Mozart şi Salieri

Un articol de Ramona Ardelean

Ceea ce Salieri nu i-a putut ierta niciodată lui Mozart nu a fost atât genialitatea evidentă a muzicii sale, cât inocenţa, puritatea, spontaneitatea şi paradisiacul structurii sau naturii sale sufleteşti care a făcut-o posibilă. Ros de ambiţie, neliniştit, serios şi grav, Salieri a invidiat la Mozart un principiu divin de graţie, inspiraţie şi seninătate, care poate crea de la sine, simplu, fără efort, fără încrâncenare, liber, gratuit, fără un scop anume, doar dintr-o necesitate internă a fiinţei şi din nimic altceva exterior ei, cum ar fi gloria, faima, prestigiul, câştigul, cariera sau succesul.

Reprezentant desăvârşit al tuturor mediocrilor, care nu văd mai departe de ei înşişi sau de meschinelor interese, urmărind, din acest motiv, un scop personal în tot ceea ce fac, Salieri a urât, în ultimă instanţă, la Mozart tocmai această sublimă dezinteresare şi detaşare de scop sau de ceea ce în Bhagavad-Gita se numeşte acţiunea fără rezultat, fără „fruct”. Neputinţa lui de a pătrunde cu adevărat în dimensiunea acestui gând şi de a înţelege că doar acţiunea fără „fruct” este o acţiune totală, liberă şi creatoare îl separă definitiv de Mozart, căscând un hău, o prăpastie sau un abis ca aceea între Înger şi Demon, Dumnezeu şi Diavol, Divin şi Demoniac, Creator şi Imitator/Plagiator.

Neputinţa lui Salieri devine astfel paradigmatică pentru un întreg sistem de gândire bazat pe cultivarea obsesivă a scopului, a rezultatului, a produsului, lăcomia nemăsurată faţă de acestea fiind, nu fără temei, considerată marele păcat, respectiv marea ratare a adevăratei „ţinte” care este procesualitatea, spontaneitatea şi creativitatea vieţii înseşi. A acţiona fără scop, fără rezultat, fără „fruct” nu reprezintă, aşadar, o aberaţie, o halucinaţie sau un act de patologie a voinţei, cum se specifică în cărţile de psihologie clasică, ci reprezintă mai curând o acţiune spontană, gratuită, creativă şi liberă, orientată nu spre exterior, spre produs, rezultat, „fruct” sau scop, care ţin de verbul cantitativ „a avea”, ci spre sine, spre interior, spre proces, ca drum, cale, care ţin de verbul calitativ „a fi”.

În zadar a râvnit, aşadar, Salieri la tot ceea ce înseamnă Mozart ca produs, ca rezultat, ca „fruct” (faimă, glorie, prestigiu, succes), dacă nu i-a înţeles acestuia modul de a fi, acel „a fi” detaşat, dezinteresat care acţionând total, gratuit şi spontan, fără a urmări un rezultat anume a făcut cu putinţă, paradoxal, tocmai splendoarea „fructului”.

Fructul oprit, fructul interzis din grădina Edenului este, poate, încercarea divinităţii de a ne feri de această ispită, sugerându-ne, în fond, dezinteresarea şi detaşarea de „fruct”, de rezultat, de scop, iar păcatul de a gusta din el semnifică, în această logică, dorinţa omului de „a avea” mai curând decât aceea de „a fi”. Salieri a suferit şi el de acest păcat de care Mozart a fost scutit şi care producându-i, în cele din urmă o iluminare, l-a făcut să rostească aceste memorabile cuvinte: „Mediocrilor de pretutindeni, vã iert… vã iert… vã iert pe toţi”.

Comentariile sunt inchise.

epaper instructiuni_epaper