Romane cu dictatori

Un articol de Teodora Dumitru

Yasmina Khadra, La Nuit du Raïs (Julliard)

Un roman cu Gaddafi‚ despre care autorul afirma în interviuri că, deşi minat de iluzii mesianice şi de o psihologie a narcisistului ce se credea irezistibil, dictatorul libian n-ar fi fost totuşi o bestie sanguinară, ca Nero sau ca Hitler. S-ar mai putea deduce şi că visătorul naiv Gaddafi a fost, în fond, un tip politic util şi politicos până la urmă faţă de valorile Europei, pe care mulţi francofoni şi desigur mulţi francezi îl regretă, nu puţini fiind probabil de părerea unuia dintre comentatorii de pe site-ul Le Figaro care considerã că Gaddafi „a apărat Europa” de primejdiile ce au ajuns s-o macine astăzi. În aceeaşi categorie trebuie înscris L’Ombre de Saddam de Josette Elayi (cercetătoare la CNRS), un „roman geopolitic“ profund ancorat în realitatea contemporană.

Julien Suaudeau, Le Français (Robert Laffont)

Un roman al cărui protagonist pare schiţat după portretul robot al teroristului oferit de statistici şi studii sociologice: 20 de ani, părinţi debusolaţi, slujbă de rahat, într-un oraş deprimant. Le Magazine littéraire spune că teroristul lui Suaudeau depăşeşte totuşi statistica (în sensul că ar fi o excepţie sau un deviat): tânărul terorist n-ar fi pur şi simplu o victimă sau un călău, ci ar consimţi, „cu inerţia disperării, să se lase manipulat până la a deveni asasin”. Cum terorismul e însăşi statistica excepţiei – a ororii incalificabile şi necuantificate – , e greu de crezut că Le Français se poate sustrage acestei statistici.

Comentariile sunt inchise.

epaper instructiuni_epaper