Augustin Buzura în dialoguri și interviuri

Biografia lui Augustin Buzura a fost scrisă de multe ori și, paradoxal, încă așteaptă să fie scrisă. Personalitate aparte a deceniilor trecute, el este, totuși, reprezentativ pentru societatea și cultura română. Oximoronul e aparent.

Într-o măsură, Buzura a trecut prin toate etapele reprezentative ale societății postbelice, ceea ce îl face reprezentativ: fiu de țăran, om cu „origini sănătoase”, cum suna șablonul bolșevic, a avut o tinerețe rătăcitoare în anii de profundă criză socială și spirituală ai stalinismului, a absolvit apoi studiile universitare, devenind medic psihiatru, a abandonat cariera medicală și a devenit romancier, a lansat teme și subiecte pe care alți scriitori nici nu-și imaginau că e cu putință să le propună, a primit premii literare, a avut tiraje retrase din librării, s-a luptat uneori cu cenzura pentru fiecare cuvânt sau fiecare nuanță, a publicat alte romane, fiind cel mai vândut autor român, a activat ca ziarist cultural, a fost citat în repetate rânduri la Europa Liberă ca un critic al comunismului, a avut interdicție de a se muta în București, a reușit să păstreze relații cu scriitori din străinătate și să facă parte din organizații internaționale precum Gulliver, a devenit, în 1990, fondator al Fundației Culturale Române (azi ICR), a participat la refondarea diplomației culturale și a activităților de popularizare a culturii române în Occident, a scris scenarii de film, a înființat publicații, a fost susținut, a fost contestat, a continuat să publice romane cu o atitudine critică la adresa noii societăți, cum o făcuse și cu cea veche. Stilizat, acest traseu biografic e reprezentativ pentru o întreagă generație. Privită în detalii, aceeași biografie relevă un excepționalism al lui Buzura: totul e mai intens, mai în contratimp, mai mare, mai important. (Nicu Ilie)

CITEȘTE ÎN FORMATELE ACTIVE DE MAI JOS

Lasă un răspuns