângătoare prin toate barierele sale. Finalul rămâne deschis, dar bănuit, sporind senzația de stranietate susținută de întregul film.
Elina Psykou execută cu grație și abstract un „portret al artistului la tinerețe”, Mișa devenind emblematic pentru întregul demers al artei de a aborda realul, de a codifica și decodifica limbaje, de a face un pas în față în raport cu drama socială și istorică a unei Grecii prea vlăguite de propriul trecut.
- Proză. Provizii și vinovăție - 4 iunie 2020
- Film. Anytime, online - 4 iunie 2020
- Arta parfumului. O artă volatilă, cu un statut pe măsură - 26 februarie 2020