Arhive pentru noiembrie, 2015:

Cioran, terapeutul

„Ce caut eu aici?“ Câteva recente apariţii editoriale, stârnind, sperăm, comentarii bogate, ne întăresc convingerea că interesul pentru paradoxalul şi controversatul Cioran nu a declinat; dimpotrivă. Am putea chiar spune, alături de Patrice Bollon, că receptarea „ereticului“ Cioran „nici nu a început cu adevărat încă“. Avem în vedere, negreşit, pe frontul exegetic autohton, lectura nuanţată, […]

Psihanaliza în România, primii 25 de ani

Instituţional, psihanaliza română există de un sfert de veac, prin înfiinţarea, în 1990, a Societăţii Române de Psihanaliză. Istoric, interesul autohton pentru psihanaliză este mai vechi – şi aproape sincron, am îndrăzni să spunem, cu descoperirea şi explorarea aplicată a continentului subteran al inconştientului, într-un ev în care psihanaliza încă mai avea să treacă pragul […]

Lunedismul în istorii orale

Daniel Puia-Dumitrescu, O istorie a Cenaclului de Luni, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 2015, 464 p. Există ceva legende despre Cenaclul de Luni (1977-1983), fenomen denumit iniţial Cenaclul Studenţilor Centrului Universitar Bucureşti (1977-1978). Este perioada când un absolvent de facultate avea şansa de a încheia studiile cu media 10 şi 50% (!), dacă dovedea sârg, implicându-se […]

Psihanalize în căutarea unui autor

A interpreta o operă cu sau fără autorul acesteia – iată miza care traversează ca un fir roşu, subteran şi de obicei nemărturisit, psihanaliza culturală. Cu alte cuvinte, interpretăm psihanalitic o operă – de pildă – literară fără să aruncăm o privire şi în viaţa autorului? Sau îi răsfoim biografia? Voi da exemplul poate cel […]

Nicolae Labiş între Maiakovski şi Rimbaud

Dacă ar fi avut un mers natural al vieţii, Nicolae Labiş ar fi împlinit la finele acestui an 80 de ani. Născut la 2 decembrie 1935, sfârşeşte în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1956, ca victimă a unui accident de tramvai, întâmplat în 9 spre 10 decembrie. La numai 21 de ani, poetul crease […]

Despre mitul eminescian mai mult, despre Lucian Boia mai puţin

Lucian Boia, Mihai Eminescu, românul absolut. Facerea şi desfacerea unui mit, Editura Humanitas, 2015 Prima frază a cărţii lui Lucian Boia Mihai Eminescu, românul absolut. Facerea şi desfacerea unui mit, apărută la Humanitas, cea cu care începe Cuvântul de lămurire, conţine deopotrivă o constatare şi o mărturisire: „Ce poate fi mai chinuitor decât să cauţi […]

Departe de cele literare

Ca un adevărat eveniment ar trebui întâmpinat micul volum de memorialistică al lui Eugen Negrici, Sesiunea de toamnă, apărut nu de mult la Cartea Românească. În ciuda faptului că teoreticianul şi criticul pare că râcâie pe fundul sertarului după ultimele pagini nepublicate, cartea de 200 de pagini se citeşte cu sufletul la gură. E şi […]

21 iulie 1914. O lecţie de istorie uitată de români

Suntem în secolul 21 şi demersul istoriei pare sa fie tot mai incert – nu ştim sigur dacă „este învăţătura vieţii“, <Cicero (106-43 î.Hr.), De oratore, II,9> sau este „cel mai periculos produs pe care chimia intelectului 1-a elaborat vreodată. Proprietăţile ei sunt bine cunoscute. Îmbată popoarele, le face să viseze, iscă false amintiri, le […]

Viaţa, comentariu al unor texte anonime

Clasicii sunt destul de imprevizibili, fie merg în altă parte decât ne-am obişnuit noi să-i vedem, fie vin, pe neaşteptate, în faţa noastră. Nu poţi fi niciodată sigur cu privire la ce au dorit să spună şi, mai ales, la soarta peste timp a celor spuse. De pildă, Arthur Schopenhauer, cu paginile sale deloc obişnuite […]

Când somnul raţiunii naşte monştrii credinţei

Există în noi uşi care nu s-au deschis niciodată, ferestre prin care nu am privit niciodată. Praguri de sensibilitate, de durere sau de înţelegere pe care nu le-am accesat niciodată. Dimpotrivă, mutând orbita ori traiectoria în afara noastră, am preferat mai curând să căutăm dincolo de noi înşine decât în noi înşine. Azvârlit în imensa […]

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper