O capodoperă timpurie a lui Michael Curtiz

Un articol de Mihai Fulger

A noua ediţie a Săptămânii Filmului Maghiar la Bucureşti, organizată de Institutul Balassi la Cinema Muzeul Ţăranului, între 9-15 noiembrie a.c., s-a încheiat cu proiecţia-eveniment a unui film de referinţă, considerat pierdut timp de aproape un secol.

Numele lui Michael Curtiz le este familiar tuturor iubitorilor cinematografului, măcar pentru cea mai populară creaţie regizată de el, Casablanca, care, în 1944, a fost distinsă cu trei dintre cele mai importante statuete Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor şi Cel mai bun scenariu), fiind nominalizată şi la alte cinci categorii ale râvnitelor premii acordate de Academia Americană. Însă Michael Curtiz a regizat aproape 100 de filme la Hollywood, între 1926 şi 1961, colaborând cu mulţi dintre cei mai importanţi actori ai epocii; pe lângă Humphrey Bogart şi Ingrid Bergman, memorabilul cuplu din Casablanca, mai merită amintiţi aici Errol Flynn şi Olivia de Havilland (un alt cuplu greu de uitat), James Cagney, Joan Crawford, Bette Davis, Cary Grant, Walter Matthau sau Elizabeth Taylor. Perioada pre-Hollywood a cineastului este mult mai puţin cunoscută, în primul rând pentru că marea majoritate a filmelor regizate de el în Europa nu s-au păstrat. Din fericire, există şi o excepţie remarcabilă.
În 1913, la Cluj, Jeno Janovics, care conducea din 1905 Teatrul Naţional Maghiar al oraşului, a debutat ca scenarist şi producător de film, sprijinit de marea casă de producţie franceză Pathé, cu Mânzul şarg (Sárga csikó), primul film de ficţiune realizat în Transilvania. Producţia, lansată la Budapesta în ianuarie 1914, s-a bucurat de mare succes, fiind distribuită de Pathé Frères în întreaga lume. După două filme bine primite de public, în acelaşi an 1914, Jeno Janovics şi-a înfiinţat propriul studio de producţie şi a semnat un contract, pentru postproducţie, cu firma maghiară Projectograph. Şi, pentru că avea nevoie de un regizor, el l-a ales pe tânărul Mihály Kertész (născut pe 24 decembrie 1886 la Budapesta), care se instruise într-ale cinematografiei, deopotrivă ca regizor şi actor, la renumitul studio danez Nordisk Film.
Mihály Kertész a stat doar un an la Cluj, dar în acel an a regizat trei filme pentru producătorul-scenarist Jeno Janovics, toate trei prelucrate şi distribuite de Projectograph. Primul dintre ele a fost şi cea dintâi producţie cu subiect istoric din istoria cinematografiei maghiare (din păcate pierdută), Banul Bánk (Bánk Bán). Iar al treilea, Escortata (A tolonc), era o melodramă cu scenariul (semnat tot de Jeno Janovics) bazat pe piesa de teatru omonimă a lui Ede Tóth.
În 1915, Mihály Kertész s-a întors în ţara natală, unde a continuat să facă filme, iar după război şi-a desfăşurat activitatea în Austria şi Germania. Până să traverseze Oceanul şi să se impună la Hollywood sub pseudonimul Michael Curtiz, el regizase deja peste 70 de producţii cinematografice. Nici Jeno Janovics nu a stat degeaba: de-a lungul a doar opt ani (1913-1920), la studioul său s-au produs 66 de filme; printre descoperirile sale se numără şi un alt viitor mare regizor, Sándor Korda, devenit ulterior Sir Alexander Korda. Nu e de mirare că istoricii filmului au considerat că Jeno Janovics a creat la Cluj un adevărat „Hollywood transilvan”. (1)
Filmat în lunile iunie-iulie 1914, la Cluj (recunoaştem în imagini Biserica Romano-Catolică „Sfântul Mihail” sau Bastionul Croitorilor), în satul Rimetea (Alba), recunoscut pentru frumuseţea sa, în Cheile Turzii şi pe malul râului Arieş (Mureş), de către operatorul Mihály Fekete (colaborator constant al lui Jeno Janovics), Escortata s-a lansat la Cluj în martie 1915, la Teatrul Naţional Maghiar. Succesul a fost instantaneu, filmul fiind distribuit – de aceeaşi casă Projectograph – în mai multe ţări europene, dar şi în SUA. Tocmai difuzarea sa americană a fost providenţială pentru supravieţuirea filmului: în 2008, László Cselényi, regizor clujean de origine şi fost director al postului Duna TV, a descoperit singura cópie rămasă din Escortata, pe care nimeni nu mai spera să o găsească, în pivniţa Centrului Cultural Maghiar din New York. Transportul până la Budapesta – cu vaporul şi apoi cu autovehiculul – al rolelor de peliculă inflamabilă a constituit o adevărată aventură, ce a durat peste jumătate de an. Într-un fericit final, Escortata a ajuns să fie restaurat, timp de doi ani, la performantul Hungarian Filmlab din cadrul Fondului Naţional Cinematografic al Ungariei, cu sprijin din Olanda şi SUA. Premiera excelentei versiuni restaurate a avut loc anul trecut (aşadar, la un secol de la realizarea filmului), în cadrul Săptămânii Filmului Maghiar de la Budapesta, cu o nouă coloană sonoră, compusă de către Attila Pancsay, Escortata producând senzaţie şi fiind apoi prezentat la mai multe festivaluri de arhivă. În România, filmul a fost proiectat pentru prima dată ca un eveniment special al TIFF-ului de anul acesta, cu acompaniamentul muzical al Orchestrei Operei Maghiare din Cluj, iar prima sa proiecţie bucureşteană a avut loc, la Cinema Muzeul Ţăranului, în închiderea Săptămânii Filmului Maghiar.
Povestea filmului nu este prea complicată. Sára Ördög (interpretată de o mare actriţă a Teatrului Naţional din Budapesta, Mari Jászai, care mai jucase pentru Mihály Kertész şi Jeno Janovics în Banul Bánk, dar a cărei imagine imprimată pe peliculă ne-a rămas doar graţie Escortatei) şi-a ucis soţul (mult mai vârstnic şi, ca atare, foarte gelos), în timpul unei certe crunte, fiind condamnată, pentru crima sa, la 15 ani de închisoare. În acest timp, fiica ei Liska (Lili Berky, actriţă la Teatrul Naţional din Cluj), a fost crescută, în mediul rural, de unchiul său, pe care l-a crezut tată. Pe patul de moarte, părintele adoptiv îi mărturiseşte adevărul Liskăi, care pleacă, îndoliată şi îndurerată, la oraş, unde este angajată ca slujnică de mama lui Miklós (Mihály Várkonyi, un alt actor venit de la Teatrul Naţional din Budapesta, care avea să facă o frumoasă carieră hollywoodiană, sub numele Victor Varconi). În noul ei domiciliu, Liska este curtată atât de junele şi cumpătatul Miklós, ale cărui avansuri nu-i displac deloc fetei cinstite şi curate de la ţară, dar şi de afemeiatul tată vitreg al acestuia. Atunci când vagabondul Mrawcsák (István Szentgyörgyi, interpret al Teatrului Naţional clujean) îi fură bijuteriile stăpânei casei, aceasta o acuză furt pe Liska şi o trimite, escortată de un poliţist (de unde şi titlul filmului), înapoi în satul ei natal, unde are loc inevitabilul happy-end, în care „bunii“ Liska şi Miklós se împacă şi se căsătoresc, „răul“ Mrawcsák (care, între timp, atentase şi el la onoarea eroinei) este pedepsit, iar cei rătăciţi îşi spală păcatele (totuşi, Sára plăteşte cu moartea greşelile de a-şi fi ucis soţul şi, mai ales, de a-şi fi lăsat copila fără părinţi).
Un story destul de convenţional, aşadar, însă Escortata poate fi considerat o operă esenţială a cinematografului maghiar şi mondial pentru că poartă pecetea unui regizor deja matur (la nici 28 de ani), care ştie să se folosească de locaţiile urbane (ce au căpătat valoare documentară, prezentându-ne Clujul aşa cum arăta acum un secol) şi de superbele peisaje naturale transilvane pentru a potenţa drama şi care, pe lângă procedeul supraimpresiunii (în celula sa, Sára îşi vede fiica aşa cum o părăsise, iar, spre final, Liska îşi revede mama, la mormântul acesteia), destul de comun în epocă, recurge şi la montajul paralel (de pildă, în secvenţele în care, separat, „escortata“ Liska şi poliţistul, Miklós şi Mrawcsák se îndreaptă toţi din oraş către sat). Chiar dacă mai există unele racorduri greşite, explicabile şi prin perioada scurtă alocată unei producţii cinematografice în acei ani de pionierat, regia actorilor este sigură, iar unele scene, interioare şi exterioare, sunt conduse cu precizie. Ca atare, cred că spectatorii prezenţi în sala Cinema Muzeul Ţăranului la proiecţia Escortatei ar trebui să fie recunoscători Institutul Balassi, organizator al anualei Săptămâni a Filmului Maghiar la Bucureşti, pentru întâlnirea cu această capodoperă timpurie a unui mare cineast.

P.S.: Celor interesaţi de activitatea cinematografică a lui Jeno Janovics şi, în general, de personalitatea proteică a acestuia, le recomand volumul trilingv (în română, maghiară şi engleză) Janovics, creatorul Hollywood-ului transilvan de Erzsébet Zakariás, apărut în 2014 la editura bucureşteană Tracus Arte.

cinema

Comentariile sunt inchise.

epaper instructiuni_epaper