Meniu Închide

„Punct. Şi de la capăt.” – Un editorial de Augustin Buzura

În ceea ce ne priveşte, nu începem, ci vrem să continuăm, de astă dată fără sprijinul statului, o fundaţie care, până nu demult şi cu bani incredibil de puţini, a ţinut adeseori locul unor ministere, străduindu-se să le dovedească partenerilor noştri din străinătate că avem o cultură şi o civilizaţie care nu merită să fie ignorate. (…) Dorim să reluăm dialogul cu numeroşii noştri prieteni şi colaboratori din lume, cu românii aflaţi în avanposturile cunoaşterii la mari universităţi sau centre de cercetări, care au dorit să-şi ajute ţara chiar şi atunci când aceasta le refuza mâna întinsă, cu ei, dar şi cu cititorii obişnuiţi pe care destinul i-a trimis pe cele mai neaşteptate meridiane.

DESCARCĂ PDF / PRINTEAZĂ

Posted in Editorial
Publicaţie culturală finanţată
cu sprijinul
Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.