Despre oameni și mandarine: „Tangerines” (2013)

Fața lumii e brăzdată de tot felul de războaie stârnite din pricini mari sau mici, dar oricum insuficiente pentru a justifica o crimă. Oamenii se aliniază în spatele unor simboluri sau entități care îi depășesc și, chipurile, îi exprimă, oferindu-le totodată justificarea perfectă pentru ceea ce ajung să devină – niște mașini de ucis. Omul își pierde chipul real, numele și orice altă referință la sine ca ființă purtătoare de valori, devine un număr care decimează alte numere. Atunci însă când confruntarea devine personală, față în față, lucrurile par să se schimbe. Soldatul devine conștient că dușmanul său e și el un om pe care îl așteaptă acasă o familie, e o ființă cu un univers egal cu al său.

„Tangerines”, filmul din 2013 al regizorului georgian Zaza Urushadze, este o poveste despre umanitatea din noi, despre această întâlnire față în față a două mașini de ucis care, cu prețul vieții, ajung să se perceapă pe sine – dar și pe celălalt – ca om. Filmul a fost nominalizat, atât la Oscar, cât și la Globurile de Aur, la categoria „Cel mai bun film într-o limbă străină”, iar faptul că nu a primit nici măcar una dintre cele două distincții nu poate fi decât regretabil. Asta, pentru că filmul atinge subiecte extrem de importante fără a fi deloc moralizator, didactic sau în vreun alt fel care să deranjeze.

Trama filmului este simplă, creând impresia unui spectacol de teatru. Spațiile de joc sunt limitate – ar putea fi, în fond, reduse la unul singur –, iar „recuzita” pusă la bătaie este sumară. Iar dacă aminteam de povestea, ea sună așa: într-un ținut din Abhazia – aflată între țărmul Mării Negre și latura vestică a Munților Caucaz –, cecenii și georgienii se războiesc între ei, la mijloc fiind prinși estonul Ivo și prietenul său, Margus, ocupați amândoi cu recolta de mandarine. Pentru Margus, războiul capătă, la urma urmelor, chipul și miza preocupărilor sale. Este un război „al citricelor”, cum spune el însuși, atâta vreme cât pământul pentru care se dă acel război abstract este pământul pe care Margus își cultivă mandarinele.

În urma unei confruntări izolate, Ivo se pricopsește cu două victime, un cecen și un georgian, pe care îi ia în grijă. Ura celor doi evoluează, trecând prin etape nuanțate, și se transformă, la capătul convalescenței celor doi, dacă nu într-o amiciție, atunci măcar într-o înțelegere a alterității, ca rezultat al unei istorii comune de suferință și vindecare.

Cazul izolat capătă o semnificație universală și devine emblematic pentru îndelungata istorie sângeroasă a omenirii. Cecenul și georgianul conțin întreaga umanitate împărțită în tabere ce fac abstracție de individual tocmai în numele individului. Invocând acel „mai bine” spre care tinde societatea, războiul nu face altceva decât să distrugă și bruma de valori care o susțin.

„Tangerines” este un comentariu subtil pe marginea ororilor de care oamenii sunt în stare în vederea acelui „mai bine”. Readuce în centrul poveștii omul, cu toate datele sale personale, subiective, care fac din el un univers a cărui distrugere înseamnă o crimă la scară universală.

Filmul este dominat de figura lui Ivo, interpretat de Lembit Ulfsak în tonuri calde și foarte umane, cu o înțelepciune ce reprezintă o cristalizare a unei filosofii de viață dintre cele mai simple și mai de bun-simț. La sfârșitul poveștii, te întrebi cu amărăciune de ce nu există mai mulți oameni de felul acesta, care cu siguranță ar face ca lumea să fie mai bună.

Lasă un răspuns