Cine este Marty?

O perspectivă asupra filmului „Beautiful Girls”(1996) după un scenariu de Scott Rosenberg

„Beautiful Girls” (1996) este un film care are în prim plan prietenia, viața de relație și maturizarea. Protagoniștii sunt foști colegi de liceu care au probleme în confruntarea cu viața de adult și cu provocările pe care această confruntare le aduce atât pe plan profesional cât și pe plan emoțional.

Deși filmul pare să spună o poveste egală, fără să discrimineze în ceea ce privește destinele celor implicați, accentul cade pe Willie Conway (interpretat de Timothy Hutton), care se întoarce acasă, într-un orășel de provincie din Massachusetts, pentru a participa la întâlnirea cu foștii colegi. Aflat într-o relație stabilă, și fiind după toate standardele un adult, el dezvoltă totuși o atracție controversată față de Marty, o fată de 13 ani care îi este vecină (interpretată de Natalie Portman). Scenaristul Scott Rosenberg recunoaște într-un interviu că a scris scenariul în jurul vârstei de 30 de ani pe când se afla în orașul său natal Needham și că povestea este astfel inspirată din experiența proprie. Având în vedere că el era la vremea respectivă un scenarist aspirant al cărui succes aștepta confirmarea, se pot vedea paralele între persoana sa reală și personajul Willie Conway. Cel din urmă este în film un pianist aspirant care se întoarce, la fel ca Rosenberg, din urbanul strălucitor în provincia abulică și neinteresantă. Totuși, Rosenberg nu dă niciun fel de detaliu despre adevărata Marty, sau nici chiar despre existența ei în viața reală. Mai mult, autorul unei cronici apărute în ziarul „The Guardian” este absolut convins că Marty nu ar putea fi reală: „she could only be a fiction, this girl so wise and funny”.

Deși Natalie Portman a fost intervievată direct referitor la rolul ei de atunci, făcându-se aluzia la nuanțe de pedofilie și la felul în care copilul care ea era la vârsta de 13 ani a făcut față respectivului rol, relația dintre cei doi sugerează mai mult un sentiment platonic, bazat pe ideal. Marty se descrie chiar ea ca fiind un „un suflet bătrân”, ceea ce în traducerea românească nu sună nici pe departe la fel de elegant precum varianta în engleză „an old soul”. Ne aflăm în faţa idealului și nu a pedofiliei (un cuvânt prea greu aici, care distruge și subminează parcă întregul personaj) fiindcă nu există nimic care să trimită la promiscuitate în Marty. Ea este un model al purității (însă nu neapărat al inocenței), nu este stridentă și mai mult decât toate, nu este trivială. Pare să fie acel tip de persoană cu o pătrundere a realității care deviază de la sentimentul comun; o pătrundere care nu îi este străină nici lui Willie, deoarece acesta este locul în care viețile celor doi se intersectează: o avanscenă a artei și a filozofiei.

Marty este precoce, și prin precocitatea ei (chiar ea însăși se descrie așa:” I’m thirteen and suffering from like terminal precociousness”) pare oarecum ireală.Trece fără niciun fel de dificultate de la discuții despre desene animate și dulciuri la cele despre iubiri adolescentine și contracepție. Este amuzantă, dar păstrează totuși un aer de seriozitate. Este capabilă să facă obiectul unei semiotici complexe din zăpada căzută pe trotuar, atunci când ghicește motivul pentru care Willie se împotmolește: „You either live in the city or in a warm climate”.

Se poate presupune chiar că Natalie Portman nu a înțeles în totalitate rolul pe care îl joacă, la fel cum o descrie Mark Schorer în textul său „Technique as Discovery” (1948) pe Emily Brontë, autoarea „Wuthering Heights”: „[…] prin ceea ce ar putea fi un accident al tehnicii, revelația este realizată în mod semnificativ. Emily Brontë pare să fi dat întâmplător peste perspectivele care definesc forma și tema cărții ei. Dacă a știut de la bun început, sau chiar și numai la final, ce anume a făcut este îndoielnic; dar ceea ce a făcut în mod magistral, se vede cu ochiul liber”.

În cele din urmă este mai mult decât evident că lui Rosenberg nu îi sunt deloc străini marii clasici ai literaturii universale, fiind alumnus al Universității din Boston și al UCLA. Într-unul dintre interviurile sale face apel la Homer, iar Marty îl citează pe Shakespeare. Totuși, lucrurile nu se opresc aici: el arată și abilitatea de a se distanța de literatura înaltă și de a pune cultura populară pe aceeași treaptă cu sublimul, atunci când Winnie-the-Pooh (faimosul personaj animat al Walt Disney – inspirat din cărțile lui A.A. Milne) sau Pink Floyd capătă un loc de cinste în conversația dintre Marty și Willie, alături de Shakespeare.

Lasă un răspuns