Catalogul manuscriptelor româneşti. O nedumerire

Un articol de Ştefan S. Gorovei

Catalogul manuscriptelor româneşti. În răstimpul 1907-1931, Biblioteca Academiei Române a publicat, sub acest titlu, trei volume cuprinzând descrierea a 1061 de manuscrise (I – 1907, întocmit de Ioan Bianu; II – 1913, întocmit de Ioan Bianu şi Remus Caracaş; III – 1931, întocmit de Ioan Bianu şi G. Nicolăiasa). Lucrul a fost întrerupt de moartea lui Bianu, în 1935, continuarea fiind asumată de ultimul său colaborator, G. Nicolăiasa, care a pregătit volumul IV după regulile fixate de iniţiatorul Catalogului. Un volum IV, cuprinzând descrierea manuscriselor 1062–1380, alcătuit însă după alte reguli, a apărut în 1967, cu precizarea că a fost „întocmit de G. Ştrempel (redactor responsabil), Fl. Moisil <şi> L. Stoianovici“. În prefaţa semnată de G. Ştrempel, este evocată pe scurt istoria Catalogului, menţionându-se că volumul IV proiectat de Bianu „a fost continuat în puţinul timp pe care l-a avut la îndemână – căci a fost de-a lungul a mulţi ani singurul bibliotecar al secţiei de manuscrise – de către G. Nicolăiasa. Acesta a izbutit să tipărească trei coli, cuprinzând descrierea manuscriselor 1062–1328, după care lucrarea a fost întreruptă până la pensionarea lui, survenită în primăvara anului 1950“(1).
După un sfert de secol, în 1992, acelaşi autor a prezentat altfel situaţia: „Gh. Nicolăiasa, singur după moartea lui Bianu, a început un al patrulea volum şi a tipărit vreo trei-patru coli de rezumate ale unor documente istorice, care constituiau cotele de după 1061. Aşa l-a surprins pensionarea“(2).
Afirmaţiile subliniate se contrazic între ele. Au fost „trei coli“, sau „vreo trei-patru coli“? Cuprindeau ele „descrierea manuscriselor 1062–1328“, sau doar „rezumate ale unor documente istorice“?!
Fie într-un fel, fie într-altul, afirmaţiile subliniate sunt contrazise de ceea ce se păstrează în rămăşiţele arhivei şi bibliotecii lui Artur Gorovei: nu trei, nici trei-patru, ci cinci coli, conţinând nu „rezumate ale unor documente istorice“, ci descrierea manuscriselor, şi nu până la numărul 1328, ci până la numărul 1472 (adică dincolo chiar de limita volumului apărut în 1967!). Acest manuscris cuprindea (atunci, ca şi acum), traduceri din scrierile celebrului conte Oxenstierna; el a păstrat vechea numerotare, în timp ce precedentul, ms. 1471, a fost înlocuit: în colile lui Nicolăiasa (p. 157–158) este Sama Vistieriei Moldovei din 1776-1777(3), dăruită de I. Kalinderu în 1901, în timp ce azi sub acest număr se află un Miscelaneu cumpărat în 1951(4). La numerele anterioare, sunt mai multe neconcordanţe, ca efect al „epurării fondului (de la 1062 până la cota 3100) de tot ceea ce nu era manuscris, în accepţiunea bibliologică a cuvântului“(5). Urmare a acestor „relocări“ (cum se spune azi), o parte din sămile Vistieriei Moldovei au rămas la Manuscrise (ms. rom. 328, 359, 890, 891, 892(6)), iar altele au trecut la Documente istorice (fostul ms. rom. 1471 a devenit Doc. ist. CMXIX/I a).
Drept dovadă a existenţei celei de-a cincea coli(7), prezint imaginile paginilor 129 şi 160 (prima, cu signatura şi ultima, unde se întrerupe descrierea manuscrisului 1472). Aceste coli i-au fost trimise lui Artur Gorovei de G. Nicolăiasa însuşi: la 16 octombrie 1950, cel dintâi scria preotului Dumitru Furtună că „Nicolăiasa, pensionar şi el, <…> mi-a trimes primele coale ce a tipărit din ultimul volum al şcataloguluiţ manuscriselor“(8).
Desigur că se poate pune întrebarea: de ce Academia R.P.R. nu s-a grăbit să publice aceste coli? Întrebare cu atât mai îndreptăţită, cu cât vechea Academie Română avusese bunul obicei de a difuza lucrările mai voluminoase, la care lucrul mergea mai încet, prin tipărirea unor fascicule, care apoi aveau să fie legate împreună. Astfel, din volumul II al Catalogului manuscriptelor româneşti cunosc trei fascicule, apărute în anii 1906 (I, p. 1–160, nr. 301–444), 1909 (II, p. 161–320, nr. 444–568) şi 1910 (p. 321–502, nr. 568–728). Iar volumul întreg a apărut abia în 1913, cu 666 de pagini. În diferenţa de 164 de pagini se cuprind bogaţii indici(9), între care cel al documentelor are o importanţă deosebită, scutind cercetătorului pierderea timpului pentru căutarea în manuscrise; din păcate, această secţiune a fost abandonată atât în volumul IV, cât şi în noua formulă a Catalogului manuscriselor româneşti, în patru volume, publicate de d-l Gabriel Ştrempel între 1978 şi 1982 (primele trei la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, iar ultimul la Editura Ştiinţifică).
Afirmaţiile din 1967 şi 1992 despre existenţa doar a trei (sau trei-patru) coli din volumul IV al Catalogului manuscriptelor româneşti s-ar putea explica doar în cazul în care Secţia de Manuscrise a Bibliotecii Academiei Române nu a păstrat un set complet al primelor cinci coli tipărite de G. Nicolăiasa(10) – ceea ce ar fi destul de straniu. Dacă, în adevăr, soarta a voit ca singurul set păstrat să fie acela la care m-am referit aici, atunci avem de-a face cu un veritabil document şi, în aceste condiţii, îl ţin la dispoziţia Secţiei de Manuscrise pentru eventuala completare a colecţiilor sale prin fotocopiere. Pe de altă parte, mă întreb dacă nu cumva s-ar cuveni reproducerea în întregime a celor 160 de pagini, ca omagiu atât pentru iniţiatorul Catalogului, cât şi pentru ultimul său colaborator şi continuator.

 

(1) Catalogul manuscriselor româneşti, IV, Editura Academiei, Bucureşti, 1967, p. 5; sublinierile îmi aparţin. În privinţa colilor, v. mai jos, nota 7.
(2) Gabriel Ştrempel, Postfaţã la Catalogul manuscriselor româneşti, IV (B.A.R., 4414–5920), Editura Ştiinţificã, Bucureşti, 1992, p. 438; sublinierea îmi aparţine.
(3) A fost publicatã de Ioan Caproşu, întâi în „Arhiva Genealogicã“, IV (IX), 1997, 1-2, p. 125–158 şi V (X), 1998, 1-2, p. 179–229 şi apoi în Sãmile Vistieriei Ţãrii Moldovei, 1763–1784, Casa Editorialã „Demiurg“, Iaşi, 2010, p. 455–558, cu indicarea
ambelor cote.
(4) Gabriel Ştrempel, Catalogul manuscriselor româneşti, I (B.A.R., 1–1600), Editura Ştiinţificã şi Enciclopedicã, Bucureşti, 1978, p. 343.
(5) Idem, Catalogul manuscriselor româneşti, IV, cit., p. 438.
(6) Şi acestea au fost publicate: Ioan Caproşu, op. cit., I, p. 399–453 (ms. rom. 359) şi III (1805–1826), Casa Editorialã „Demiurg“, Iaşi, 2010, p. 327–387 (ms. rom. 890), 389–446 (ms. rom. 891) şi 490–557 (ms. rom 892). Pentru ultimele trei, au fost folosite manuscrisele de la Biblioteca Centralã Universitarã „M. Eminescu“ din Iaşi.
(7) Coala de tipar este socotitã, îndeobşte, ca având 16 pagini, astfel încât „trei coli“ ar însemna 48 de pagini; în cazul de faţã, cele „trei coli“ menţionate în textele citate înseamnã, de fapt, trei coli duble, adicã 96 de pagini. Faptul se verificã şi din prima imagine prezentatã aici: pagina 129 este cea dintâi a colii cu numãrul 9 (signatura în stânga jos). În aceşti termeni, se poate spune cã G. Nicolãiasa a apucat sã tipãreascã primele zece coli, adicã primele 160 de pagini.
(8) Cf. Ştefan S. Gorovei, Mãrturii dorohoiene. Corespondenţã Artur Gorovei – Dumitru Furtunã (1926–1950), în „Acta Moldaviae Septentrionalis“, XI, 2012, p. 296, nr. 45.
(9) I. Rezumatele documentelor; II. Cronologia manuscriselor; III. Autori, traducãtori, copişti; IV. Persoane, locuri, fapte şi lucruri. Aceşti indici au fost realizaţi de Remus Caracaş.
(10) Nu ştiu când au fost tipãrite aceste coli – desigur, înainte de desfiinţarea Academiei Române, în 1948.

Comentariile sunt inchise.

epaper instructiuni_epaper