Improvizaţii fatale

Un articol de Ramona Ardelean

Cel mai tragic eveniment din ultimii ani din România, tragedia de la Clubul Colectiv din Capitală, a scos la iveală, identificând cu o precizie fatală, principalul diagnostic, principala boală cu care se confruntă, de mai bine de douăzeci şi cinci de ani, această naţiune, boala improvizaţiei generate şi generatoare de o interminabilă corupţie. Dacă e adevărat că orice pasăre piere pe limba ei, atunci nu e mai puţin adevărat că a noastră pasăre pare sortită să nu zboare şi să nu-şi înalţe cântul prea sus, fiind prematur ucisă, în varii feluri, de sforile şi sforăriile jalnice ale unui întreg „sistem“ bazat pe nimic altceva decât pe forma improvizaţiei şi pe conţinutul ei, corupţia. Acest „sistem“ se prăbuşeşte, se frânge, colapsează şi falimentează, uneori, unde nici nu te-aştepţi, unde nici nu gândeşti, unde nici nu-ţi imaginezi, luând, bunăoară, forma extremă a acestui terifiant incendiu, cu tenta apocaliptică a focului distrugător, pârjolitor şi ameninţător, care se vrea un veritabil strigăt de alarmă. Numai aşa ne putem explica de ce acest teribil eveniment a avut într-un timp atât de scurt un efect cu totul neaşteptat, de tipul efectului de fluture (butterfly-effect), adierea aripilor morţii generând un curent de stupefacţie, de panică şi de revoltă la nivel colectiv, un adevărat seism emoţional, moral şi social, incendiul extinzându-se şi prilejuind, aşa cum s-a văzut, ample zguduiri şi răsturnări pe scena politică românească.

Întreaga revoltă şi mobilizare a cetăţenilor care au ieşit în stradă poate fi citită în această cheie a sufocării şi a exasperării profunde faţă de improvizaţiile corupte existente la toate palierele societăţii româneşti, toată infrastructura ţării plutind într-o improvizaţie, sinonimă corupţiei, fără precedent. Oamenii s-au săturat să mai trăiască în haosul ucigător al construcţiilor, străzilor sau gropilor-capcană, al circulaţiei gâtuite, sugramate, în bezna ucigătoare a lipsei de reguli, legi, proceduri, standarde, „autorizaţii“, iminenţa unui pericol sau altul pândind mereu de după orice colţ din România. S-au săturat să mai respire aerul acestei deşănţate improvizaţii, de la clasa politică la instituţii publice sau private până la improvizaţia reformelor şi valorilor democratice, europene, s-au săturat, pe scurt, de toată această junglă a improvizaţiilor fatale, mortale, în care totul e sortit pieirii încă înainte de-a se naşte, în care, practic, nimic nu se duce la bun sfârşit, nimic nu se finalizează, nimic nu se concretizează, nimic nu se consolidează şi, prin urmare, nimic nu are valoare, statornicie, temeinicie, prestigiu, tradiţie, trecut, totul fiind luat de fiecare dată de la capăt, fără memorie, fără perspectivă, fără zare, fără orizont, aşa, de azi pe mâine.

Toată această stare generalizată a improvizaţiilor de azi pe mâine ne inculcă, cum e şi firesc, un sentiment de profundă nesiguranţă, anxietate, îngrijorare şi neîncredere. Ultimele rezistenţe, datorate ultimelor evenimente, se rup, cedează şi cad… Nici măcar Biserica Ortodoxă nu a reuşit să ne ofere o minimă consolare în spirit creştin, ci doar o lamentabilă improvizaţie. Şi-atunci, ai cui suntem, în fond şi la urma urmei? Până la aflarea unui răspuns satisfăcător, divorţul de vechiul contract social, clădit pe improvizaţie, corupţie şi incompetenţă, devine imperios necesar. Să sperăm doar că noua emoţie şi mobilizare colective nu vor fi folosite doar pe termen scurt, în scopurile binecunoscute ale acaparării de capital şi traseism politic, ci pe un termen mai lung de a cărui stabilitate avem mare nevoie, căci suntem prea traumatizaţi.

Comentariile sunt inchise.

epaper instructiuni_epaper