De ce nu susțin izolarea sau Despre noile forme ale sărăciei

Îmi place istoria, dar ea nu e un loc în care să poți trăi. Poți trăi doar în prezent. Iar istoria e valoroasă doar când aduce instrumente care te ajută să trăiești (puțin) în viitor. Cu o jumătate de pas. Iar pentru asta trebuie citită inteligent și creativ.

Istoria ne arată că nu au fost dintotdeauna granițe. Că ele, ca și cetățenia, au apărut după războiul de 30 de ani. Că au fost un mare pas înainte, comparat cu „lipirea de glie” a perioadei precedente, dar că ambele – cetățenia și granițele – sunt o extensie inteligentă, compatibilă cu epoca modernă, a „lipirii de pământ”. S-au lărgit mult limitele, au fost dinamizate relațiile și ierarhia socială din cadrul acestora, au fost creați noi fermenți culturali și artistici – dar limitele au rămas prezente, iar adesea au fost apăsătoare. Mai mult, rigidizarea acestor limite a fost combustibilul oricărui totalitarism și chiar al terorismului de stat în atâtea cazuri din secolul 20.
Mobilitatea pe care o aduce globalismul extinde și mai mult limitele. E iluzoriu că ele ar dispărea, dar, devenind mai largi, aduc o reducere a presiunii pe condiția umană. Fie că e cazul globalizării informației, prin internet și prin noile capacități comunicaționale, fie al globalizării capitalului, fie al constituirii de entități politico-economice suprastatale, fie, pur și simplu, al migrației populației. Individul și individualul capătă un spațiu mai mare de expresie și de afirmare.
Sigur, o asemenea „lume lărgită” are nevoi de reguli și vectori de funcționare. Și-i va găsi singură, când va veni timpul. Dar acum încă își testează funcțiile și capacitățile, trăim acea emulație „hectică” prin care a trecut și societatea renascentistă înainte de a defini acceptabilul și inacceptabilul. Este și asta o lecție a istoriei, disponibilă, bine documentată – criza societății medievale în tranziția ei către iluminism și capital; ca și acum, în centrul crizei politico-sociale se afla o tehnologie comunicațională democratizantă. Cu cinci secole în urmă cartea și tiparul erau tehnologia care topea anchilozatele relații sociale. Azi este internetul.
Sunt stridențe, sunt riscuri, sunt exacerbări ale inegalităților – ale inegalităților culturale în primul rând. Pentru că, dacă revoluțiile romantice și preromantice aveau în substrat abstractizarea, generalizarea și lichefierea capitalurilor, substratul actualelor schimbări este unul care ține de creativitate: licențe, patente, conținut premium, know-how sensibil, informație privilegiată și tehnologii bazate pe asemenea informație. Însă prima barieră este aceea a accesului și a know-how-ului esențial. Pe de altă parte, globalizarea și fenomenele conexe sunt, prin excelență, fenomene culturale. Unele care afectează teribil fundamentul și cutumele actualelor așezăminte instituționale, croite încă pentru epoci trecute.
În noua lume a creativității, sărăcia înseamnă lipsa accesului, izolarea. Lipsa unei educații utile și bine articulate. Acceptarea situației de a fi devenit obsolet. Autoizolarea în orice formă de paseism sau autocompătimire. Lipsa networkingului social și intelectual.
E o realitate care aduce multe provocări pentru fiecare individ și pentru orice tip de instituție. Confuzia pe care o aduc unele tempo-uri din dinamica socială, hiperdezvoltarea prezenteismului, adoptarea a-critică a tot felul de mode și futilități sunt elemente care pot stimula reflexe conservatoare. Cu precădere instituțiile – și statul, ca sumă geometrică a acestora – sunt tentate de conservatorism și izolaționism. E și o doză de firesc aici pentru că ele nu își permit aventura pe terenuri necartografiate. Însă răspunsul corect este cartografierea noilor realități, redefinirea strategică și tactică. Nu discursul romantic și ultraconservator. Pentru că în noua tranziție, ca în toate tranzițiile de până acum, unele state vor da faliment și unele vor prospera, iar inadaptarea e drumul sigur spre eșec.
Când noile tehnologii și globalizarea se vor osifica și ele într-o măsură, noua societate va păstra mult mai multe lucruri din cea veche decât am fi astăzi tentați să credem. Și nu tehnologiile-vedetă de azi vor fi cele pe care istoria le va reține, ci elemente de substrat ideatic și social cărora azi nici nu le intuim valoarea. Însă, dacă substanța noii lumi este creativă și culturală, atitudinea critică, disponibilitatea, stimularea accesului, interculturalitatea și multidisciplinaritatea, polilingvismul, mobilitatea constituie primele trepte ale adaptării și ale succesului.

Ultimele postari ale lui Nicu Ilie (vezi toate)

Lasă un răspuns