Cu totul simptomatic pentru relatiile contradictorii ale criticii românesti cu înnoirile occidentale de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial e întregul volum al lui Adrian Marino, „Introducere în critica literara“, aparut în 1968. Caracterul exponential n-a scapat comentatorilor, care vad în el „cel mai impunator semn de referinta al stadiului actual al gândirii estetice românesti“. [...]

Înca de la primele file din „Viata unui om singur“ (Polirom, 2010) apare evident faptul ca jurnalul postum al lui Adrian Marino n-are o miza vindicativa, asa cum parea sa reiasa din socantele extrase de presa care i-au semnalat aparitia. Cea mai detestata carte, în masura în care scrierea ei a necesitat o imensa uzura [...]

În fine, trebuiau sa se scurga toate umorile, antipatiile si resentimentele cu radacini mai vechi la adresa lui Adrian Marino pentru ca sa apara cea mai pertinenta imagine asupra acestei controversate figuri proeminente a culturii române: o datoram lui Aurel Sasu care a avut inspirata idee de a strânge într-un volum publicistica din tinerete a [...]

De câte ori poate muri un scriitor? De multe ori. Nu vorbim aici despre revizuiri si decese ori renasteri simbolice. „Cazul“ Adrian Marino este ilustrativ pentru ceea ce dl Gabriel Andreescu numeste într-un amplu studiu din „Timpul“ (nr. 136) „macularea grobiana a memoriei sale“, „diabolizarea carturarului“ si „agresarea lui simbolica“. Faptul capital consta în aceea [...]

Generatia literara a saizecistilor a beneficiat de prestatia surprinzator (si salutar) de moderna si de matura, dupa o epoca de dogmatism ideologic si estetic, a unor critici – Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Valeriu Cristea, Lucian Raicu – pe care îi caracterizam într-un articol despre primul (si) ca performeri ai naratiunii de idei si ai portretisticii, [...]

Sa enumeram la întâmplare caracterizari facute unor anumite persoane din România sau de aiurea: „viclean rural“, „eminent specialist în rosul cascavalului pe dedesubt“, „super-sincronizat oportunist“, „o catastrofa“, „impertinenta unui oarecare“, „obscur profesoras“, „gazetarasi literari francezi“, „pseudo-rezistenti de opereta“, „mediocri inculti“, „lichea“, „arivist feroce si fara scrupule“, „gangsteri provinciali, pseudo-publicisti, derbedei pursânge“, „pseudo-scriitorul care vine de [...]

Este dincolo de orice indoiala faptul ca, in secolul trecut, critica si istoria literara romaneasca au avut trei corifei: G. Ibraileanu, E. Lovinescu si G. Calinescu. Au fost si sunt si alti mari critici, dar fara anvergura si, mai ales, influenta acestora. Primul nu a scris o Istorie a literaturii. De la Lovinescu ne-a ramas [...]

Românii ar fi stoici, asa cum se considera Adrian Marino insusi in autobiografia sa („Viata unui om singur“, Polirom, 2010), nu platonici, cum crede Noica. Numai ca românii sunt un popor „Iremediabil «mioritic»“ (252), asa cum Marino nu se mai considera, dimpotriva, el se crede un antimioritic. Acesti stoico-mioritici distrug si mistifica adevarul: „românii – [...]

Voi începe prin a marturisi ca l-am judecat pe Adrian Marino, asa cum am judecat si pe altii, fara sa îi citesc opera critica (de el nu am citit, pâna de curând, decât „Hermeneutica lui Mircea Eliade“), aplicând principiul prost, dar quasi-omniprezent în cultura româna, al sentintelor aplicate de haite. Izolarea inevitabila Haitele de care [...]

Exista o hoarda de ciocârlani guresi care, ori de câte ori lumea e zguduita de tragedii si catastrofe în fata carora oamenii în general amutesc, apar în stol pe micul ecran si, cu masca trista trasa pe figura, îsi dau drumul la gura. Comenteaza „evenimentul“. Scot sunete cavernoase din adâncul pieptului si inimii lor îndoliate. [...]