Ferma din apropiere

Un articol de ANDREEA HODOROG

Holocaustul a reprezentat o problemă de redare, interpretare şi reinterpretare pentru mulţi analişti, scriitori şi cineaşti. Filmul are avantajul de a-şi crea propriile poveşti prin care poate împărtăşi dezgustul faţă de impardonabilitatea acţiunilor naziştilor contra evreilor. Cinematografia se dovedeşte cel mai accesibil mod de a păstra vie amintirea celor sacrificaţi, dar şi pe a supravieţuitorilor. Nu de puţine ori tema atât de dureroasă a Holocaustului a dat naştere la veritabile capodopere.

Filmul The Boy in the Striped Pyjamas, în regia lui Mark Herman, bazat pe romanul lui John Boyne, prezintă povestea cutremurătoare a pierderii inocenţei şi a umanităţii regăsite. Deşi apărut în 2008, istoria tristă şi adevărată a filmului va rămâne o poveste întotdeauna valabilă, cea a prieteniei dintre un băiat german de opt ani şi un alt băiat evreu care se află în lagărul de la Auschwitz. Povestea este aparent simplă: băiatul unui locotenent nazist se împrieteneşte cu o naturaleţe deosebită cu Schmuel. O naturaleţe care scoate în evidenţă tocmai nenaturalul măsurilor luate de nazişti împotriva evreilor. În mod tragic, prietenia celor doi copii le va aduce sfârşitul, nu înainte de a le demonstra adulţilor că întâmplările din lagăr sunt imorale şi că pot avea repercusiuni neaşteptate.
Întreaga poveste este văzută prin ochii unui copil de opt ani care se confruntă cu relaţiile dificile din familia sa. Mama, care trăieşte în iluzie, când va afla ce se întâmplă cu adevărat în lagărul aflat nu foarte departe de noua locuinţă, nu se va mai putea elibera de depresie. Va înceta să se ocupe de familie şi de copiii ei. Tatăl, mereu ocupat cu problemele politice ale naţiunii, îşi „aduce slujba acasă“, fiind total absent în relaţia cu copiii. Iar sora, care acceptă cu uşurinţă învăţătura nazistă, se alătură spălării generale pe creier realizate prin intermediul educaţiei. Controlul minţii, persuasiunea coercitivă sau conversia credinţei, toate se referă la o gamă de tehnici psihologice prin care gândurile, comportamentul şi emoţiile unui individ sunt controlate din afară. Ele constituie recuzita prin care, alături de propagandă şi tortură, regimurile totalitariste îşi îndoctrinează prizonierii.
Să spunem că „spălarea creierului“ este tema ascunsă în tumultul de schimbări care au loc în viaţa unei familii relativ liniştite. Scopul este de a schimba radical mintea unei persoane, astfel încât aceasta să devină o „marionetă vie“ sau un „robot uman“. Instalându-i-se un nou tip de gândire, omul devine captiv în propriul corp. Exemplul din film îl constituie Gretel, sora mai mare a lui Bruno, care devine atrasă de tot ceea ce înseamnă nazism din momentul în care tatăl decide că cei doi copii vor fi instruiţi acasă. Noul profesor, Herr Liszt, îi educă în acord cu normele instituţionalizate ale vremii, predând după manualele acceptate de conducere, unde antisemitismul şi propaganda naţionalistă ocupă un loc important. Gretel acceptă cu plăcere toate aceste norme pentru a fi pe placul celor din casă, inclusiv lui Kurt, subalternul tatălui. În schimb, Bruno este captivat de „cărţile sale de aventură“, simbol al inocenţei, pe care, la un moment dat, le va folosi pentru a ascunde lucrurile luate în vizită la Shmuel. Fetiţa germană tipică, blondă, cu fundiţe în părul auriu, ascultătoare faţă de părinţi şi mustrătoare faţă de fratele mai mic, Gretel este uşor de manipulat şi de convins în direcţia dorită de nazism. Naivă, cu camera înţesată de păpuşile preferate, fata este recipientul perfect în care se varsă învăţăturile şi mentalitatea totalitaristă a nazismului. Toate aceste jucării dispar brusc după mutarea în noua casă pentru a fi înlocuite cu simboluri şi cu îndemnuri la crezul nazist. Şi astfel doctrina ajunge acolo unde îşi propune, la rădăcina Patriei-Mamă, la copiii care vor fi cândva viitorul.
La plecarea din vechea casă, Gretel ţine în braţe, cu dragoste, trei dintre păpuşile sale dragi. Seara îşi spune rugăciunile cu sfinţenie şi bunătate, fără nici cea mai mică privire răutăcioasă către evreul care le serveşte masa. Totul începe să se schimbe din momentul în care ajunge la noua casă. Momentul în care Bruno găseşte toate păpuşile surorii lui în pivniţă şi observă cu stupefacţie, când intră în camera fetei, că este total schimbată, va marca schimbarea lui Gretel. De acum coafura ei pare puţin mai matură, iar îmbrăcămintea, în culori întunecate, îi este mai sobră în comparaţie cu rochiţele de dinainte. Gretel consideră că „păpuşile sunt pentru fetiţe“, subliniind că „nu este bine să te joci cu jucării prosteşti în timp ce lumea îşi riscă viaţa pentru Patria-Mamă“. Mai aspră în vorbire, va fi indignată când tatăl îl ajută pe Bruno să câştige un joc. Şi felul în care i se adresează fratelui se schimbă. Fata ia în derâdere inocenţa şi mila lui Bruno pentru evreii care ajung în casa lor. Ce ar fi devenit nazismul dacă nu ar fi fost învins? Ce fel de oameni ar fi ajuns copiii de felul lui Gretel educaţi după normele stabilite de conducătorii regimului? În timp ce Bruno, copilul naiv până la capăt, ţine vie speranţa că „binele va învinge răul“, Gretel îşi pierde inocenţa. Fata nu are nici o reacţie la bătaia pe care tânărul soldat i-o aplică lui Pavel, chiar dacă persoanele din jurul ei, mama şi Bruno, sunt vizibil afectaţi. Este momentul când parcă ar vrea să-i „deschidă ochii“ şi fratelui ei, dezvăluindu-i ce se află de fapt în locul despre care Bruno credea că este o fermă. Totuşi, maturizarea ei forţată aduce şi o nouă înţelegere asupra întâmplărilor din casă. În comportamentul ei se simte o notă de responsabilitate, căci Gretel pare pregătită să ia în mâini rolul de soră mai mare ce are grijă de fratele ei când mama nu mai face faţă suferinţelor pe care soţul le provoacă oamenilor din „fermă“. Moartea fratelui o va afecta profund.
Să te foloseşti de putere, să faci abuz de ea, să o ceri sau să o negi, să o deţii sau nu? Acestea sunt temele pe care le figurează, cu emoţie şi delicateţe, The Boy in the Striped Pyjamas.

cinema

Comentariile sunt inchise.

epaper instructiuni_epaper