Despre seriale: „Endeavour” și „Money Heist”

Dacă sunteți curioși să vedeți ce face poliția (și) pe alte meleaguri – chiar și numai în lumea imaginației –, două seriale vă pot alina oboseala de care aminteam și în articolul despre „Stranger Things”. Ambele m-au prins strâns în dependența pe care mi-au creat-o, fiecare venind cu o propunere interesantă din punct de vedere scenaristic, regizoral și actoricesc. Pentru serile sufocante și leneșe de august, cele două serii te țin în priză și te fac să uiți de griji, căldură, Poliția Română și ANAF.

Prima serie pe care v-o supun atenției este o producție britanică intitulată „Endeavour”, care rescrie anii de tinerețe ai inspectorului de poliție Morse. Episodul-pilot a fost difuzat în 2012, iar seria s-a lansat în 2013, ajungând, în 2019, la numărul șase, cu episoade de lungimea unui film (în jur de o oră și jumătate). Ceea ce face ca această serie detectivistică să se remarce printre multe altele sunt imaginea impecabilă, construcția poveștii și, nu în ultimul rând, muzica. Exact, nu în ultimul rând… Atipic pentru produsele de consum în serie, acest serial conține muzică clasică de cea mai bună calitate, inspectorul Morse fiind un împătimit al genului și, în special, al operei. Poziția centrală pe care o ocupă muzica este confirmată și de fanii serialului, care alcătuiesc liste peste liste, un exemplu fiind site-ul morseandlewisandendeavour.com, care, pe lângă repertorierea pieselor muzicale ale serialului, cuprinde numeroase informații despre Colin Dexter, autorul seriei Morse, sau despre obiceiurile personajului său (ce mănâncă, ce ascultă sau care sunt femeile din viața lui). Muzica nu este doar adjuvant de atmosferă, ea devine chiar un element esențial în unele cazuri la care lucrează Morse (cum ar fi în episoadele „Fugue” sau „Nocturne”).

Pe lângă muzică, farmecul serialului este dat, desigur, de figura lui Morse, întruchipat excepțional de actorul Shaun Evans. Amestecul de fragilitate, sensibilitate, nesiguranță, inteligență, la care se adaugă multe alte ingrediente care îi sporesc misterul, contribuie fără doar și poate la construirea unuia dintre cele mai interesante personaje din universul detectivistic.

Un alt serial care m-a prins în mrejele lui este „La Casa del Papel / Money Heist”, o producție a canalului Netflix. Spre deosebire de „Endeavour” – dar asta nu e singura deosebire dintre ele –, unde fiecare episod tratează un caz separat, firul unificator fiind povestea personală a inspectorului Morse, episoadele din „La Casa del Papel” se învârtesc în jurul unui eveniment central, care este urmărit în desfășurarea lui cronologică: ocuparea în forță a Monetăriei Naționale din Spania și încercarea celor două tabere – poliția și jefuitorii – să obțină câștig de cauză.

Ritmul este alert, victoriile sunt parțiale, la fel ca și înfrângerile, iar totul se construiește într-un joc amețitor și palpitant de puzzle, în care fiecare piesă-episod aduce lămuriri în plus despre personaje și acțiune. Mai sunt și unele inadvertențe, te mai indignezi – ca tot deșteptul așezat pe fotoliu, în siguranță – că ăia au făcut nu știu ce greșeală, că n-au văzut ce era de văzut etc., dar, în mare, serialul e coerent, iar replicile sunt, și ele, alerte și inteligente. Prin ritm și prin meciul continuu între poliție și nelegiuiți, prin fluctuarea neîncetată a simpatiei, care cel mai adesea înclină spre cei aflați în afara legii, seria asta îmi aduce aminte de „Breaking Bad”, alta care mi-a creat adicție. Nu am terminat de văzut tot serialul „La Casa del Papel”, dar știu că drogul tensiunii din film acționează insidios și precis. Abia aștept, în fiecare seară, să apăs butonul de play.

Așadar, de vară, lejer, vă recomand aceste două seriale care mai pompează un pic de adrenalină în creierul toropit.

Lasă un răspuns