O personalitate polivalentă: Horaţiu Mălăele

Un articol de JEAN ASKENASY

Umorul, apărut pe scara evolutiei odată cu limbajul, devine o caracteristică strâns asociată cu inteligenţa. Umorul reprezintă relaţia dintre gândire şi emoţie declanşată de iraţional.

Omul este singurul capabil de a sesiza umorul, de a-l percepe, de a-l înţelege: acesta este darul care-l diferenţiază pe om de animale şi vai de omul care nu-l are. Comedianul creează umor, aidoma lui Bourville, Louis de Funès, Beligan şi Mr. Bean, fiind înzestrat cu un suficient bagaj de cultură, care-i permite să alunece cu uşurinţă în caricatură şi grotesc. Horaţiu, talentat caricaturist, se ajută de această artă pentru a realiza umorul.
Horaţiu Mălăele s-a născut în satul Tehomir din Gorjul oltenesc, unde Moşu Lică, bunicul din partea tatălui, îi povestea poveşti caraghioase cu porci coloraţi zburători, care-l făceau să se tăvălească pe jos de râs. Erau primele semne ale înclinaţiilor sale spre umor. Una dintre sclipirile sale umoristice este remarca despre ce se spune despre o femeie: „ce cap frumos are, sau: ce glezne frumoase are; eu cred că adevărul este undeva la mijloc“.
Cartea sa autobiografică este o colecţie de paradoxuri ale unui revoltat. Îi admiră până la fascinaţie pe dascălii pe care şi i-a ales ca model profesional în viaţă, şi anume pe George Constantin, căruia îi acordă atributul de genial, şi pe Victor Rebengiuc, pe care-l descrie drept un actor măreţ. Admiră Lecţia lui Eugen Ionescu. Vede în creaţia lui Cioran paradoxul victoriei instinctului asupra raţiunii, al apogeului pesimismului, şi îi invidiază celebritatea obţinută prin predicarea inutilităţii vieţii. Horaţiu se răzvrăteşte contra uşurinţei cu care criticii, jonglând cu adjective robespierrene, stăvilesc elanul tinerilor artişti.
La polivalenta sa personalitate de cineast, regizor, scenarist, scriitor, caricaturist şi actor, filmul Funeralii fericite vine să adauge pe cea de artist al absurdului. Directorul publicaţiei Top Humor şi preşedintele fundaţiei Scena, umorist consacrat, păşeşte cu îndrăzneală în acest nou domeniu. Primul care întrebuinţează termenul de teatru al absurdului este criticul Martin Esslin în 1960 şi primul român care intră în istoria teatrului absurd este Eugen Ionescu. Teatrul absurdului este foarte frecvent asociat cu filosofia existenţialistă, fondată de Sartre. Cine va vizita casa lui Horaţiu Mălăele va fi foarte uşor convins de această realitate, deoarece paleta caricaturistului se află într-un bideu, iar alături de tablourile artistice din salon atârnă din plafon sacul de box pe care se exersează talentatul tenisman. Nu ştiu dacă salonul lui Sartre era atât de emblematic pentru existenţialism ca salonul lui Horaţiu Mălăele. Eugen Ionescu, spre exemplu, îl ura pe Sartre, considerându-l un comunist care a ignorat atrocităţile acestei ideologii. În Rinocerii asemuieşte comunismul cu nazismul, afirmând că singura posibilitate de a supravieţui în aceste condiţii este de a deveni rinocer. Horaţiu, plecând de la impostorul Tartuffe al lui Molière, în care se împleteşte umorul cu ridicolul, ni-l înfăţişează azi pe impostorul Lionel împletind umorul vieţii cu absurdul morţii. În cartea Rătăciri îl întâlnim pe Horaţiu Mălăele copleşit de tristeţea morţii, care ne însoţeşte la fiecare pas, cum însoţeşte o umbră un om în lumină. În filmul Nunta mută absurdul este redat mai camuflat şi umorul ia naştere din ridicolul subiectului, bine cunoscut de toţi datorită experienţei trăite în anii dictaturii proletariatului. În filmul Funeralii fericite, tristeţea morţii timpurii, prorocită mistic de o ghicitoare, este autentică, pe când fericirea scenei din final este teatrală. Comicul finalului, întâlnirea cu mafia şi grotescul seratei de sex redau absurdul vieţii, transformând ficţiunea în adevăr. Costumaţia reuşeşte să unifice într-un tablou realitatea cu imaginaţia. Tragedia morţii devine în fim o tragicomedie şi chiar momentele cele mai înfricoşătoare îmbracă prin ficţiunea lor ideea falsei morţi. Ca şi în Commedia dell’arte, în vodevil, la Charlie Chaplin şi la Buster Keaton, tragedia Funeralii fericite provoacă râsul. Comicul face tragedia suportabilă, dezbrăcând-o de cruditatea durerii emoţionale. Prin filmul Funeralii fericite, Mălăele se înrolează în r#ndul absurdiştilor.

Comentariile sunt inchise.

epaper instructiuni_epaper