Despre „Touch me not” și cariera lui internațională: „Vine într-un moment în care e foarte mare nevoie de discuția pe care o deschide”

(Intervenție în dezbaterea „Filmul românesc la el acasă”, realizată de Iuliana Alexa)

Cum spun la un moment dat chiar în film, când aveam 20 de ani, credeam că știu totul despre intimitate, despre cum funcționează relațiile, despre erotism, frumusețe, corp etc. Aveam foarte multe „certitudini”. După următorii 20 de ani de contact cu viața reală, toate „certitudinile” astea și-au pierdut treptat din claritate, au început să fie puse sub semnul întrebării de experiențele trăite, s-au relativizat în timp. Am realizat că, de fapt, nu știu mare lucru și că realitatea e mult mai complexă decât „ficțiunile” noastre normative, decât ideile pre-construite pe care le asimilam din familie, educație, societate.
„Touch me not” a început ca un proces auto-reflexiv, cu intenția de a uita tot ce credeam că „știu” și a re-descoperi, cu deschidere și curiozitate, cum trăiesc de fapt oamenii experiența asta adesea atât de dificilă și plină de contradicții a intimității.
Corpul nostru, intimitatea, sexualitatea sunt aspecte atat de importante și naturale ale vieții și identității noastre, totuși ne este atât de greu să vorbim despre ele, sunt înconjurate de atâtea tabuuri și blocaje. „Touch me not” este un film-cercetare despre intimitate si o invitație la dialog, încurajează spectatorii să își pună la îndoială propriile idei, să treacă prin același proces auto-reflexiv prin care trecem și noi, protagoniștii filmului.

„Touch me not” îți propune să te uiți înăuntrul tău și să pui sub semnul întrebării sau să reconsideri modul în care vezi și simți. Cred că de asta filmul și este atât de inconfortabil pentru anumiți spectatori, pentru că te scoate din zona aceea în care crezi ca ești sigur de lucruri, că ai certitudini. Propune perspective noi și surprinzătoare care destabilizează. Dialogul ăsta face ca filmul să devina un fel de oglindă în care spectatorul se poate privi și poate să vadă niște posibilități ale lui însuși, la care poate nu s-a gândit până acum sau pe care îi e frică să le accepte.
Mă inspiră foarte tare – și in acelasi timp este și o mare provocare pentru mine – să mă întâlnesc cu publicul în cinema și să observ emoțiile puternice și neașteptate pe care filmul le stârnește. Sunt reacții foarte diferite, de la persoană la persoană. De multe ori, oamenilor le e dificil să articuleze în cuvinte ce au simțit, durează ceva până sunt capabili să verbalizeze ce a creat filmul în interiorul lor. Psihanalistul cu care am colaborat de-a lungul procesului crede că asta se întâmplă pentru că filmul intră într-un dialog direct cu sistemul nostru limbic, cu așa-numitul „creier emoțional”, cu cea mai veche zonă a minții noastre, responsabilă pentru emoțiile primare și pentru memoria de dinainte de limbaj. De-a lungul anului pe care l-am petrecut călătorind cu „Touch me not” prin lume, publicul a întâmpinat filmul cu foarte multă căldură și deschidere peste tot, iar publicul român nu e diferit deloc în privința asta, dimpotrivă, întâlnirile cu spectatorii din țară au fost printre cele mai reușite de până acum. E fascinant să vezi cum oamenii se deschid emoțional după proiecții și încep să ne împărtășească propriile experiențe și sentimente. Reacțiile inițiale față de film, după ce a câștigat Ursul de Aur la Berlin, au fost divizate și contradictorii, acoperind tot spectrul, de la atacuri gratuite la aprecieri entuziaste. Am remarcat în principal rezistență din partea unor profesioniști din industrie și a unor critici care poate că au fost destabilizați de o astfel de propunere cinematografică, pe care nu o puteau așeza în categorii previzibile. Însă, în întâlnirile cu publicul larg, nu am întâlnit rezistența asta, dimpotrivă. Înțeleg și respect toate reacțiile pe care filmul le poate stârni, însă cred că industria filmului riscă uneori să subestimeze inteligența emoțională a omului obișnuit interesat de cinema.
Și cred că „Touch me not” vine într-un moment în care e foarte mare nevoie de discuția pe care o deschide. În lumea de astăzi, în care ne confruntăm cu atâtea prejudecăți și ne e din ce în ce mai frică de aproapele nostru, filmul propune o „împrietenire” cu el, cu un „celălalt”, care poate fi de multe ori diferit de tine. Ar fi bine ca respectul față de acest „celălalt” și acceptarea diferenței să „go without saying”, cum zice englezul, să fie ceva implicit. Dar, din păcate, nu e cazul încă. Foarte des, în relațiile noastre de zi cu zi, apar relațiile de putere, problemele de intoleranță și de judecare a celuilalt, de pus etichete negative. E foarte ușor să judeci pe cineva pentru că are un corp diferit sau o orientare diferită sau are altă viziune despre lume decât tine. „Touch me not” propune o deschidere de perspective, încearcă să arate și alte moduri de a vedea lucrurile, care sunt la fel de valide și interesante ca și cele normative, și invită la empatie, la a te pune în pielea celuilalt. Un fel de memento al salutului maiaș „Tu esti un alt eu”, un fel de „Bună ziua” în această cultură, acum mii de ani.
Prin controversa intensă pe care a stârnit-o încă de la premiera sa mondială, „Touch me not” a deschis un spațiu de auto-reflexivitate, trecând dincolo de cinema, în zona dezbaterii publice. Validarea pe care am avut șansa s-o primim la Berlinală, prin cele două premii – Ursul de Aur și Premiul pentru cel mai bun debut –, a fost urmată de un traseu internațional extins atât în circuitul festivalier, cât și în rețeaua de distribuție cinematografică. Filmul a fost distribuit în peste 30 de țări din Europa, America și Asia și a ajuns în festivaluri precum Toronto, Karlovy Vary, BFI London Film Festival, Viennale, Sydney, Istanbul, Moscova, Sofia și multe altele. Și s-a bucurat de o primire entuziastă din partea presei internaționale, cu recenzii pozitive în principalele publicații din fiecare din aceste țări: „New York Times”, „Los Angeles Times”, „Hollywood Reporter”, „Sight & Sound”, „Die Zeit”, „Les Inrockuptibles”, „Telerama”, „La Vanguardia” etc.
Expunerea internațională a oferit o platformă solidă pentru dialogul acesta transformativ, dialog pe care l-am susținut prin crearea proiectului itinerant „Touch me not – Politicile Corpului”. Prin acest proiect am oferit publicului de pretutindeni oportunitatea de a continua conversația deschisă de film printr-un dialog direct cu protagoniștii – cei mai multi dintre ei sunt activiști pasionați pentru drepturile omului din toate colțurile Europei – pe tema subiectelor explorate în film: granițele personale, corpul ca un „câmp de luptă” al ideologiilor, alteritatea, intimitatea și dizabilitatea, fluiditatea genurilor, frumusețea non-normativă, libertatea personală.
Cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, al Uniunii Cineaștilor din România și al Institutului Cultural Român, dezbaterile publice „Politicile Corpului” au însoțit călătoria internațională a filmului în principalele festivaluri și în lansările din cinematografe din Europa și America de Nord: premiera americană de la MoMA, Muzeul de Artă Modernă din New York, cea britanică de la BFI London Film Festival și ICA Institute for Contemporary Arts London, cea germană, cu un tur al dezbaterilor prin câteva orașe-cheie, din Berlin la DOK Leipzig, organizat în parteneriat cu Berlinala; lansarea austriacă de la Viennale Film Festival; lansarea în Olanda la IDFA International Festival Amsterdam, premiera cehă de la Festivalul Internațional de Film Karlovy Vary, premiera românească la Festivalul Internațional de Film Transilvania și altele. Peste tot am întâlnit un public inteligent, sensibil, deschis, dornic de dialog.
După această călătorie în jurul pământului am fost foarte fericiți să ne întoarcem acasă și să aducem și în România acest proces auto-reflexiv. Filmul a fost lansat în cinematografele din toată țara pe 15 martie, în cadrul Festivalului One World, și s-a bucurat de o primire călduroasă atât din partea presei naționale – cu peste 50 de articole și cronici pozitive în publicații precum „Adevărul,” „Observatorul Cultural”, „Hotnews”, „Vice”, „Libertatea”, „Cinemagia” etc, – cât și din partea publicului, clasându-se pe locul patru în primul weekend ca număr de spectatori în box-office-ul național.
Ar fi, cred, binevenit dacă filmul și dialogul pe care acesta îl deschide ar reuși să schimbe ceva la nivel de percepție. Cum spune unul dintre protagoniștii noștri cheie, Christian Bayerlein: „vreau să-ți schimb perspectiva ție, privitorule, și să te fac să devii conștient de binecuvântarea pe care o reprezintă corpul tău, să te bucuri de el și să-l celebrezi în fiecare zi.(…) Nu lăsa societatea să-ți spună cine ești, cum să-ți trăiești viața intimă! Ascultă ce simți cu adevărat, vocea ta interioară, și mergi pe drumul tău“.
Nu am făcut filmul cu o intenție politică, intenția de la care am pornit a fost să ne eliberăm de ideile noastre pre-construite și să avem deschiderea pentru a vedea cum relaționează oamenii într-adevăr. A fost un proces de re-învățare a intimității pentru fiecare dintre noi. Inevitabil, dacă începi să explorezi lumea reală, realitatea se dezvăluie în toată complexitatea și diversitatea ei, adesea diferită de „ficțiunile” noastre normative. Norma e stabilită de majoritate, sunt însă și multe alte moduri de a relaționa, de a-ți trăi intimitatea, tipuri de frumusețe, de corp, viziuni despre lume diferite de cele normative, dar la fel de umane, de firești, de valide. Și diferența de normă e la fel de „normală“ că orice normă.
Ne-am dat seama în proces că personalul și explorarea asta auto-reflexivă devin implicit politice, pentru că deschiderea interioară are implicit un impact asupra modului în care relaționezi cu celălalt, la nivel de comunitate. De asta cred că „Touch me not” e un film necesar. Cred că, mergând așa, în interior, poți schimba lucruri nu doar în tine, ci și implicit în relația cu celălalt și la nivel de comunitate.
În timpul distribuției filmului am primit foarte multe invitații de la universități din țară și din străinătate, care-și doresc să le prezinte studenților filmul, însoțit de dezbaterea extinsă cu protagoniștii. Invitațiile au venit nu doar de la facultăți de film sau arte vizuale, ci și, foarte interesant, de la departamentele de psihologie, sociologie, științe politice, medicină, gender studies etc. De aceea, pentru toamna aceasta pregătim un tur educațional complex, cu dezbateri „Touch me not – Politicile Corpului”, care se va desfășura în România, Canada, Suedia, Franța și Belgia.
În afară de asta, „Touch me not” e doar prima parte dintr-un proiect artistic gândit să funcționeze pe mai multe platforme, proiect sprijinit, printre alții, de Centrul Pompidou din Paris, MNAC București, Muzeul de Artă Modernă din Varșovia și Centrul de Artă Spinnerei din Leizpig. E o cercetare artistică extinsă ce va lua diverse forme, printre care mai multe lungmetraje, un performance interactiv, o instalație video, o serie de filme în formate mai scurte. Următorul film de lungmetraj care va ieși din această cercetare este într-adevar o radiografie detaliată a unei relații, urmărită de-a lungul unei perioade extinse, cu susurile și josurile ei, concentrându-se mai ales pe modul în care timpul și subiectivitatea memoriei influențează felurile noastre de a experimenta intimitatea.


Adina Pintilie este regizor.
A fost premiată cu Ursul de Aur la ediția din 2018
a Berlinale, pentru filmul său de debut
„ Touch me not / Nu mă atinge-mă”.

VEZI ÎN FORMATELE ACTIVE DE MAI JOS

Lasă un răspuns