Cornelia Maria Savu

cornelia maria savu2

Cornelia Maria Savu (1954-2014) s-a născut la Vatra Dornei, judeţul Suceava. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română (seţia română-engleză) a Universităţii Bucureşti în 1977. Autoare a volumelor de versuri: Totem în alb, Editura Albatros 1973, Uraniu, forme şi oameni de zăpadă, Editura Eminescu, 1978, Emblema, Editura Eminescu, 1980, Aventuri fără anestezie, Editura Eminescu, 1983, Semne de viaţă, Editura Eminescu, 1987, Roman cu sertare, Editura Vinea, 2005. Profesoară de limba engleză, editor la Editura Ion Creangă, redactor, şef departament, editorialist, editor senior la cotidianul Curierul naţional şi la revista Cultura. Premiul Nicolae Labiş pentru poezie. Premiul pentru jurnalism cultural al Uniunii Scriitorilor din România, Premiul pentru jurnalism cultural al Asociaţiei Publicaţiilor Literare şi Editorilor din România (APLER), Premiul pentru jurnalism cultural al revistei Tomis, Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer conferit de preşedintele României, Premiul pentru poezie al Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti pentru volumul Roman cu sertare (2005).

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper