Meniu Închide

Un conflict aproape ibsenian: „Tatăl meu, preotul”

O parte importantă a populației noastre consideră că apanajul virtuților și al corectitudinii morale este reprezentat de slujitorii BOR. Despre interacțiunea societății cu îndrumătorii ei drept-ortodocși vorbește noua premieră de la Apollo 111, „Tatăl meu, preotul” de Gabriel Sandu, în regia Elenei Morar. Nimic mai potrivit pentru vremurile noastre decât o temă pliată pe actualitate, pe dezbaterea în jurul Coaliției pentru familie, susținută de BOR, cu arsenalul ei de tehnici, dintre care unele la limita moralității. Era imposibil ca un asemenea subiect, afundat în spiritul nostru românesc, să nu iasă bine garnisit cu umor, deși, în decursul celor două reprezentații văzute, ponderea acestuia a fost diferită.

DESCARCĂ PDF / PRINTEAZĂ

Posted in Teatru
Publicaţie culturală finanţată
cu sprijinul
Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.