Stéphane Lupasco în corespondenţă

Un articol de Eugen Simion

Stéphane Lupasco, Infinitul şi experienţa. Corespondenţă primită, articole, interviuri, ediţie îngrijită, tabele cronologice, traducere, note, comentarii şi indice de Oana Soare, prefaţă de Basarab Nicolescu, postfaţă de Eugen Simion, Academia Română. Fundaţia Naţională pentru ştiinţă şi Artă, Bucureşti, 2015

 

„Influenţa lui Stéphane Lupasco asupra culturii franceze este considerabilă dar, în majoritatea cazurilor, subterană. Inclasabil, Lupasco era considerat filosof de către fizicieni şi fizician de către filosofi, şi mai grav încă
în atmosfera franceză,
de dreapta de către intelectualii de stânga şi de stânga de către cei de dreapta. La intersecţia culturii franceze cu cea română, a culturii ştiinţifice cu cea umanistă, Lupasco prefigurează ceea ce Jean-François Malherbe numeşte un «nomad poliglot, figură emblematică a unei lumi în căutarea identităţii. Marele merit al cărţii Oanei Soare este de a pune în evidenţă, prin
publicarea corespondenţei lui Stéphane Lupasco, influenţa filosofiei lui Stéphane Lupasco asupra unor mari personalităţi ale lumii culturale şi ştiinţifice din Franţa şi din România.» (Basarab Nicolescu)
„Publicăm în volumul de faţă corespondenţa primită de filosoful de origine română Ştefan Lupaşcu de la mari personalităţi din lumea ştiinţifică şi artistică a Franţei (Bachelard, Breton, Louis de Broglie, Jean Paulhan, Edgar Morin, Jean François Revel, Jean Cassou, Georges A. Mathieu, Gilbert Durand etc.), dar şi din lumea românească (Constantin Noica, Eugen Ionescu, Cioran, Benjamin Fondane, Mircea Eliade, Vintilă Horia). Exceptând pe Noica – rămas în ţară – ceilalţi români citaţi au trăit, ca şi filosoful, în Franţa şi au scris în limba franceză. Eliade este singurul din a doua categorie care preferă să se adreseze lui Lupaşcu în limba lor comună. (…)
<Lupaşcu> era, deduc din corespondenţa inclusă în volumul de faţă  un om sociabil, bon viveur, avea prieteni în cercurile avangardei literare şi a scris (…) despre Michaux, Dali, introducând în analiză concepte noi, cum ar fi subrealismul. Avea – îşi aminteşte un corespondent – un cap mare, frumos, de pictor. Monica Lovinescu, care-i ia un interviu, spune că Lupaşcu nu-şi pierduse, la bătrâneţe, interesul şi simpatia pentru români, dovadă că voia cu tot dinadinsul ca interviul să se desfăşoare în limba română. Dar când să înceapă, constată că româna filosofului era greu de înţeles.
Studiile lui stârnesc interesul logicienilor, al epistemologilor, oamenilor de artă (André Breton şi Dali sunt două exemple), dar şi al oamenilor de ştiinţă (Louis de Broglie – premiul Nobel pentru fizică) sau al esteticienilor şi teoreticienilor (Bachelard). Dovadă acest volum de corespondenţă pregătit de Oana Soare, cercetătoare la Institutul «G. Călinescu», doctor în litere, la Sorbona (…), ea a cercetat arhiva Lupaşcu şi a beneficiat de sprijinul Doamnei Alde Lupasco Massot, fiica filosofului, care a permis reproducerea – în româneşte şi franţuzeşte – a scrisorilor primite de filosof…. Oana Soare a reprodus, în volumul de faţă, în capitolul texte aferente, articolele apărute în româneşte şi câteva fragmente din interviurile date în Franţa de autor şi din comentariile despre scrierile sale. Avem, aşadar, în faţă un dosar amplu cu documente din care putem înţelege ceva despre relaţiile umane şi intelectuale ale acestui filosof care tulbură, prin gândirea lui, conceptele clasice ale logicii şi, în genere, ale cunoaşterii macro şi microfizice, contribuind, astfel, la dezvoltarea unei discipline noi, moderne, pe care Bachelard – el însuşi, la origine, om de ştiinţă – o numeşte (…) metafizica ştiinţei…“

Comentariile sunt inchise.

epaper instructiuni_epaper