Furgonul politiei O regula nescrisa a cercetarii este ca din când în când sa-ti revezi constructia pentru consolidari, revizuiri, finisaje. Cu asta, în cercetarea literara te afli în metatext, adica scrii a doua sau a treia oara despre ce ai scris cândva – si, în aceasta situatie, te intereseaza mai mult relatiile decât punctele fixe, [...]

Argumente pro si contra Grigore Ventura În revista „Observator cultural“, anul VIII (2007), nr, 119(376), 14-20 iunie, p.8-9, D-na Ilina Gregori publica textul intitulat „Un poet jurnalist „lucrul cel mai prost din lume“? Eminescu si Carol de Hohenzollern“, unde-mi pune, si mie, numele într-o paranteza, dupa citarea întâmplatoare a unor sintagme ce-mi apartin si ma [...]

Am dat, ca dovada ca Eminescu il tradusese pe Rötscher, un citat din „Curierul de Iasi“ (1876). Inca din 1870, in articolul „Echilibrul“, publicat in „Federatiunea“, 4 mai, Eminescu afirma: „Masurariul civilizatiei unui popor in ziua de azi e: o limba sonora si apta sa exprime prin sunete notiuni, prin sir si accent logic cugete, [...]

10. „Eu este un altul…“ De cele mai multe ori Eminescu publica in „Convorbiri literare“ grupaje de poezii si acestea au unitatea lor formala si tematica, ceea ce duce la editarea impreuna, in ordinea in care se afla in revista. G. Ibraileanu desfiinta chiar autonomia unui poem pentru a respecta aceasta situatie. Este vorba de [...]

8. CAZUL CHIPULUI DE LUT Este momentul, credem, dupa atâtea exemple de inadecvare a editiilor la textul eminescian genuin, sa readucem aminte cititorului binevoitor câteva chestiuni care tin de drumul nostru, adica de „metoda“ ca sens al cuvântului (de la meta si odos, „în-drumare“). Mai întâi, prin restituirea formelor si punctuatiei eminesciene noi nu dorim [...]

5. „Sâmburul luminii“ Printre locurile mai dificile din poezia antuma eminesciana mi se pare interesant de discutat, in contextul acesta al metaforei luminii, si pozitia virgulei dupa primul vers din „Rugaciunea unui dac“. Punctuatia poeziei eminesciene oscileaza de la editor la editor – iar in cazul editiilor Maiorescu, cele 11 pe care le-a ingrijit criticul, [...]

4. OMUL CA LUMINA. Un punct de vârf al pesimismului eminescian poate fi considerata negarea categorica din „Împarat si Proletar“: „Spuneti ca-i omul o lumina / Pe lumea asta plina de-amaruri si de chin? / Nici o scântee antraînsul nu-i candida si plina / Murdara este raza-i ca globul cel de tina / Asupra carui [...]

3. LUMINA, CA EXPRESIE. Din textele vazute pâna acum rezulta ca în epoca eminesciena erau doi termeni, „luminare“ si „lumânare“, cu sensuri diferite. Pentru omul secolului al XIX-lea o expresie ca „a stinge lumina“ era imposibila, lumina fiind, înca!, un principiu si o realitate cosmica; el zicea „stinge luminarea“, gândindu-se la instalatia care facea lumina [...]

I. Istoria unei controverse Controversa „hegelianismului“ sau „antihegelianismului“ lui Eminescu, în ciuda cercetarilor serioase facute, în timp, de istorici literari prestigiosi ramâne înca deschisa. Faptul ca poetul a cunoscut opera filozofului german se afla dincolo de orice dubiu. Perioada de studii berlineze (în filozofie) si corespondenta eminesciana din varii momente confirma, incontestabil, ipoteza. Incertitudinea se [...]

1. SURSA LUMINII Eminescu descrie odaia sa în câteva poezii si scrisori care, puse cap la cap, pot da o imagine a spatiului ideal de lucru si odihna. Zicem spatiu ideal, pentru ca pare acelasi, desi adresele sunt diferite – si chiar orasele sunt diferite: Iasi ori Bucuresti, poate chiar Viena pentru „Noaptea“ (1871). Atmosfera [...]