Memoriile din închisorile comuniste. Literatură sau document?

Un articol de ION SIMUŢ

Maria Hulber, Memorialistica detenţiilor politice româneşti, Editura Ratio et Revelatio, Oradea, 2015

 
Literatura confesivă publicată în perioada postdecembristă se află la ora bilanţului semnificativ. Explorări parţiale au mai fost întreprinse. După douăzeci şi cinci de ani de la Revoluţia din 1989, producţia editorială este impresionantă – şi dezvăluirile nu pot fi considerate încheiate. În această sferă a confesiunilor, extrem de largă, generoasă, propice manifestării libere a eului cenzurat în perioada comunistă, domeniul memorialisticii detenţiilor postbelice româneşti ocupă un loc aparte, pentru că a constituit una dintre cele mai mari surprize ale literaturii publicate în ultimele două decenii şi jumătate. În volumul Memorialistica detenţiilor postbelice româneşti (2015), Maria Hulber, profesoară la Colegiul „Mihai Eminescu“ din Oradea, îşi consacră cercetarea tocmai acestui fenomen, iar alegerea acestui subiect este cât se poate de potrivită. Este adevărat că acest tip de literatură confesivă (jurnale şi memorii) referitoare la închisorile comuniste a beneficiat de o maximă receptivitate, atât în publicistica perioadei postdecembriste, cât şi în lucrările de sinteză. Maria Hulber a înregistrat 149 de volume, apărute din 1951 până în 2014, într-o anexă care reconstituie cronologia memorialisticii detenţiilor postbelice româneşti, baza documentară a cercetării sale. Într-o altă etapă, cum este aceea de acum, perspectiva critică se îmbogăţeşte şi aplicaţia analitică primeşte alte conotaţii, relaţionată cu dezvoltările prozei de ficţiune şi cu presiunile literaturii de piaţă. Sensurile morale ale acestor mărturii despre pierderea libertăţii şi despre abuzurile asupra vieţii individuale trebuie cu atât mai mult subliniate, chiar clamate, cu cât există riscul de a fi eclipsate de fenomene culturale mai epatante, dar derizorii şi frivole. Maria Hulber nu uită, pe tot parcursul exegezei sale, această misiune pedagogică de aducere aminte şi de avertisment politic, specifică atât literaturii confesive pe care o analizează, cât şi demersului său critic responsabil, implicat în mersul unei societăţi democratice, aşa cum trebuie să fie orice cercetător umanist lucid, cu simţul trecutului şi al actualităţii.
Memoriile – literatură şi
document, în proporţii variabile
Meritele sintezei elaborate de Maria Hulber se văd bine pe cele două direcţii de cercetare. Primul merit ţine de evaluarea valorii documentare a memoriilor despre închisorile comuniste. Autoarea lucrării adună şi compară informaţiile despre datele obiective ale detenţiilor, invariabile tematice, sociale şi politice: experienţele precarcerale, arestările, viaţa în închisori, anchetele, procesele, evenimentele trăite. Descrierea acestor „repere“ sau invarianţi primeşte valenţe noi din compararea mărturisirilor, relevând fondul lor inevitabil subiectiv, cu documentul oficial, de arhivă. De asemenea, tot la acest capitol documentar, sunt analizate aşa-zisele „forme de eludare a realităţii“: pseudonimele din confesiuni, ascunderea unor persoane reale sub iniţiale, omisiunile deliberate. Acestei prime părţi a cărţii, printr-o reorganizare a sumarului, i s-ar fi cuvenit alăturată partea a şasea, despre geografia închisorilor: centre de anchetă, penitenciare politice, locuri de muncă silnică. Împreună, aceste două părţi alcătuiesc evaluarea dimensiunii documentare a mărturiilor despre închisorile comuniste. Operaţiunea este realizată cu obiectivitate şi profesionalism al cercetării, calităţi insuflate de Ana Selejan (coordonatoarea fostei teze de doctorat), care a efectuat investigaţii asemănătoare despre alte tipuri de jurnal şi memorii din perioada postdecembristă în volumul Adevăr şi mistificare în jurnale şi memorii apărute după 1989, din 2011. „Rezultatele confruntării confesiunilor cu documentele corespunzătoare constituie unul din elementele de noutate ale prezentei lucrări, întrucât valorifică informaţii care nu au fost făcute publice până în acest moment“ – afirmă pe bună dreptate Maria Hulber în concluziile generale ale cărţii (p. 385). Meritul, pe deplin dovedit pe parcursul cercetării, trebuie recunoscut ca atare.
Al doilea merit al cărţii se evidenţiază în explorarea valorii estetice a literaturii confesive despre închisorile comuniste. Autoarea lucrării este îndreptăţită să încerce sau să sugereze o ierarhie a acestor mărturii şi prin prisma criteriului valorii lor artistice. Gradul de autenticitate a jurnalelor şi memoriilor (cantitatea de experienţă umană încorporată) trebuie pus în balanţă, deşi nu întotdeauna pe deplin justificat, cu gradul de literaturitate, invocat de Ruxandra Cesereanu şi de alţi exegeţi ai fenomenului. Naraţiunea autorilor nespecializaţi (cum îi numeşte Maria Hulber pe Lena Constante, Adriana Georgescu şi pe mulţi alţii) este analizată în paralel cu strategiile narative din discursul memorialistic al scriitorilor (Nichifor Crainic, Valeriu Anania, N. Steinhardt şi alţii). Ce n-am înţeles – şi acesta este un reproş important din punctul meu de vedere – este de ce nu e niciodată invocat Paul Goma ca un reper sau ca un termen de comparaţie. E o întrebare. Adevărul este că, Paul Goma fiind cel mai cunoscut şi mai glosat, cealaltă memorialistică a închisorilor comuniste, masa mare a mărturiilor riscă să fie umbrite. Autoarea sintezei le face însă dreptatea cuvenită.
Remarc, cu deplină satisfacţie, scriitura exactă a sintezei, pliată pe investigaţia documentară sau narativă, pe analiza şi comparaţia bine argumentate. Lucrarea elaborată de Maria Hulber îşi urmează cu conştiinciozitate şi multă seriozitate caracterul sistematic al analizei confesiunilor de detenţie, pe unităţi tematice bine delimitate.
O sinteză respectabilă
Domeniul memorialisticii politice angajează în explorare capacitatea analitică a cercetătoarei. Exegeta, bine echipată în scopul analizei literare, istorico-documentare şi sociologice a mărturiilor din închisorile comuniste, se apropie cu onestitate, multă îndrăzneală şi, mai ales, cu un instrumentar hermeneutic adecvat, de operele scriitorilor români selectaţi, generoase prin resurse politice, dimensiuni etice, implicaţii sociale, reuşind să evite riscul unui descriptivism fără relief şi fără idei. Abordarea specifică solicitată de o literatură confesivă este rezonantă cu aceea a unui istoric literar obişnuit, documentarist şi contextualist; ea angajează, în egală măsură, un hermeneut sagace, bine informat, dotat cu discernământ, spirit critic, luciditate, simţ al proporţiilor, bună orientare în bibliografia critică şi în literatura învecinată subiectului ales.
Disociativă şi pregnantă în sublinierea importanţei unei idei critice, autoarea cărţii creează şi descrie – critic şi hermeneutic – subtextul şi dramatismul intern al unor opere dintre cele mai interesante din istoria literaturii române confesive, memorialistica detenţiilor. Sunt puse în evidenţă, prin deducţii, asociaţii şi conexiuni, genealogiile unor interpretări critice care trec dintr-un domeniu în altul (literar, documentar, istoric, sociologic, psihologic), fac legăturile şi stabilităţile dincolo de variabilităţi, polemici, disocieri. Exegeta are o misiune grea când are de cumpănit între o opţiune sau alta, când are de cules şi de evaluat argumentele valabile în favoarea unor interpretări divergente. Aceste ipoteze sau convingeri sunt analizate, conspectate, confruntate cu altele, dar şi cu realitatea operei, cum e firesc. Istoricul literar explorează sensurile contextuale, vizionează toate deschiderile favorabile unei interpretări – politice sau narative – ce evită pura speculaţie, capabilă să conducă spre inadecvare şi preţiozitate. Dimpotrivă: interpretarea îşi atrage ea însăşi atributele autenticităţii, ca dibuire a sensului profund al operei, operă memorialistică înţeleasă ca rod al unui scenariu confesiv subiacent sau explicit ca portanţă morală adresată posterităţii.
Bună cunoscătoare a istoriei politice a României şi a istoriei literaturii confesive, analist cu un larg orizont al actualităţii, istoric literar bine documentat, autoarea cărţii reuşeşte un tur de forţă, în modul în care îşi mobilizează energiile intelectuale, argumentele, nuanţele, filiaţiile şi bibliografia. Operele memorialistice pe tema detenţiei politice postbelice beneficiază de un investigator lucid în aria dificilă a nonficţionalului, cu un spirit critic pătrunzător, disociativ şi polemic în limite rezonabile. Virtuţile cercetătorului se văd mai ales în zona analizei minuţioase a substratului politic şi psihologic al operelor memorialistice, virtuţi evidenţiate astfel mai mult, cum era şi firesc, în sfera istoriei literare şi a analizei politico-sociologice, prin obligaţia de adecvare la propriul proiect. Realizând o analiză critică atentă, deschisă când spre marile probleme ale prozei, atât de diferite de la o epocă la alta, când spre marile probleme ale criticii preocupate de revizuirea interpretărilor în funcţie de un nou punct de vedere,  Maria Hulber observă şi explică schimbările de atitudine sau de viziune care se produc de la un scriitor la altul şi cauzele lor conjuncturale sau profunde. Are orizontul politic şi sociologic necesar unui spirit analitic atât de aplicat pe document, stăpâneşte informaţiile necesare unui bun istoric literar,  calităţi secondate de mobilitatea şi implicarea unui critic literar capabil să depăşească documentul exterior pentru a citi în profunzime textul operei, ca principala raţiune de existenţă a exegetului expert în arheologia sensului şi a semnificaţiilor specifice. Nu în ultimul rând, este de relevat marea sensibilitate morală a exegetei, sensibilitate exprimată discret, abia cenzurată în faţa documentului, cel mai adesea revoltător prin înjosirile dezvăluite şi ultragiile aduse umanului de agresiunea unei politici totalitare, cum este, în esenţă, aceea pusă în aplicare de regimul comunist.
Maria Hulber finalizează obiectivele ştiinţifice ale cercetării sale într-un mod convingător şi echilibrat prin onestitate intelectuală, stringenţă argumentativă, conexiuni revelatoare, interpretare originală, apel copios la bibliografia critică a subiectului, explorată şi exploatată până la cele mai semnificative detalii. În bibliografia critică a subiectului, cartea Mariei Hulber va rămâne un reper.

Comentariile sunt inchise.

epaper instructiuni_epaper