Românica

Un articol de Cosmin Borza

Adrian Alui Gheorghe, Laika, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2014, 300 p.

Citind improvizaţia epică publicată anul trecut de Adrian Alui Gheorghe, e aproape imposibil de stabilit o ierarhie a celor mai neinspirate decizii conexe ei. Titlul Laika? Strategia editurii de a promova volumul drept „romanul Revoluţiei române“? Sau acordarea premiului USR pentru „cartea de proză“ a anului 2014? Un câine (care poartă numele făcut faimos de congenerul lansat în spaţiu) apare în câteva secvenţe, dar transformarea sa în personaj sau în simbol tutelar rămâne atât de comică, încât nici registrul burlesc al cărţii nu o poate motiva. E ca şi cum Rebreanu şi-ar fi intitulat Joiana romanul din 1920, iar Moromeţilor lui Preda li s-ar fi spus Bisisica. Totodată, „romanul Revoluţiei române“ constituie o titulatură de-a dreptul ipocrită. Reverberaţiile revoltei populare apar doar începând cu pagina 172, imaginea ei configurându-se, în fapt, printr-o suită de clişee care pot lua oricând forma bancurilor (ceea ce se şi întâmplă constant în Laika). Că ele au primit preţuirea juriului USR se justifică probabil prin existenţa unor criterii axiologice accesibile doar celor aleşi.
Reamintiri din Epoca de Aur
Vădită oricui este, în schimb, dimensiunea parabolică a cărţii. Sanatoriul din Glod, spaţiu predilect de manifestare a aşa-ziselor acţiuni romaneşti, are menirea de a reflecta parodic România comunistă. Angajaţii (majoritatea cu rude sau relaţii în rândurile nomenclaturii) şi pacienţii (cel mai adesea bolnavi închipuiţi, internaţi „pe pile“ ca să scape de închisoare ori de ospicii veritabile) întruchipează tipologii comice ale populaţiei socialiste, parcă extrase din anecdotele politice ale epocii.
Unul, fost ziarist, scrie continuu necrologuri, traumatizat de seria nesfârşită de texte de-a gata pe care activiştii de partid i le cereau pentru a le rosti la diverse ocazii. Altul, cititor febril al lui Kant, e izolat de oamenii muncii fiindcă le inducea inexplicabile stări de tristeţe. Un anume Coriolan Bubă are mania petiţiilor, convins că doar raţionalizarea resurselor va salva lumea. Nici Ambasada SUA, nici Ceauşescu însuşi nu scapă de adresele sale. De numeroase pagini beneficiază şi fotograful Mişu Zavate, a cărui istorie e parţial copiată din unul dintre episoadele filmului scris de Cristian Mungiu, Amintiri din Epoca de Aur. Femeile, acceptate la Glod doar în ultimii ani ai deceniului nouă, se înscriu la rândul lor în şabloanele umoristice clasice: activista sexi Elisabeta Burtă se internează din cauza geloziei Elenei Ceauşescu, iar ziarista Paula Cernatov îi va deveni colegă de pavilion după ce se îndrăgosteşte de Nicolae ca de un star pop. În analele sanatoriului sunt trecute şi vizite ilustre, de la Ana Pauker cu amantul (cărora li se dedică şi un cântec realist-socialist), până la un văr al generalului Pacepa, care se bucură de atenţii sexuale din partea doctoriţelor ori a asistentelor şi cade în dizgraţie odată cu trădarea săvârşită de faimosul securist. Până şi Laika se aciuează la Glod ca urmare a intersectării bufe cu istoria oficială. Dresată să mănânce doar carne de „provenienţă“ sovietică, pe aceea capitalistă lătrând-o, ea ratează reprezentaţia chiar atunci când trebuia să distreze cuplul prezidenţial, trimiţând în depresie sau în nebunie toate oficialităţile implicate în scenetă.
Un ospiciu cât o ţară populează, aşadar, proza lui Adrian Alui Gheorghe. Absurdul, straniul, burlescul şi grotescul se îmbină într-o parabolă ce se vrea tragi-comică, dar se dovedeşte doar anostă din cauza previzibilităţii ei. Fiindcă, aşa cum demonstrează Mircea Iorgulescu într-un text mai vechi, „parabola nu are rol de cunoaştere: justifică şi ilustrează o teză, o idee, o înţelegere, nu descoperă şi nu proclamă o viziune. <…> Parabola stabileşte o complicitate, deghizând cunoscutul în necunoscut“.
Revoluţia bolborosită
Poate de aceea, Adrian Alui Gheorghe nu acordă mai deloc atenţie convenţiilor şi formulelor epice. Perspectivele, vocile şi planurile narative sunt mai mereu neglijate, ele confundându-se până la maxima artificialitate. Ofer doar un exemplu. Într-un fragment de analepsă, directorul activ în 1989, Andrei Bâlbâială, descoperă că savantul Pantazi, eşuat la Glod în 1965, ordonase arhiva sanatoriului, descoperind şi recompunând istorii fascinante ale locului pe baza documentelor oficiale păstrate. Luând în calcul penuria informaţiilor, respectivele microportrete ar fi trebuit, deci, să ia cel mult forma unor crochiuri. În schimb, în Laika, personaje ca directorul din 1950, preotul răspopit Dacian Sârbu, ori ca pacientul din 1951, Vasile Moiş Bilibău, „Vânătorul de partizani“, se bucură de o atenţie demnă de o cauză mai bună, reliefându-li-se însuşiri dintre cele mai intime şi detalii biografice ample, ca şi când ar fi fost subiecţii unor veritabile filaje securistice. Cine îi vede? Cine îi descrie? Cine le istoriseşte viaţa? Bâlbâială? Pantazi? Naratorul omniscient? Alte personaje? Imposibil de răspuns. Preocupat să exemplifice o teză (comunismul e un ospiciu), Adrian Alui Gheorghe nu se încurcă în amănunte naratologice. În consecinţă, Laika doar pare un experiment epic postmodern, dovedindu-se un amalgam narativ adeseori indigest.
Artificios – din punct de vedere compoziţional şi retoric – rămâne şi episodul Revoluţiei din decembrie 1989. Ideea centrală, formulată foarte la vedere, nu este neapărat inoportună: manifestaţiile şi discursurile revoluţionarilor bucureşteni, transmise la TV şi la radio, seamănă până la identificare cu revolta burlescă din sanatoriu. Sau viceversa. În timp ce o parte dintre locuitorii Glodului manifestă dubii în legătură cu necesitatea răzmeriţei, temându-se că şi-ar putea pierde privilegiile, alţii se descoperă, peste noapte, disidenţi, se răzbună pe superiorii din proximitate, căci pe ceilalţi nu au cum să-i ajungă, clamează libertatea şi democraţia, dar nu se pot sustrage teoriilor conspiraţiei sau paranoiei, vor sa fie auziţi şi ascultaţi, verbalizează cele mai idioate gânduri, fură, se-mbată şi violează neveste de securişti, se leapădă de fricile, de laşităţile şi de compromisurile din trecut, se visează conducători ai noii lumi etc.
I s-ar putea imputa acestei perspective unidimensionalitatea. Revoluţia a inclus şi o latură autentică, nu a fost doar un simulacru televizual comic, de un tragism strict conjunctural (în proza lui Adrian Alui Gheorghe, moartea are o coloratură când bufă, când grotescă: Laika piere „de bătrâneţe“ în mijlocul evenimentelor, Delia Măzuraş se stinge siluită de „răsculaţi“, iar Mihai Jireghie se îneacă în dejecţiile sanatoriului). Dar întru totul deranjantă este stridenţa discursivă a Revoluţiei din Glod. Doar pentru ca echivalarea ospiciu-revoluţie să funcţioneze, prozatorul falsifică total limbajul personajelor. Asistentul Geo Paţilea, capabil de obicei să silabisească exclusiv glume groase, vorbeşte pe scena revoluţionară, improvizată în curtea spitalului, ca un om politic versat. La fel, pacientul Radu Sbârnă, un regizor mediocru, se metamorfozează, odată ajuns în faţa microfonului, într-un fel de profet: „Am ajuns la democraţie, am ajuns la libertate, de la primul scâncet de prunc facem repetiţii pentru momentul acesta…! Nimeni nu se naşte liber, devenim liberi, ne câştigăm libertatea! Numai pentru noi libertatea are gust, pentru că noi am visat-o înainte de a o avea: ca pe o iubire. <…> Revoluţie? Ştiţi cum văd eu revoluţia? Revoluţia e un mesaj divin pe care omul îl recepţionează sau nu. Sunt milioane de revoluţii care nu au loc, pentru că omul nu e capabil să înţeleagă mesajul divin“.
Preocupat şi grăbit să susţină parabolic teza României-casă de nebuni, Adrian Alui Gheorghe neglijează principii minimale de construcţie epică. Vacarmul narativ rezultat nu instituie „romanul Revoluţiei române“, ci, eventual, oferă încă un superficial-jucăuş tablou al Românicăi, catalogat de Ciprian Şiulea drept „cel insuportabil cuvânt autohton“, fiindcă se dovedeşte „o modalitate mult prea ieftină de a te simţi bine, şi atât. E un amestec duios de afecţiune difuză şi dispreţ disperat“. O caracterizare potrivită şi pentru Laika.

 

Comentariile sunt inchise.

epaper instructiuni_epaper