Teritorii ale umbrei

Un articol de OCTAVIAN MIHALCEA

Dan Anghelescu, Excomunicările Maşinului de scris, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014

Volumul de poeme al lui Dan Anghelescu, Excomunicările Maşinului de scris, propune o misterioasă ideatică determinând planări evanescente printre stări şi sintagme atipice. Poetul clamează forţa nebănuită a cuvintelor, covârşitoarea lor capacitate de intervenţie într-un veac supus multiplelor frământări. Memoria poate aduce cu ea regimul propriu toamnelor fără sfârşit. Persistă imaginea specialelor ipostaze „inteligibile”, păstrătoare ale tainelor, pentru că „în toate oglinzile lumii se deschid încăperi clandestine” (în sfârşit iată noaptea care şi ea va trece…). Dan Anghelescu pătrunde cu asiduitate complexele teritorii ale umbrei, acolo unde abstractizările conferă discursului poetic dimensiuni hipertrofiate. Sunt tribulaţii în cheie dramatică, picturale sintetizări declarat „patafizice”: „cu harul risipirii pe vântoase/ cu paşii grăbiţi/ peste frunze de bronz şi de piatră/ prin bucătării/ de campanie/ prin omenescul încă necunoscut/ al dezesperărilor de zi şi de noapte// la punctul de fierbere al lumilor/ tot mai fix rotitoare/ se aud zvonuri de clopot…// pe lângă vreo nevinovată fiinţă/ …tu de ce taci/ o întrebi/ dar ea nu răspunde/ nimic niciodată… poemul/ dacă cineva o să-l scrie/ rămâne fără titlu… / ergo// cum ar mai putea să se-nţeleagă fiinţa/ în toate rămâne o formă lăuntrică/ o patafizică devastatoare// eschil şi shakespeare spun/ în şoaptă/ much to cast down/ much/ to build, much to restore… / ceva ce nu se întâmplă nicicând… // dar asta o afli doar sub punctul/ de fierbere/ al risipirii/ prin abatoarele veacului/ cu omenescul de-ne-recunoscut al/ dezesperărilor de zi şi de noapte…// qui donc reconnais-tu sur ces vieilles photographies…” (îngăduie-mă/ măcar pentru o vreme). Căile poetice, unele integrate în siajul lui Mazilescu, sunt învăluite în taine profunde ce rezonează amplu cu semnele unui timp dăruit ocultării. Iubirea se adecvează rigorilor acestui cadru cumva abstractizant, nelipsind de aici tuşantele formulări caracteristice marilor pasiuni. Astfel, „lucrurile învaţă o altă realitate” apropiată unei paradigme eminamente saturniene, ceea ce evidenţiază deosebitul elan al introspectării. Atmosfera poemelor lui Dan Anghelescu prezintă unele esenţiale adecvări în raport cu instanţa divină: „Dumnezeu e un componist genial/ numele meu/ numele/ Lui/ sau Ne-numele… alunecă în combinaţii/ poli-modale…aşteptatul leitmotiv… se aude…/ desigur vine târziu doar spre coda…pe urmă/ moarte-ndelung amânată/ nu se ştie/ de ce… în passacaglia Obiecto-Fiinţul se stinge/ în tragicul pianississimo…// quod major sit quam cogitari possit” (sunt un Obiecto-Fiinţ). Inserţiile de realitate par cumva stinghere în cadrul acestei veritabile cavalcade a transfigurărilor. Primează registrul psihedelic, situare existenţială care predispune la generoase desfăşurări existenţiale având în prim-plan omniprezente accepţiuni metafizice. Poetul apelează la ingenioase experimente lingvistice sau la versuri în diverse limbi, parte integrantă din substanţa abstractizantă plăsmuită. Vibraţiile abisale reprezintă aici un statornic element. „Vocile poeziei” sunt disimulate printre faldurile unor ingenioase reprezentări plurivalente: „momentul devine brusc încântător…// pulberea drumurilor piatra şi iarba/ te ştiu/ te-au citit/ şi te-au prins// în tine tace/ însuşi destinul/ de funingini şi de cearcăn zidit/ el tace/ desigur/ şi nu spune de ce…// nu voisem să fiu eu acolo/ nici nu am fost întrebat/ mă năşteam din continente de iarnă// doar atâta dovadă-am avut/ că rămânem/ departe/ unde vorbele se ascut între sloiuri de gheaţă…// necunoscutelor ceruri/ ce-am să le spun…?// vitele albe ale cuvintelor mele se pierd/ în pustia/ unde încă crezusem că închipuirea chiar schimbă şi rupe/ ţâşnirea din lucruri…/ atunci// pădurile ar putea să se-aprindă cu un preludiu/ şi-o fugă de Bach” (ştiind că odată ce ai trecut strada/ că odată ce ai rămas). Prezenţa spectralului „Archeus” consolidează programaticul „principiu al incertitudinii”. În poezia lui Dan Anghelescu se distinge dorinţa de a revela noi şi noi sensuri, pe fondul absolut generos al unei ideatici ce are menirea de a-l individualiza în contextul liricii actuale.

Comentariile sunt inchise.

epaper instructiuni_epaper